O primăvara frumoasa!

Nu se stie exact când s-a sărbătorit prima data ziua de 1 Martie dar acum 8000 de ani era deja marcata ziua care-si are originea în practicile agrare de atunci, prin mărțișor.

Romanii sărbătoreau 1 Martie datorita zeului Marte, cel care deși considerat zeul al războiului, pentru ca provenea dintr-o fuziune dintre zeul agrar etrusc Maris și zeul grec al războaielor Ares, era invocat ca protector al muncilor câmpului, personificând totodată renașterea periodică a naturii.

Dacii purtau la gât mărțișoare care erau confecționate din pietricele albe si roșii. Roșu era sângele si soarele, viata, femeia iar albul era claritatea apelor si reprezenta înțelepciunea bărbatului. Îmbinarea celor doua culori într-un șnur însemna armonia dintre cei doi. Pentru daci aceste mărțișoare erau ca niște amulete despre care credeau ca au puteri de protecție solara, ca aduc frumusețe si fertilitate. Ei le purtau până când înfloreau copacii si apoi le atârnau de crengi.

Câteva legende:

Una dintre legendele despre mărțișor spune ca un zmeu a răpit soarele timp de 3 anotimpuri, până iarna, când un viteaz l-a înfruntat pe zmeu si a redat astrul cerului si oamenilor. Din păcate, în lupta a fost rănit, iar sângele i s-a scurs pe zapada.

O alta legenda istorisește cum Primăvara se plimba într-o poiana, când a observat un ghiocel cum rasare. A vrut sa îl ajute si a îndepărtat zapada din jur înfuriind Iarna. Aceasta din urma a trimis un frig teribil peste ghiocel care a înghețat. Primăvara a vrut sa îi tina cald cu mâinile, dar s-a rănit la un deget, sângele curgându-i peste floare, trezind-o la viată.

,,La marginea unui sat trăiau într-o coliba sărăcăcioasă o femeie cu fiica ei. Ca să câștige pâinea de zi cu zi și câțiva bănuți, femeia se îndeletnicea cu torsul lânii pentru oamenii din sat. Dar tot ce câștiga dădea pe doctorii pentru fata ei care era tare bolnavă. Într-o zi, pe când torcea și plângea de mila fiicei sale, femeia văzu o caleașca de foc trecând cu iuțeală dinspre pădure spre sat. Era Crăiasa Primăvara care, auzind-o, s-a oprit și a întrebat-o de ce este așa de necăjită. Aflând de boala copilei, Crăiasa a zis…
-,,Ține caierul acesta de foc și toarce-l firicel subțire, apoi leagă o fundiță și prinde-o de pieptul copilei. Puterile mele o vor trezi la viață, așa cum se trezește la viață întreaga natură după trecerea mea.
Femeia mulțumi și se apuca de lucru. Dar caierul îi ardea degetele și-i era cu neputință să răsucească un firicel cât de mic. Începu să plângă cu lacrimi grele și aproape că nu bagă de seama când o altă caleașcă de zăpadă se opri în dreptul colibei. Era Crăiasa Iarna, care dispărea cu iuțeală dinspre sat spre pădure și care, auzind necazul femeii, zise…
-,,Ține caierul acesta de zăpadă… Răcoarea lui va potoli fierbințeala celui de foc. Răsucește-le laolaltă, poate așa îți pot fi de folos și eu.
Femeia mulțumi din tot sufletul și se puse pe tors. Torcea laolaltă fir roșu de foc cu fir alb de zăpadă și astfel isprăvi de tors cele doua caiere. Iar după ce duse la capăt lucrul, legă o fundiță de pieptul fetiței. Aceasta îndată prinse putere și culoare în obrăjori, sări din pat și-și îmbrățișă cu drag mama. De atunci, în fiecare prag de primăvară, femeia împletea fundițe alb-roșii, împărțindu-le oamenilor din sat, să le aducă sănătate și bucurii.”

Doua poezii dragi mie:

Ce dar să-ți fac acum că-i primăvară?
Din nori îți cos o rochie ușoară.
Din ghiocei îți fac o cingătoare.
La gât îți pun șirag de lăcrămioare.
Te-ncalț cu pantofiori de toporași.
Să fii cea mai frumoasă din oraș.
Vrei și brățări? Ba încă și cercei?
Îți fac un set complet din brebenei.
Și gata! Nu mai am, știi bine,
C-am cheltuit vreo trei poieni cu tine!
Mai vrei și pace, bucurii și sănătate?
Din astea n-am. La Dumnezeu sunt toate!
Și-atunci cu dragoste-oi îngenunchea,
Rugându-mă la El să ți le dea! Versuri: Magda Isanos

Adă, Doamne, primăvara și rămâi și Tu cu noi,
C-am avut atâta iarnă și îngheț, și vânt, și ploi.
Uite-Te în sinea noastră ce de viscole am avut,
Dă din nou un rost la toate, rostul care s-a pierdut.
Iarna sufletelor noastre ne-a asprit, ne-a-nsingurat,
Am iernat până și vara sub un zâmbet înghețat.
Doar Tu, Doamne, ești mai mare decât colții asprei ierni,
Sub cereasca vindecare, fă un semn ca să ne chemi.
Fă-ne, Doamne, să-nflorim cu copacii, înc-o dată,
Și miros să răspândim de credință adevărată.
Adu, Doamne, primăvara după care toți tânjim,
Dă-ne dor de cele sfinte și putere să iubim.
Versuri: Mina Ianovici

Si urarea mea pentru voi:

Sa va fie viata o eterna primăvara, sa înfloriți în zâmbete în fiecare zi si sa va cânte sufletul o sinfonie a sentimentelor frumoase în fiecare clipa!

Un ghiocel din inima mea pentru primăvara din sufletele voastre! Va doresc o primăvara aducătoare de pace, de sănătate si bucurii!

Publicitate