4 August 2022

Îmi amintesc cum se tot spunea la începutul pandemiei ca aceasta ne va fi o adevărata lecție si ca vom învața sa fim mai buni, mai iertători, vom aprecia mai mult libertatea si viata. Hai sa ne uitam în jur! Am devenit mai buni? S-a schimbat ceva definitiv în interiorul nostru? Poate unele nuanțe, transformări atât de fine ca abia sunt perceptibile. Nu am învățat nimic de-a lungul întregii istorii cum sa o fi făcut pe parcursul a doi ani? Nici nu ne mai amintim toate detaliile. Acestea par învăluite în ceata sau par fragmente dintr-un coșmar pe care mintea noastră refuza sa-l retrăiască. Poate este o forma de autoapărare pentru a putea merge mai departe însă nu ar trebui sa uitam pentru ca în fata unei situații asemănătoare sa nu reacționam la fel. În realitate si ceea ce trăim astăzi ne induce aceeași stare de teama si incertitudini. Si suntem la fel de cuminți, de docili, de supuși. Cred ca si de ar veni cineva si ne-ar scoate din case cu cătușe fara niciun motiv, am rămâne la fel de apatici. Asta înseamnă ca ori ni s-a anihilat orice urma de răzvrătire ori ca deocamdată, încă trăim bine.

1 August 2022

În ultimul timp nu am scris aproape de loc pentru ca mintea si toata ființa mea sunt concentrate pe dorința de a ne întoarce în tara si aproape imposibilitatea de a o realiza. Oricum anul acesta este dificil, trist, plin de frici: război, revolte, seceta, creșterea exagerata a preturilor, căldura excesiva, teama care se citește pe chipul oamenilor pe de o parte, si pe alta parte: depravare, creșterea numărului de persoane gay si transgender care ocupa funcții importante în guvernele lumii, tendința de distrugere a familiei, divizarea societății pe oricare tema posibila, valuri de ura stârnite uneori de un singur cuvânt si lista e lunga…Apoi, caldura mare, prea mare!!! Si simt o dorința imperioasa de a deveni egoista, de a nu mai trai pentru alții ci pentru mine si familia mea. Prea sunt la dispoziția tuturor si simt ca am atins nivelul maxim de saturație. Am nevoie de liniște, de timp pentru mine.

LA MULTI ANI, TUDOR GHEORGHE!!!

23 decembrie

Chiar dacă nu există acea magie și acea perfecțiune cu care ne-au obișnuit filmele americane trebuie sa ne bucurăm de fiecare clipă petrecută alături de cei dragi și să uitam măcar în aceste zile de tot ce înseamnă pandemie, de toate informațiile alarmante cu care suntem bombardați, de politica absurdă pe care o fac guvernanții noștri, de bârfele vecinilor si de micile răutăți ale colegilor. Sa ne bucurăm. Sa ne lăsăm sufletul sa fie cuprins de euforia sărbătorilor.

Văd multe postări în care oamenii se plâng ca nu mai simt atmosfera Crăciunului de altădată dar eu ma întreb: oare nu idealizam prea mult acea perioadă doar pentru ca aparține copilăriei noastre care era lipsită de griji? Oare părinții noștri erau cu adevărat fericiți sau se simțeau si ei împovărați, obosiți, triști ca nu ne puteau oferi prea multe?

Oricum, nu de lamentări avem nevoie ci de fapte bune, de empatie, de iertare. Avem nevoie sa ne adunăm cu toții în jurul mesei si să ne oferim unii altora iubire, dar nu una fățarnica pe care sa o afișăm doar în aceste zile ci una profundă, smerită care sa dureze o veșnicie.

Sărbători cu bine și cu adevărat fericite sa aveți!

21 Decembrie

Guvernați de egoism si mândrie, uitam ca dragostea înseamnă acceptare, respect , libertate, încredere . Poate asa am fost educați, crescuți, îndoctrinați …cu acest concept, ca dragostea pune condiții, ca nu poți fi iubit nici chiar de Dumnezeu daca nu respecți anumite principii si atunci din teama de a nu deveni pera vulnerabili si noi dăruim iubirea condiționat, uitând de esența ei pura. Teama este sentimentul care ne guvernează pentru ca după ce îndrăznim sa ne arătam sentimentele ne este frica ca nu ni se va răspunde la fel iar daca ni se va răspunde ne este frica ca am putea pierde ceea ce tocmai am câștigat si atunci acțiunile noastre se întorc împotriva celor pe care-i iubim. Vrem sa-i dominam , sa-i stăpânim, sa-i determinam sa gândească ca noi si tot din teama de a nu deveni prea îngăduitori, nu-i mai ascultam si nu-i mai înțelegem. Si totuși, adevărata dragoste, asa cum e descrisa si în Biblie, e altceva…Dragostea mângâie, iartă, eliberează, împarte cu alții, vindeca, nu judeca si nu cere recompense. Dragostea este esența vieții noastre. La ea ne raportam si nu ne dorim altceva decât sa o trăim ca experiența iar si iar, până la sfârșit. Sa nu uitam de adevărata ei semnificație! Zile pline de dragoste sa aveti!

11 Mai

„Medicul îngrijește, natura vindeca” spunea Hipocrate, părintele medicinii. El este primul care corelează religia cu știința susținând ca posturile ajuta de fapt pacienții sa duca o viată sănătoasă. De fapt daca facem un simplu calcul observam ca posturile împreuna cu zilele de miercuri si vineri ale fiecărei săptămâni, însumează jumătate din numărul zilelor dintr-un an.

În 1903, Thomas Edison afirma ca medicii viitorului nu vor mai prescrie medicamente ci îi vor instrui pe pacienți în privința dietei si a prevenirii bolilor. Din pacate predicția lui nu doar ca nu s-a adeverit însă consumul de medicamente a crescut considerabil, cheltuielile globale privind medicamentele prescrise depășind astăzi un trilion de dolari. Dr. Colin Campbell afirma ca aceste medicamente prescrise ucid mai multi oameni decât accidentele rutiere. Tot el este cel care recomanda alimentația în mare parte vegetariana.

Descoperirea telomerilor în 1980, aceste structuri de ADN aflate la capetele cromozomilor, au făcut posibila înțelegerea mecanismelor de îmbătrânire si ce anume poate le poate accelera sau frâna. Astfel, Elizabeth H. Blackburn, care împreuna cu alti doi biologi americani au primit premiul Nobel în anul 2009, susține ca prin conceptele de iertare, de post, de compasiune si de rugăciune, precum si alimentația bazata pe fitonutrientii din fructe si legume, pot adagua ani vieții noastre prin creșterea lungimii telomerilor. Ea afirma ca lungimea telomerilor este de fapt „un sfânt potir al stării de bine cumulative.” Aceasta demonstrează ca principiile crestine nu sunt doar niște indicații religioase ci au o puternica conotație științifica.

9 Mai

S-a ridicat stadiul de alarma în Spania. Unele provincii însă mai pot păstra anumite restricții ca de exemplu închiderea barurilor si a restaurantelor la ora 24.00 sau limitarea reuniunilor la doar șase persoane. Chiar si asa, pe strazi nebunie. Tinerii au ieșit sa sărbătoreasca alungirea lanțului cu câteva verigi. Se vor bucura de câteva luni de asa zisa libertate. E normal. Încep vacantele si Spania fiind o tara a cărei economie este bazata în proporție destul de mare pe turism (15% din PIB) are nevoie de bani la buget. Nu se poate vorbi în niciun caz de revenirea la o normalitate. Nu mai exista asa ceva…

25 Aprilie

Aceasta perioada dintre Duminica Floriilor si Învierea Domnului sintetizează toata structura sufletului omenesc, toata firea noastră schimbătoare, toata ipocrizia noastră. Ultima minune a lui Iisus, învierea lui Lazar care a fost nu doar în duh ci si în trup, a fost atât de uimitoare încât a aduna o mulțime de oameni la intrarea Mântuitorului în Ierusalim. Aceștia l-au primit cu bucurie si cu ovații iar Domnul Iisus deși smerit, blând si discret, S-a purtat totuși ca un adevărat Stăpân caci a restabilit ordinea în templu si a redat demnitatea acestuia transformându-l din „peștera de tâlhari” în „casa de rugăciune”.

Însă doar după o săptămână, aceeași mulțime care s-a bucurat la vederea Lui, care L-a adulat si l-a iubit, a strigat „Răstignește-L!”, L-a scuipat, L-a insultat, L-a lovit, I-a pus coroana de spini si L-a răstignit pe cruce. Cum poti trece în atât de puțin timp de la dragoste la ura, de la loialitate la trădare, de la blândețe la violenta? Acel Drum al Crucii în care fiecare pas a însemnat trădare, batjocura, renunțare, umilința, singurătate, s-a încheiat cu dragostea deplina a Domnului pentru noi cei care avem dreptul de a alege între iubire si ura. În loc sa-si arate puterea, Iisus a preferat sa îmbrățișeze lumea toata si sa-i ierte pacatele. Vom fi noi vreodată capabili de o astfel de iubire, de un astfel de sacrificiu?

22 Aprilie

Suntem prinși într-un iureș de informații care ne fac sa trăim cocârjații, înfricoșați, contrariati. Chiar si asa, suntem departe de ceea ce bunicii si părinții nostri au trait. Poate ca noi am fost în realitate generația cea mai favorizata: fara război, fara foamete, fara deportări, fara sa simțim prea mult repercusiunile dictaturii. Marea noastră problema este ca am fost nevoiți sa asistam uimiți la o transformare profunda a societății pentru care probabil nu am fost pregatiti si am trecut de la o autoritate totalitara la o prăbușire a autorității: alegatorii contesta autoritatea guvernanților, credincioșii contesta autoritatea bisericii, pacienții contesta autoritatea medicilor, elevii si părinții contesta autoritatea profesorilor. În realitate negam orice forma de autoritate, ne acordam drepturi pe care nu le avem, încercam sa ne impunem punctul de vedere în mod agresiv si răsturnam scara valorilor sociale transformând peste noapte normalitatea într-o minoritate fragila. Ne îndreptam catre o noua forma de democrație sau catre un sistem totalitar mondial?

4 Aprilie

Grăbiți-va sa iubiți sufletele! Vine o zi când pleacă si nu se mai întorc. În urma lor nu rămâne altceva decât amintirea momentelor petrecute împreuna: anumite gesturi, anumite cuvinte, anumite priviri, si cam atât…Poate si ceva obiecte pe care ei le-au creat sau pe care le-au adunat. Si fiecare gol lăsat în suflet de plecarea cuiva drag rămâne gol chiar daca Dumnezeu ne trimite alte suflete pe care le putem iubi pentru ca sa ne putem scrie toata povestea.

28 Martie

Unii au spus: „Cu sudoarea frunţii mele voi uda câmpul, şi acesta va fi felul meu de a-l lăuda pe Creator.” Dar a venit diavolul şi le-a şoptit cu vocea mieroasă: „Va trebui să cari stânca asta până în vârful muntelui în fiecare zi şi, când vei ajunge sus, ea se va rostogoli din nou până jos”. Iar toţi cei care credeau în diavol au spus: „Viaţa nu are nici o noimă, e repetarea aceleiaşi sarcini.” Iar cei care nu credeau în diavol au răspuns: „Atunci am să încep să iubesc piatra pe care trebuie să o car până în vârful muntelui. Astfel, fiecare clipă lângă ea va fi o clipă petrecută lângă ceea ce iubesc.” Ofranda este rugăciunea fără cuvinte. Şi, ca orice rugăciune, ea cere disciplină – dar disciplina nu este sclavie, ci alegere.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra