23 Februarie

Îmi amintesc ca pe la 13 ani îmi doream sa treaca timpul mai repede ca sa ajung la 18 sau mai mult. Ma gândeam eu ca a fi matur e o fericire, ca toate povestile pe care le visezi devin realitate, ca poti iubi în voie si ca acea iubire este atât de mare încât sufletul tau nu o poate cuprinde. În ce culori vii vedem viitorul în tinerete si cât de mult se estompeaza acestea odata cu trecerea timpului.

Sa nu va grăbiți sa creșteți, copii! Adulții nu mai pot aprecia frumusețea cu aceeași sinceritate si nici nu mai pot trai cu aceeași intensitate, nu mai pot iubi cu aceeași inocenta si nici ierta cu aceeași ușurința. Adulții devin crispați, ursuzi, trec pe lângă bucurii fara sa le pese de ele, se chinuie sa agonisească lucruri care la final se dovedesc a fi fara valoare, se lupta pentru putere, se strivesc în orgolii si într-o buna zi, când îmbatrânesc, privesc în urma si înteleg ca toata zbaterea a fost fara rost.

Parca-mi vine sa spun: ” Îmbătrâniți mai repede adulților ca sa traiti cu înțelepciune, cea mai importanta etapa a vieții!”

21 Februarie

Înverzește Doamne sufletele noastre si înfloreste-ne gândurile! Rămâi si tu acolo pe o corola sau macar pe o petala ca sa știm unde sa te găsim ori de câte ori uitam unde sa te căutam! Topește Doamne înghețul inimilor noastre si fa sa curgă prin ele râuri de iubire! Da-ne Doamne primăvara veșnica ca sa rasara mereu în noi mugurii credinței!

Buna seara iubito…

Revin cu acest articol, pentru ca ieri, 20 februarie, exact în ziua când împlinea anii, s-a stins din viată, unul dintre cei doi frati, Ion, în casa părinteasca. Acolo unde îi placea sa-si sărbătoreasca ziua, alături de celălalt frate, Gelu, născut pe 23 februarie. Merita sa rămână în inimile noastre pentru oaza de lumina pe care au adus-o în sufletele celor ce i-au ascultat si i-au cunoscut.

Odihna veșnica!

Bună seara, iubito, te aştept ca din cer
Să-mi aduci continente de palid mister
Cu acest tren personal şi stingher
Bună seara, iubito, te aştept ca din cer.

Bună seara, iubito, pot să-ţi spun prin cuvinte
Că puţine mai sunt pe pamânt lucruri sfinte
Că intră iubiri prematur în morminte
Bună seara, iubito, pot să-ţi spun prin cuvinte.

Bună seara, iubito, sunt destui care vor
Să pună la uşa iubirii noastre zăvor,
Să pună lacăt cuvântului dor,
Bună seara iubito, sunt destui care vor.

Bună seara, iubito, te aştept ca şi când
Numai dragostea noastră ar fi pe pământ
Mai presus de căderi, de măriri, de cuvânt
Bună seara, iubito, te aştept ca şi când.

Versuri: Lucian Avramescu…

O alta varianta a melodiei interpretate de Loredana Groza si  Ion Caramitru…

Frații Chiriac probabil doua necunoscute pentru multi dintre voi ( în mod sigur pentru cei mai tineri). Cei doi, Ion si Gelu, sunt doi frați cântăreți de folk din județul Vaslui,  lansați prin intermediul Cenaclului Flacăra. S-au născut în comuna Drânceni , pe malurile Prutului, într-o familie cu opt copii si au descoperit  tainele muzicii încă de pe băncile școlii primare, cântând într-un grup de mandoline. Profesorii Teodor Lemnaru si Anton Gheorghe Ieremia au fost cei ce au remarcat talentul lor si au început sa le îndrepte pașii pe un drum ce avea sa-i duca spre succes. Au început sa concerteze pe scenele județului transmițând publicului  sensibilitatea lor. Era perioada în care Cenaclul Flacăra se forma, iar poetul Adrian Păunescu  pornise sa cutreiere tara în căutare de talente cu emisiunea „Antena vă aparține” . Asa a ajuns si la Vaslui, unde, după ce i-a ascultat pe frații Chiriac, interpretând “Torna, torna, frate” si “Mi-e leagăn pământul” a decis pe loc: “Copii aceștia vor merge cu mine”. Iar copii l-au urmat din acea clipa timp de 10 ani,  în sute si sute de spectacole pe stadioane, în săli de sport, case de cultura până la destrămarea Cenaclului Flacăra.

Adrian Păunescu, le-a sugerat sa învețe cât mai repede versurile poemului “Moartea căprioarei”, de Nicolae Labiș.

<<Ne-a spus: “Sunteți singurii care puteți interpreta acest mare poem al literaturii române. Vi se potrivește. Am învățat, în mai puțin de o săptămână, cele 27 de strofe, iar profesorul nostru, Anton Gheorghe Irimia, ne-a făcut linia melodica. A fost foarte bine totul. Ieșeam pe scena si interpretam strofele, pentru ca Păunescu nu accepta sa tai din text. Timp de noua minute si jumătate, cât cântam povestea căprioarei ucise, oamenii ne ascultau în liniște deplina. A fost un mare succes. Si astăzi, daca merg la Caracal, Timișoara, Brașov sau oriunde în tara mi se cere sa cânt “Moartea căprioarei”>>, povestea în urma cu câțiva ani Ion Chiriac. Tot el amintește ca  la vremea respectiva, TVR a decis sa realizeze  un videoclip cu aceasta melodie si filmările s-au făcut în frumoasa  Bucovina. “S-a întâmplat chiar ca în poezia lui Labiș. Cântam printre brazi, când deodată a venit o căprioara aproape de noi. Mergea liniștita, parca era în poezie. Am ramas amândoi, eu si fratele meu, uimiți de strălucirea ei. Plângeam, cântând, cântam, plângând. Eram, în fond, doi copii porniți exact ca în povestea căprioarei, în lupta supraviețuirii. Filmarea a durat trei zilei, după care a fost difuzata de sute de ori de Televiziunea Românã”, spunea  Ion Chiriac.

După desființarea cenaclului, duetul a continuat turneele prin tara alături de alți mari artiști timp de doi ani după care, din motive existențiale s-au despărțit urmând drumuri diferite. Astăzi, Gelu Chiriac, fratele mai mic, locuiește în Târgoviște iar Ion Chiriac a ramas în Vaslui unde cumva, își continua dragostea pentru muzica prin intermediul copiilor de la Centrul de copii „Veronica” unde este director artistic.

16 Februarie

Bine ar fi daca am putea renunța la orice urmă de orgoliu, de mândrie. Nu avem de demonstrat nimic, nimănui; noi ar trebui sa știm cum suntem iar Dumnezeu ne cunoaște până în străfundul ființei…Cei din jur au nevoie de dragostea, de înțelegerea si de compasiunea noastră si nu de suflete poleite cu aur la suprafață.

Valentines day…

„E o sărbătoare păgâna” spun unii. „Nu e româneasca” spun alții. „E un prilej pentru a-ti arata dragostea” spun majoritatea. Dar dragostea trebuie sa o dăruiești zilnic afirma toata lumea si asa este, asa ar fi ideal dar manifestarea ei nu presupune doar flori, lumânări, cadouri, muzica romantica si eros. Iubirea trainica, profunda, reala este mult mai mult decât atât si poate tocmai de aceea mai greu de găsit, de trait.

Dragostea, înseamnă sa vezi în celălalt oaza ta de liniște, înseamnă dorința de a împarți cu el sau ea, toate gândurile, toate bucuriile si tristețile, înseamnă sa-i respecți si celuilalt năzuințele, opiniile, înseamnă puterea de a renunța uneori la tine pentru a-i fi lui sau ei pe plac. Cu iubirea nu faci troc: îți dau daca îmi dai. O dăruiești pur si simplu. Iubești chiar si atunci când ești furios si chiar daca vezi toate imperfecțiunile celuilalt, le accepți, trăiești cu ele.

Din pacate, învățam târziu sa iubim si de cele mai multe ori nu mai putem reconstrui ceea ce am dărâmat deja. Toata îngăduință noastră, toata înțelepciunea acumulata, nu ne mai sunt de folos…

6 februarie

Am terminat de citit Hippie de Paulo Coelho, fara prea mult entuziasm,. Probabil daca nu ar fi fost acesta caracteristică a mea de a termina ceea ce încep, as fi renunțat la un moment dat. Autorul spune ca e un roman autobiografic dar în realitate este relatarea unui fragment din viata sa. Am descoperit cu tristețe, un Paulo care nu prea mai are multe de spus. Am ramas cu doua idei la final: „viata mea este ca o camera obscura în care nu pătrunde durerea” si „poate tocmai aceasta-i dragostea adevărata: o întrebare fara răspuns.”
Ma plictisesc în casa. Cred ca felul acesta de a trai, fara limitari temporale, fara planuri pentru a doua zi, fara probleme stringente ce trebuie sa fie rezolvate este anost. E ca si cum ai lua un drog care te deprima. Sa ai timp si sa nu mai știi ce sa faci cu el este frustrant.

Câteva recomandări de lectura…

Balul nebunelor de Victoria Mas

Spitalul Salpêtrière din centrul Parisului, este astazi ca unul oricare altul însa la începutul secolului XX, a fost închisoare, ospiciu, pentru femeile care ieseau din tipare (isterice, epileptice, depresive) dar si pentru cele ce-si incomodau într-o oarecare masura sotii sau care nu îndeplineau toate normele sociale impuse la acea epoca…

Cartea, care este un omagiu adus acelor femei, a câștigat premiul Renaudot des lycéens în 2019 si premiul Stanislas

Ziua ajustării de Chuck Palahniuk

Romanul nu este altceva decât o critica usturătoare si cinica la adresa societății americane de astăzi.

Oamenii, sătui de inechitățile sociale își propun sa iasă într-o zi prestabilita pentru a executa anumite personaje din elita politica, mediatica si academica, ce apar pe o lista numita „Cei mai urâți din America”.

Este o carte care demonstrează cum extremismul si teoriile conspiraționiste ce se regăsesc pe rețelele sociale, își pot arata efectele înspăimântătoare.

O carte ce nu a apart înca în limba româna este cea a scriitoarei franceze de origine marocana, „Le pays des autres”- în care toate personajele traiesc în „tara altora”.

O familie tânără se stabilește în Meknés, o localitate din Maroc, aflata sub protectorat francez si în timp ce el se ocupa de ferma primita moștenire de la părinți, ea încearcă sa se adapteze la noua viată si la condițiile atât de severe ale tarii în acea epoca. Autoarea pune accent pe lupta permanenta a femeilor, ce trăiesc într-o tara a bărbaților, pentru a-si câștiga independenta.

Leila Slimani, a primit premiul Goncourt în 2016 cu cartea „Cântec lin”.

O drama personala petrecuta la hotarul dintre doua lumi, pe fondul unor schimbări sociale majore.

O bătrâna înfiază o fata dintr-un orfelinat dar nu pentru a face un act de bunătate ci pentru a o folosi ca sclava. O lume construita din cioburi de sticla care se năruie…Tot urâtul sufletului iese la suprafața în aceasta carte.

Tatiana Tîbuleac, s-a născut în Republica Moldova în 1978 si este absolventa a Facultății de Jurnalism si Științe ale Comunicării. Primul sau roman, „Vara în care mama a avut ochii verzi” a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. A fost tradus în limba franceza si spaniola.

Cizmarul — Dana Fodor Mateescu

În fiecare dimineață, la aceeași oră, îl auzeam cum ridică obloanele și-și deschide cizmăria. Vrrrrum! „A venit nea Orășeanu”, îmi ziceam, și ieșeam repede din curte, ca să-l salut, și să-i mai cotrobăi prin suflet, și-n dugheană. Seara, făcea la fel. Vrrrum! Trăgea obloanele și pleca, șontâc-șontâc, spre casa lui din Grivița. Nenea Orășeanu avea […]

Cizmarul — Dana Fodor Mateescu

Nu o cunosc si abia daca am schimbat doua vorbe însă, îmi plac povestirile, evocările sale…Te duc cu gândul în trecut si cum sunt expresive si descriu atât de bine personajele, te fac sa crezi ca ești acolo, în poveste. Nu sunt prea ușor de impresionat din punct de vedere literar dar Dana chiar îmi umple sufletul de mirare si de bucurie…

Început de an…

Doar de la începutul anului, în ianuarie, Capitoliu a fost vandalizat, o pana de curent electric a afectat o bucata de Romanie creând implicații la nivel european, un avion s-a prăbușit în Indonezia, un vulcan a erupt tot acolo. După 3 ani de pace un dublu atac terorist în Baghdad omoară 32 de oameni si ranește peste 100, Libia sta pe un butoi cu pulbere, si 750 de creștini din Etiopia sunt masacrați în biserica. În Rusia au loc proteste violente între susținătorii lui Navalnîi si forțele de ordine, în Olanda, de asemenea au loc proteste împotriva noilor masuri de restricție antiepidemice, primarul oraşului Eindhoven, John Jorritsma, cerând mobilizarea armatei. Au loc ciocniri armate între India si China dar nu se folosesc armele de foc (din 1975) ci doar lupta corp la corp, în Myanmar are loc o lovitura de stat, șefa guvernului Aung San Suu Kyi, câştigătoarea Premiului Nobel pentru Pace din 1991 fiind arestata iar la noi, în România ard spitalele, mor oamenii si ca de obicei în loc sa se unească toti pentru a gasi soluții, se certa ca la usa cortului, se învinuiesc unii pe alții, cer demisii, fac circ si se scot oamenii în strada pe motive politice (cine crede altceva e orb) făcând din nenorocirea unora prilej de circ si de campanii electorale (chiar daca acestea s-au terminat). Grotesc!

Am mai spus-o si o repet: vorbim despre numiri politice, despre lipsa de responsabilitate, despre educația în scadere vertiginoasa care nu mai creează adevărați profesioniști, despre protecția muncii, despre PSI, despre o suprasolicitare din toate punctele de vedere datorita situației COVID si o multitudine de alte probleme care se perpetuează de ani buni. Principalul vinovat este gândirea românului „lasa ca merge si asa” o gândire ce caracterizează toate structurile sociale si toate funcțiile. Societatea civila ar trebui sa fie critica si sa semnaleze acolo unde apar nereguli, ceea ce nu se întâmpla, pentru ca fiecare se face ca nu vede, nu aude si îsi face liniștit treaba (daca si-o face) până apare câte o tragedie si apoi începe sa strige. Oare nu fiecare dintre noi este vinovat pentru ca s-a ajuns aici?

Între timp eu consemnata la domiciliu, sătula de văzut filme rusești (am descoperit un canal pe youtube), de citit, de uitat la emisiunea Eugeniei Voda, de treburile casnice, de făcut teme cu fiul meu, de stat în pat…Mai am puțin.

Va doresc ca aceasta luna care a început sa fie lipsita de evenimente neplăcute. Poate redescoperim o rețeta a fericirii…

Si…iată ce am găsit

Dor de ea…

Canvas -Mrs. Fiske Warren si fiica sa

Au trecut deja, doi ani fara tine mama. Atât de repede!!! Am ramas cu amintirile, cu ultima ta îmbrățișare si cu sărutul tau impregnat pe fruntea mea. Nu exista zi în care sa nu ma gândesc macar o clipa la tine; la cum erai, la ce făceai, la cum mergeai…la fiecare detaliu…Daca eu ma simt orfana la 50 de ani, oare cum se simte un copil ramas fara părinți de mic?Sau cum se simt părinții de care fiii sau fiicele uita adesea? E adevărat, tinerețea e frumoasa, plina de cutezanța si verva, asa cum trebuie sa fie însă e si plina de greșeli. Bine ar fi daca fiecare copil ar înțelege ca de la o vârsta, degetele conștiinței nu contenesc sa bata la usa sufletului…Si exista greșeli pe care nu le mai poți repara oricât ai încerca…