Unele gânduri din perioada în care nu am scris…

Îmi asum responsabilitatea pentru tot ce am trait, pentru tot ce trăiesc. Eu am făcut alegerile si întotdeauna am avut mai multe variante. Am pus prea mult preț pe sentimente si prea puțin pe rațiune sau pe intuiție…Cred ca asta e cea mai mare durere: sa fii conștient ca nu poti învinovăți pe nimeni pentru acțiunile tale.
Uneori, aceleași gânduri ni se învăț în cap ca un cerc…
E greu sa întreții focul si sa știi cum sa arzi pentru a nu irosi nimic de la viată…

Sa începem un alt drum, poate ne sperie dar fiecare pas făcut ne poate demonstra cât de rău ar fi fost daca am fi ramas pe loc.

„Tu, cu de la tine putere, nu poti lua hotărâri în privința a ceea ce totuși te privește în chip esențial. Ceea ce-ti dorești este ca celălalt să dispară pur si simplu din lume, fără ca tu să fi contribuit în vreun fel la acest deznodământ fericit.” G. Liiceanu
Adevărat, gândul meu tainic în acei ani de chin, dorința mea cea mai ascunsa si apriga era ca el sa se îndrăgostească, si sa plece. Îmi doream ca prin fericirea sa sa puna punct nefericirii mele. Eu nu aveam suficient curaj…

Mintea umana poate fi si constructiva dar si distructiva în egala măsura. „Avem tendința de a fi persoane robotizate cu mii de gânduri ce par a nu ne da pace.” suntem dezorientați, obosiți, stresați si poate de aceea nu putem fi atenți la ceea ce se întâmpla în jurul nostru; reținem frânturi din realitate, frânturi, de idei, de imagini…

Petrec timp cu familia si ma simt bine, aproape fericita. Aseara am văzut filmul „Liceenii” cu Radu. Nu a fost prea încântat dar am vrut sa vada cum am trait noi adolescenta si ce însemna scoală pe vremea aceea. E o mare diferența între generația mea si a lui însă cred ca-i mai pot transmite încă ceva din credințele noastre. Oricum, ascultându-l pe el, îmi dau seama ca frământările sufletești rămân aceleași indiferent de evoluția (sau involuția?!) societății si avansul tehnologic.

Viata se compune din amintiri, din imagini de neuitat fixate în memoria timpului de un anume sentiment sau un anume gând. Nu știm de ce uneori ne amintim de situații care aparent nu au nicio importanta sau niciun sens. Cine stie, poate ca unul dintre acești guru spirituali apăruți în ultimul timp ca ciupercile după ploaie, ar putea sa le găsească o semnificație aparte.

Interacțiunea cu ceilalți trebuie sa se bazeze întotdeauna pe o comunicare constructiva si nu una distructiva. De aceea este nevoie de flexibilitatea si de intenția de a atenua conflictele, de a le dezamorsa.

Când Iisus i-a spus lui Simon sa mai arunce încă o data mrejele, acesta i-a răspuns cu oarecare aroganta, mânat de orgoliul celui care stie absolut tot legat de ceea ce face dar i-a ascultat totuși cererea: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele.” Poate a vrut sa-i demonstreze lui Iisus ca nu poate sa-l mai învețe nimic legat de pescuit. Însă după ce s-a produs minunea, Simon a căzut în genunchi, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Între prima fraza si cea de a doua, s-a produs transformarea: omul a trecut de la mândrie la smerenie. În același moment s-a cunoscut pe tine si si-a acceptat nimicnicia…”Nu sunt vrednic, Doamne eu.” De ce doar în fata unei minuni sufletul omului cade în genunchi?

Întrebare: Când, în ce etapa a vieții, ați fost nevoiți sa va puneți prima masca?

O trecere în „revista”

Alti bani, pe care nu-i plătește statul ci buzunarele noastre, aruncați pe apa sâmbetei: acele milioane de vaccinuri, expirate, despre care d-nul Rafila spune ca la unele le va prelungi termenul de valabilitate (pe ce baza oare?) iar pe altele le va arde.

Undeva într-un magazin un produs: „greieri crocanți si prăjiți cu caramel sărat”. Probabil, persoane curioase vor proba, apoi se vor obișnui, apoi vor recomanda, vor aparea formatori de opinie care vor face publicitate si încet, încet, vaca va fi înlocuita cu gândacii.

Televiziunile din Australia (ce surpriza!!!), recunosc si declara tot mai multe decese din cauza „vaxului” si în Austria (cred) statul plătește despăgubiri în valoare de 900 de euro pe luna/ pe viată, persoanelor care prezinta afecțiuni ce se dovedesc a fi efectele secundare ale vaxxului. De ce statul si nu firma producătoare, cum ar fi normal? Un alt mare semn de întrebare. Anglia, raportează si ea 1000 de decese pe săptămână din cauza unor afecțiuni cardiovasculare, cu mult peste media obișnuita. Si ni se spune ca a apărut de ceva timp „Sindromul morții subite” deși nu exista pe certificatul de deces acest diagnostic pentru ca aceasta moarte subita este întotdeauna este declanșata de ceva…

Sanna Mirella Marin, primul ministru al Finlandei este filmata într-o alta ipostaza compromițătoare, beata sau drogata, într-un club de noapte dansând lasciv cu cine poate. Dar este tânără (si neliniștită) libera în „cuget si-n simțiri”. De ce ne-ar deranja cum se comporta o persoana care ia decizii importante nu doar pentru propria națiune ci si chiar pentru viitorul Europei (posibil conflict cu Rusia). Si totul în numele libertății…

Ca tot am amintit de libertate, iată ce afirma d-nul Macron: „Ma gândesc la poporul nostru, care va avea nevoie de tărie sufleteasca sa privească în fata vremurile care vin , sa reziste incertitudinilor, ușurinței si adversității, iar unit sa accepte sa plătească prețul libertății noastre si valorilor noastre.” Oare la care preț se refera si de ce va trebui sa renunțam la libertățile noastre? Pentru cine, pentru ce?

Si iată ce a scris recent Marian Pilka, un influent politician conservator polonez: „Polonia trebuie să slăbească UE ca instrument german și să fie gata să o părăsească pentru a bloca construcția celui de-al patrulea Reich. Dar pentru a putea face asta, trebuie mai întâi să construiască o comunitate de națiuni care să-şi respecte reciproc suveranitatea și să reziste dominației germane asupra Europei”. Se pare ca nu doar persoanele sunt supuse la plăti karmice ci si popoarele. Istoria nu se poate uita…

Prin alte parti ale lumii, China investește miliarde pentru a construi lagăre noi de carantina în toata tara, în Argentina oamenii au ieșit în strada manifestând împotriva exploziei costurilor, si cine stie câte se mai întâmpla fara ca noi sa avem nici cea mai vaga idee.

Dar, cum spunea cineva „Sa trăim bine”!

Ca o concluzie…

Am pierdut ani din viata până când am înțeles ca suferința te conduce pe un drum ce se termina într-o fundătura si ca o data ce ai pornit pe el nu te poți abate pentru ca nu exista cărări care sa ducă în alta parte. Te afunzi într-un întuneric tot mai dens si nu exista nicio mâna salvatoare. Tu ești singurul care trebuie sa găsești în tine suficienta forța sa te întorci si sa cauți o alta cale…

Am pierdut ani viata până când am înțeles ca orice gest pe care-l faci, orice act de răutate sau de bunăvoința,  ție ti le  faci…Ca nu exista răsplata pe care sa o aștepți, exista doar experiențe pe care le trăiești…Ca acceptând imperfecțiunea ta accepți si defectele celorlalți…Ca mulțumind pentru zilele senine, îti mulțumești tie pentru felul în care știi sa trăiești, pentru felul cum știi sa accepți tot ceea ce vine…

Când cobori atât de jos încât aproape ca atingi fundul prăpastiei nu poți sa nu prețuiești fiecare colt de stânca de care te poți agață ca sa ieși iar la lumina si chiar daca-n lumina nu ești decât tu, tot trebuie sa fii recunoscător.

Un gând…

Uneori, când totul se face țandări, viata capata sens. Pe toti suferința îi schimba: pe unii îi duce la credința si experiența durerii îi luminează, îi face sa vada lumea din alta perspectiva, pe alții îi duce la depresie si deznădejde. Nu toti știu (sau nu vor sa stie) ca exista o Maica, care ne asculta plânsul si ne strânge la pieptul Sau indiferent de greșelile pe care le-am făcut. Ar trebuie sa ne amintim mai des de copilărie de momentele în care mama ne sufla peste rani, ne ștergea lacrimile si ne săruta blajin pe frunte chiar daca făcusem o mulțime de năzbâtii până atunci ca sa înțelegem ca nu exista alt suflet care sa ierte mai mult. Precum mama, Maica Domnului toate ni le iartă, toate ni le îngăduie si în toate ne ajuta daca o chemam în ajutor cu evlavie si credința. Eu am avut în viată, momente de disperare în care rugăciunea spusa cu lacrimi m-a salvat. Sa ne rugam așadar cu inima smerita si peste toate vom trece!

Întrebări

Întrebări pe care mi le pun si vi le pun. Mi-as dori sa si răspundeți cu toata sinceritatea, dar depinde de voi daca sunteți dispuși sa va dezgoliți sufletul.

  1. Aveți un anumit mod de a va exterioriza emoțiile?
  2. Care sunt valorile sau mai bine zis reperele care va dau senzația ca dețineți controlul propriei vieti?
  3. Cum reușiți sa descifrați mai bine intențiile unei persoane, ascultând-o sau analizându-i limbajul corporal?
  4. Care este frica ta cea mai mare?
  5. Credeți ca o relație durabila se construiește pe satisfacerea nevoilor celuilalt?
  6. Ce parere aveți despre sloganul „iubește-te pe tine însuti”?
  7. Exista diferente între ego si demnitate?
  8. Ați plâns vreodată imaginând-va un scenariu sumbru?
  9. Cum ați caracteriza omul contemporan?
  10. De ce ne este mai ușor sa vedem problemele si soluțiile din viata altora decât pe cele din viata noastră?

Ipocrizie…

Trăim într-o lume în care suntem ochi si urechi la toate știrile de cancan gen divorțul lui Johnny Depp și Amber Heard dar nu vedem ororile care se întâmpla în jurul nostru (nu pentru ca suntem orbi ci pentru că nu ne interesează). Ca sa nu mai vorbim de valul de empatie care l-a declanșat acest divorț la început, când mai toată lumea declara că suferința lui Amber i-a determinat sa lupte pentru cauza feminismului, iar acum când judecătorii au decis ca de fapt au fost numai minciuni pentru ai lua banii lui Johnny Depp, nimeni nu mai spune nimic. Toți cei ce luptau pentru cauză au dispărut.

Trăim într-o lume în care fotografia unei persoane publice afișate la un moment dat pe ecranul televizorului sau pe o pagina de internet poate stârni peste noapte valuri de ura si o serie nesfârșită de polemici fără a ne gândi  că putem transforma viata acelui om într-un iad deși ar putea sa nu fie neapărat vinovat de ceva. Apoi ne batem cu pumnul în piept ca suntem integri și fara de păcat.

Trăim într-o lume în care o idee “aruncată” în spațiul publica ne poate împărți în grupuri gata, gata sa se sfâșie între ele deși susținem sus si tare ca suntem desăvârșiți, smeriți și iertători.

Trăim într-o lume în care ne dăm cu capul de pereți pentru a apara drepturile tuturor minorităților care se considera discriminate dar preaiubiții noștri conducători europeni nu sunt capabili sa aprobe crearea unui grup de lucru pentru combaterea crestinofobiei la propunerea unui eurodeputat francez, Jean-Paul Garraud. Cu siguranță vă veți întreba de ce este nevoie de așa ceva. Iată faptele:

Potrivit Vatican News, pe data de 16 mai 2022, în statul Sokoto, din nord-vestul Nigeriei, o tânără crestina a fost ucisa cu pietre si apoi arsa de catre proprii colegi de facultate în urma acuzațiilor de blasfemie. Aceștia susțineau ca Deborah că ar fi postat „un comentariu jignitor la adresa profetului Mahomed pe chat-ul WhatsApp al unui grup de studenți. Sigur că atât liderii religioși musulmani și cât si cei creștini din întreg teritoriul Nigeriei condamna actul criminal dar asta nu oprește situația extremismului si a violenței care în ultimii ani a atins cote înfiorătoare. Și probabil lumea nu prea știe ca unele comunități de creștini din anumite tari musulmane precum Afganistan, Somalia, Libia, Pakistan, Eritreea, Yemen, Iran, Nigeria, India, Irak şi Siria dar si în China,  suferă numeroase crime si atentate, profanări de biserici, cimitire si atacuri la procesiunile religioase. De altfel doar cu o săptămână înainte un alt musulman a măcelărit un preot creștin în plina zi în Egipt iar pe 24 decembrie 2020, tot în Nigeria, luptători ai „Statului Islamic Vestafrican” au incendiat biserici şi au răpit şi executat cinci creştini. Măcelul a fost filmat, iar imaginile au fost postate pe canalele media ale Statului Islamic. În total, 340 milioane de creştini – catolici, ortodocşi, protestanţi, baptişti, evanghelişti, penticostali, au fost persecutati în întreaga lume în 2020, conform unei statistici a organizației „Open Doors” care monitorizează aceasta situație. 

Cu toate acestea, propunerea europarlamentarului Jean-Paul Garraud, a fost respinsa cu 244 împotrivă, 231 pentru și 19 abțineri deși Uniunea Europeana pretinde că susține drepturile omului și libertatea religioasă a fiecăruia. Uita aceasta Uniune ca în țările participante, numărul musulmanilor printre care sunt si extremiști, a crescut vertiginos si ca pericolul poate lua amploare. Vom descoperi într-o zi surprinși că peste câțiva zeci de ani dintr-o Europa creștină vom deveni o Europa musulmană împlinind astfel dorința Imperiul Otoman în secolul al XVI-lea.

Trăim într-o lume care se îndepărtează tot mai mult de valorile morale si etice, care devine pe zi ce trece tot mai iraționala si mai lipsita de orizont. Poate că traiul prea bun și goana continua după ceva au dus la o viziune deformată a realității sau poate ca pur și simplu cineva ne vrea asa: orbi, surzi si muti.

Alegeri…

Am zile când aleg sa ma rup cu totul de realitate, sa trăiesc clipa chiar daca aceasta este ca o matrița: orice ai pune în ea capata aceeași forma, chiar daca aceasta este o serie nesfârșită a unei secvențe, a unei zile, de fapt. Exista totuși si mici excepții, mici devieri de la rutina uneori nefericite (brațul rupta al dragului meu fiu) sau ceva mai vesela precum sărbătoarea orașului în care trăiesc. Însă nici aceasta din urma nu a mai fost ca în trecut: nici pregătirea pe măsura așteptărilor (ca si cum cei doi ani de absenta au sters cumva „știința” unei asemenea organizări) si nici participarea oamenilor nu a mai fost atât de plina de verva (ca si cum cineva le-a anihilat definitiv dorința de a se bucura de viată). În alti ani, exista seara bătrânilor de exemplu, în care perechi, perechi se lansau în ritm de dans catre ringul improvizat în mijlocul străzii. Si era o încântare sa-i privești. Îmi imaginam părinții si bunicii mei la balurile de altădată. Aceasta parte a dispărut din program. Nici seara invitatului surpriza (de obicei un cântăreț cunoscut) nu a mai existat. A ramas corida, asa-zisul bâlci cu tot felul de instalații pentru copii, un mic târg cu tarabe de la care nu prea ai avut ce sa cumperi si faimoasa discoteca de la miezul nopții până dimineața, timp în care s-au auzit bubuiturile tobelor în tot orașul. M-am trezit pe la 3 noaptea întrebându-mă cum poate sa danseze cineva pe o astfel de muzica. Apoi am adormit iar spunându-mi ca probabil cu trecerea timpului devin tot mai intransigenta cu manifestările tineretului de azi.

Apoi, am zile când îmi spun ca e cazul sa-mi dau un „refresh” (sa fiu si eu în rând cu lumea cu englezismele) si sa ma pun la zi cu ultimele stiri. Din pacate, după jumătate de ora de „actualizare” deja simt semnele depresiei si parca as vrea sa fug însă ceva, ca o forța nevăzuta, ma atrage catre mrejele informațiilor de tot felul: războiul, declarațiile controversate ale diferitelor „personalități” care ne conduc, Davos, planul pe 10 ani elaborat de mințile „strălucite” ale acestei lumi, planul strategic al OMS de acțiune în cazul unei pandemii, variola maimuței, criza economica, al treilea război mondial, etc si încet, încet panica pune stăpânire pe mine. Unii încă mai cred ca sunt doar teorii ale conspirației. Eu spun ca de vreo trei ani încoace am tot urmărit aceste asa zise teorii în paralel cu evenimentele si s-a dovedit ca ceea ce parea imposibil (o teorie) a devenit posibil. Paradoxal este ca acum nici macar nu se mai încearcă sa se ascundă ceva dar lumea tot nu vede. Si mai paradoxal este ca o mâna de dezaxați mintal reușesc sa tina în frâu, si sa manevreze ca niște adevărați păpușari opt miliarde de oameni…

Iar aleg sa nu știu nimic, sa ma bucur de clipa dar tot ma întreb: Oare cum e mai bine? Sa te surprindă ceea ce urmează sa se întâmple sau sa fii pregătit cumva (macar din punct de vedere psihologic)?

Si viata își urmează cursul ei…Viata o trăim asa cum ne-o facem noi. Asa sa fie?

O amintire despre mama

Telefonul a sunat îndelung si ma pregăteam sa închid când i-am auzit vocea draga: „Tu ești?” m-a întrebat…

„Eu sunt, i-am răspuns. Greu mai da omul de tine. Tot munca? Si iar nu ai semnal la telefon. Cum ești mama?”

„Ei, nu chiar atâta munca. Nu ma mai țin puterile draga mamei. Apoi, îs bine, da nu prea dorm nopțile. Ma foiesc, ma învârtesc. Știi tu; gândurile…

„La ce te gândești mama?” am întrebat. „Noi suntem bine. Nu-ti mai face griji.”

„Nu e asta, mi-a răspuns.  Știu ca sunteți sănătoși si ma bucur pentru ca asta e cel mai important. Mai știu si ca de aveți probleme nu-mi spuneți. Nu e asta…Parca apas pe un buton si-mi vad toată viata trecând prin fata ochilor. Un film…Regret toate greșelile, tot ce-as fi putut sa realizez si n-am realizat, toate momentele în care-as fi putut iubi si n-am iubit, toate clipele în care as fi putut fi fericita si n-am fost, toate cuvintele pe care as fi putut sa le spun si nu le-am spus…Prea îndârjita am trăit, prea riguros, prea dornica de a demonstra ca eu pot cu toate.”

Am păstrat câteva clipe de tăcere apoi am spus: „Dar tu ai fost mama perfecta”

„Dar fiica? Dar femeia? Dar soția?” m-a întrebat.

N-am știu ce sa-i răspund si n-as ști nici daca mi-as adresa mie aceste întrebări: „Dar fiica? Dar femeia? Dar soția?”…

Era prima oara când  îmi făcea astfel de mărturisiri…Cumva, în adâncul sufletului, știam ca mama se pregătea de un drum lung dar nu puteam sa ma gândesc la momentul despărțirii.

Si eu regret mama, timpul pe care nu l-am petrecut împreuna..

Regrete…

De multe ori, în adâncul sufletului, omul ascunde dorințe pe care nu are curajul sa le transforme în realitate, cuvinte pe care nu are niciodată curajul sa le spună si regrete pe care ar vrea sa le poată îngropa definitiv.

E un gol în sufletul meu….Un gol si un dor de  ceva…Toata viata am trait cu acest dor fara sa știu încă despre ce este…Încă nu am reușit sa răspund la ” de ce-ul” existentei mele…

Încă am lacrimi pe care nu le-am plâns si cuvinte zăvorâte bine…

Încă exista oameni cărora trebuie sa le cer iertare si cu a căror absenta nu ma pot obișnui pentru ca  fac parte din trăirile mele într-un fel care ma doare.