15 Mai

Am observat ca în ultimul timp prima întrebare după forma politicoasa de salut este: „Te-ai vaccinat?” si daca spui ca nu sau ca deocamdată preferi sa mai aștepți persoana curioasa se uita lung la tine ca si cum ai fi coborât de pe o alta planeta. Eu una prefer sa mai aștept. Parte si pentru ca deja am anticorpi (cel puțin o perioada după cum spun specialiștii) parte si pentru ca nimeni nu-mi poate spune deocamdată care vor fi efectele acestor vaccinuri nu imediat ci pe termen lung. Asta pentru ca aprobarea oricărui medicament necesita efectuarea unor studii clinice în mai multe faze:

  • faza 1 – la care participa între 20-80 voluntari sanatosi sau care au boala pentru care se produce medicamentul pentru a vedea reacția organismului în contact cu acesta (deci efectele imediate)
  • faza 2 – la care participa câteva sute de oameni cu afecțiunea sau boală respectivă si care durează de la câteva luni până la doi ani. Se analizează efectele adverse si eficienta.
  • faza 3 – la care participa de la 300 până la 3000 de voluntari ce au boală sau afecțiunea respectivă si durează de la 1 până la 4 ani. Acest studiu arăta mai bine efectele rare sau cele pe termen lung.
  • faza 4 – la care participa câteva mii de voluntari care au boala sau afecțiunea respectivă. Aceasta ultima faza se desfășoară după ce medicamentul sau dispozitivul medical au fost aprobate de către Agenția Medicamentului (ANMDM)

Se pare ca în administrarea vaccinului s-a trecut direct la faza 4. Sunt de acord ca si conditiile au fost deosebite însa îmi da dreptul sa am reticente si nu ar trebui sa ma condamne nimeni pentru asta. În plus folosirea acestei tehnici bazata pe ARNm care în realitate are rol de profesor (învata celulele noastre sa produca o proteina ce va declansa un raspuns imun) este ceva cu totul nou în lumea medicala care nu a mai fost testata pâna în prezent. Drept dovada ca nici producatorii nu stiu sigur care sunt efectele acestuia este ca în prospectul de la Pfizer de exemplu se specifica:

„Vaccinul va reduce riscul să vă îmbolnăviți din nou de COVID-19.
Chiar dacă vă îmbolnăviți din nou de COVID-19, vaccinul poate reduce
gravitatea simptomelor.”

Nici vaccinul AstraZeneca nu este unul clasic asa cum se susține. El folosește virusuri de răceala de la cimpanzei, modificate genetic astfel încât sa contina o gena care sa determine producerea de proteina spike. Prin vaccinare acest virus modificat pătrunde în câteva celule din corpul uman determinând organismul sa le perceapă ca pe un corp străin si sa reacționeze formând anticorpi si celule T. Un mecanism care ma duce cu gândul la bolile autoimune.

Nu vreau sa fiu înțeleasa greșit: nu sunt împotriva vaccinării în general (dar am reticente fata de aceste vaccinuri) si nu vreau sa conving pe nimeni de nimic. Încerc doar sa argumentez de ce poate unii prefera sa mai aștepte (cum e si cazul meu) sau pur si simplu refuza sa se vaccineze. Este dreptul fiecăruia sa hotărască asupra sănătății si a vieții sale si nu cred ca este lipsa de responsabilitate daca, în cazul în care a contractat virusul, se autoizolează si respecta toate regulile de prevenție. Își asuma niște riscuri.

Libertatea…

Ce este libertatea? „Libertatea, Sancho, este una dintre cele mai prețioase calități pe care au dat-o cerurile oamenilor; cu ea nu se poate egala nici un tezaur care se afla pe pamânt sau în adâncul mărilor: pentru ea, așa cum și pentru onoare, se poate și trebuie să-ți sacrifici viața.” Miguel de Cervantes
   „Libertatea nu are valoare în ea însasi; trebuie sa o apreciezi pentru ceea ce poti cuceri cu ea.”Ramiro de Maetzu
   Pentru unii, libertate înseamnă sa facă ceea ce-si doresc, pentru alții să poată exprima tot ce gândesc și pentru mulți, libertatea este înțeleasă astăzi în termeni de totală autonomie. Trăim într-o lume individualista în care „Eu”, „ceea ce-mi aparține”, „ceea ce ma defineste” sunt principiile de baza ale societății.
Proprietățile mele, credința și valorile mele morale, familia mea, banii mei, sunt gândurile care conteaza cel mai mult și atâta timp cât totul se rezumă la „eu” si nu la „eu și ceilalți”, nu știu despre ce forma de libertate vorbim. Deși am evoluat mult datorită deschiderii noastre spirituale față de realitatea înconjurătoare, în domenii precum genetică, tehnologie, informatică etc., se pare ca modul de a gândi despre noi înșine sau despre ceilalți, nu s-a schimbat prea mult. Sentimentele care stimulează felul nostru de acționa sunt aceleași dintotdeauna: orgoliul, ambiția, egoismul, invidia…Este bine ca ne considerăm a fi liberi însă este foarte important cum folosim aceasta libertate.
   În 1932, Aldous Huxley a scris o nuvela, o viziune  despre viitorul societății umane. În lucrarea sa, el exprima teama de a pierde sentimentul de umanitate dacă se continua cu dezvoltarea științifică necontrolată. Ceea ce îl preocupa cel mai mult, era posibilitatea de a se pierde valori cum ar fi: familia, tradițiile, credința, stabilitatea socială. Deși viziunea sa este considerata utopica, se pare că temerile sale erau aproape de adevăr, dacă luăm în considerare ca astăzi, avansul tehnologic poate fi folosit voluntar sau involuntar ca arma de autodistrugere. În același timp, suntem sceptici când trebuie sa investim în sănătate sau educație dar nu avem nici o limita când trebuie sa investim în construcția unei noi arme sofisticate. Toate lucrurile au o fata buna și una rea. Datoria noastra este aceea de a folosi libertatea pe care o avem pentru a alege binele de rău.
        Sistemele noastre politice, vorbesc mereu despre ceea ce nu sunt în stare sa ofere: „libertate și democrație”, dar este doar un concept fix asupra societății care nu schimba multe. În aceasta lume globalizata, cu paradise fiscale pentru bogatii care nu vor sa contribuie la bunăstarea celorlalți, cu un sistem de informare atât de divers și de opus despre fiecare tema care te bulversează într-atât încât nu mai stii unde se termina minciuna si unde începe adevarul, cu anumite tari asezate într-o poziție favorabilă pentru a conduce lumea la un holocaust nuclear în fiecare moment dar care nu sunt în stare sa ofere soluții reale la problemele umanității, libertatea continuă să fie un vis.
   Nedreptatea, exploatarea, lupta de clase, sărăcia, lipsa de protectie, toate astea continuă să fie esența relațiilor sociale.
   În concluzie, libertatea, așa cum a fost înțeleasă în antichitate, în evul mediu și apoi în capitalism, continuă să fie pe  ” privilegiu și putere” pentru unii și să lipsească cu desăvârșire pentru alții.

America azi…

Am asculata astazi un documentar realizat de Mihail Neamtu despre revoltele din SUA, care analizeaza evenimentele doar dintr-un anumit punct de vedere, condamnând irevocabil ceea ce se întâmpla. Clar ca vandalismul si anarhia, nerespectarea legilor si huliganismul sunt de condamnat dar se pare ca lucrurile nu stau chiar asa. Adica adevarul e pe undeva la mijloc, ca de obicei, si de aceasta situatie ambigua profita mult mediile de comunicare ce sunt aservite puterii sau opozitiei, transformând luptele din strada în unele mediatice, cum se întâmpla destul de des în ultimul timp.
Am eu ceva cu ziarele si televiziune, pentru ca sunt aservite, pentru ca mereu transforma un fapt banal într-o stire de senzatie fara a avea argumente solide si fara a fi obiectivi, anihilând si bruma de respect care mai era pentru toate profesiile, medici, profesori, ingineri, etc. Apoi stirea o preiau unii de la altii, schimbând doar câte un cuvânt pe ici pe colo. Nici vorba de profesionalism.
Despre retelele sociale nici nu mai vorbesc. Chiar daca si eu le folosesc, încerc sa le înteleg utilitatea dar si rolul destructiv pe care-l au asupra individului si a societatii în care traim. Sunt canale de comunicare ce, bineînteles par un miracol daca privim din punctul de vedere al posibilitatii interconectarii cu persoane din toate colturile lumii însa pot fi si extrem de periculoase pentru ca idei totalitariste, nationaliste, de instigare la ura si revolta sociala fara motive bine întemeiate, se pot transmite cu foarte mare usurinta si într-un timp record. Astfel ceea ce simtim, ce gândim si modul nostru de a actiona, pot fi influientate de întâmplari ce au loc în tinuturi îndepartate si care sunt diferite de contextul social în care traim noi sau de cultura în care am fost crescuti asa cum se întâmpla acum cu evenimentele din America.
Fara a fi sociolog si fara a avea afinitati politice (nu le mai am de câtiva ani), îmi permit sa-mi exprim opinia. Nu stiu daca este doar vina stângii politice pentru demonstratiile care au loc în America. Eu cred ca problemele sunt mult mai profunde si vin de departe în timp iar G. Floyd a fost doar „scânteia” care a dezlănțuit iadul frustrării oamenilor. Am citit pe undeva, nu mai stiu unde ca sentimentul de revolta împotriva exploatarii pe care au suportat-o negrii, s-a transmis sub forma de material genetic din generatie în generatie si ca dainuie în sângele lor sau undeva în subconstientul lor, si-n zi de azi. Asta probabil si pentru ca rasismul înca exista chiar daca noi închidem ochii si ne facem ca nu-l vedem pentru a nu murdari cumva imaginea pe care s-au straduit atât sa ne-o creeze despre iubita, democrata si perfecta America. Da, rasismul exista asa cum si sclavia moderna exista doar ca noua ne place sa traim în minciuna si iluzie. Scria cineva un comentariu la un documentar : „Oamenii au impresia greşită că sunt liberi pentru că au fost supuşi de-a lungul vieţii lor unui proces continuu de îndobitocire în masă. În antichitate, sclavii primeau hrană şi un adăpost pentru munca depusă…În prezent, sclavii primesc bani pentru hrană şi un adăpost…”
Nici în zi de astăzi nu este recunoscut de catre istorici faptul ca Jefferson, marele om de stat, autorul Declaratiei de Independenta, a avut o relatie ce a durat treizeci si opt de ani cu sclava sa Sally Hamings, având împreuna mai multi copii, chiar daca exista marturia unor diversi oameni care au trait în epoca respectiva la Monticello (conacul proiectat de el însusi) si asta pentru ca tendinta istoricilor este sa considere versiunea albilor ca fiind mereu cea adevarata în detrimentul negrilor. Si, chiar daca în declaratia de Independenta se mentioneaza ca “toţi oamenii se nasc liberi şi egali şi au anumite drepturi inalienabile, între acestea fiind viaţa, libertatea şi căutarea fericirii” nu Jefferson a fost cel care a abolit sclavia iar pentru ca aceasta sa se produca a fost nevoie de un lung razboi între Nord si Sud sau asa cum spunea Marx ” o luptă între două sisteme sociale, sistemul sclavagist şi sistemul de muncă liberă.”
În realitate, marea majoritate a negrilor traiesc izolati în cartierele marginase ale marilor orase unde viata este destul de dura. Cei care locuiesc acolo nu au prea multe sanse la o viata mai buna si nici politia nu este prea des prezenta în mijlocul lor. Lor nu li se ofera prea multe oportunitati.
Din pacate, revoltele de acum, care au pornit de la abuzul de putere au degenerat în acte de vandalism, sau mai bine zis câtiva descreierati au început sa fure si sa distruga, îndepartând atentia opiniei publice de la adevarata problema si îndreptând-o spre ei. Cam asa de usor se transforma o victima în opresor. Asta bineînteles, tot cu ajutorul mediei care-si focuseaza interesul pe senzational, ca de obicei.
Haideti totusi, sa vedem realitatea exact așa cum este. Societatea în care trăim are nevoie urgentă de o resetare. Pâna se va întâmpla asta însa, revolte de acest fel vor apărea peste tot în lume și tot mai des. Suntem departe de a fi asa cum credem noi ca suntem.
Va las mai un video cu opinia a doi români ce traiesc în America.
https://youtu.be/uMjzpeEu__w

Dorind schimbarea…




De mii de ani învățații acestei lumi, o mâna de inițiați, au încercat sa-i conștientizeze pe oameni de nebunia colectiva în care trăiesc si i-au îndemnat sa găsească o cale catre vindecare, trezire sau salvare însa foarte putini din cei care le-au ascultat cuvintele le-au si înțeles. Din înțelepciunea lor au ramas cărți care constituie baza marilor religii ale lumii si toate au ca scop descoperirea drumului catre iluminare dar multi citesc, putini înțeleg si mult mai putini pun în practica. Cei mai multi denaturează si transforma adevarul revelator, în dogma si-n motiv de discordie si de ura. Astfel, nebunia colectiva, în loc sa diminueze, continua poate cu mai mare intensitate pentru ca nimeni nu accepta ca religia ar trebui sa fie universala si sa aibă același scop. Sentimentul considerat ca fiind păcatul capital si cel care ne domina, mândria, a dus de-a lungul timpului la lupte si atrocități greu de imaginat în numele credinței si la separări în funcție de interpretările pe care le dădeau unii aceleiași idei. Din nefericire cea mai mare parte a oamenilor are nevoie de grupuri care se bazează pe un anumit sistem de valori, la care sa se raporteze. Recomand în acest sens filmul „PK”, un extraterestru care aterizează pe pământ si pierzând telecomanda, pleacă în căutarea lui Dumnezeu despre care i s-a spus ca este singurul ce îl poate ajuta. În drumul sau, ajunge în locuri ciudate dar si interesante însa devine confuz în fata diverselor religii pe care acel popor le practica si a diverșilor zei la care se închina .
Chiar daca este o comedie satirica, este indian si păstrează anumite clișee, iar uneori pare infantil, filmul (apărut în 2014 în regia lui Rajkumar Hirani) transmite același mesaj pe care încearcă de secole sa ni-l transmita marii înțelepți: Dumnezeu sau Alah sau Budha, sau cum vreți sa-i spuneți este același pentru toată lumea si învățătura sa e simpla: dragoste si iertare.

Iata un minunat discurs din acest film:
„PK – În care Dumnezeu sa cred ? Dumneata spui ca exista un singur Dumnezeu. Eu spun ca nu e asa. Exista Doi Dumnezei. Dumnezeu care ne-a creat…si acela creat de dumneata. Despre Domnul care ne-a creat nu știm nimic. Dar Dumnezeul pe care l-ai creat tu e exact ca tine. Meschin, ia mita, face promisiuni false. Dornic sa-i întâlnească pe bogați, îi lasa pe săraci sa aștepte. Îi plac lingușelile. Te face sa trăiești în frica. Îndemnul meu e simplu. Ai credința în Domnul care ne-a creat pe toți. Abolește-l pe Dumnezeul creat de tine.
Sfinția Sa – Crezi ca o sa stau pasiv si o sa ma uit cum o sa îl abolești pe Dumnezeul meu ? Știu cum sa-L apar pe Dumnezeul meu.
PK – Tu o sa-l aperi pe Dumnezeu ? Tu ! Asta e o planeta tare micuța. Miliarde de planete mult mai mari plutesc în spațiu. Iar tu, aflat într-un colțișor al acestei planete plăpânde, ai tupeul sa spui ca o sa-L aperi pe creatorul Universului ?
El n-are nevoie de protecția ta. Se poate apara singur. Nu mai încercați sa-L apărați pe Dumnezeu! „

Același mesaj si aceeași dilema legata de apartenența la o religie, tratează si „Viata lui Pi”. Născut într-o tara în care exista 33 de zei, Pi este în căutarea propriei credințe încă din copilărie. Îl cunoaște mai întâi pe Visnu, apoi pe Cristos si mai apoi pe Allah dar nu reușește sa hotărască în care sa creada.

Tatal îi spune: „crezând în tot în același timp de fapt nu crezi în nimic.” iar el îi răspunde: „credința este o casa cu mai multe încăperi.”

„Viata lui Pi” este o ecranizare a unui roman scris de Yann Martel, care parea imposibil de regizat pentru ca este un amestec între filozofie, religie si supraviețuire a individului în fata naturii necruțătoare. Apoi, mare parte din film reda relația dintre eroul principal si tigrul bengalez Richard Parker, care poate însemna pentru fiecare altceva (pentru unii chiar Dumnezeu). Aventura prin care trece Pi, este de fapt călătoria fiecăruia dintre noi în viata: avem momente în care nimic nu ne mai leagă de Dumnezeu si avem alte momente în care singura noastră modalitate de a supraviețuire rămâne credința. Credința într-un Dumnezeu care face legile Universului, care a creat aceasta lume diversa si perfecta în funcționalitatea sa si care este același pentru toți indiferent de coltul de lume în care ne-am născut. Aici ar trebui sa apara schimbarea…

„”Dacă structurile minţii umane nu se vor schimba, vom sfârşi mereu prin a recrea în esenţă aceeaşi lume, aceleaşi forme ale răului, aceeaşi disfuncţie.”

 

 

 

Retrospectiva…

A mai trecut un an, luând cu el vise, dezamăgiri, împliniri, regrete si sa speram, toată durerea pe care o parte din omenire a trebuit sa o suporte.
A mai trecut un an cu evenimente bune si mai putin bune, cu multe premiere mondiale, cu noi descoperiri. Omenirea trece cu viteza maxima la etape pentru care nu știu daca este suficient de bine pregătită. Uneori vad o discrepanta uriașă între elite, (cei care-si dedica viata cercetării, științei) si oamenii obișnuiți care de cele mai multe ori nici nu sunt conștienți de toate avansurile care se fac în toate domeniile, de dimensiunea lor si efectele pe care le-ar putea avea asupra noastră. În realitate, cred ca suntem obișnuiți sa acceptam toate noutățile fara prea multe întrebări. Oricât ne displace sa spunem asta despre noi, suntem supuși efectului de turma prin imitație. Si cum informația se transmite foarte repede acum fara a fi verificata în prealabil, nici mintea noastră care o acumulează nu o mai trece prin filtrele de procesare si o asimilează ca atare. Prin urmare, de cele mai multe ori încetam sa mai avem propriile noastre opinii, împrumutându-le pe cele cu răspândire mai larga. Nu mai suntem nici macar spectatori pasivi. Vrem sa luam parte la evenimente, sa impunem idei si daca e posibil sa ne poziționăm în primele rânduri chiar daca, e destul de evident ca locul nostru nu e acolo. În acest context, începe sa-mi fie teama ca acei care se erijează în formatori de opinie si cei care vor lua decizii în ceea ce privește viitorul omenirii, nu vor fi suficienți de bine pregătiți pentru asta iar consecințele vor fi dezastruoase. De fapt asta se vede deja de câțiva ani buni în modul de desfășurare a evenimentelor la nivel mondial.
Anul care a trecut a fost destul de zbuciumat. Decizii controversate au dus la revolte în mai multe colțuri ale lumii.
E drept ca s-au încercat si câteva "exerciții de democrație" prin consultarea populației cu privire la anumite decizii importante cum ar fi referendumul de la noi soldat cu un eșec total (nu voi analiza aici motivele deoarece eu am o teorie putin diferita fata de ceea ce s-a vehiculat prin mediul online), votul negativ referitor la independenta fata de Franța din Noua Caledonie, sau referendumul din Republica Macedonia pentru schimbarea denumirii țării de asemenea eșuat din cauza participării prea scăzute la vot.
Tot anul acesta au existat si câteva acuzații grave între guvernele marilor puteri, daca le mai putem numi asa (în realitate împotriva Rusiei), precum cea din 14 martie când Marea Britanie a expulzat 23 de diplomați ruși și a rupt toate legăturile de nivel înalt cu Rusia ca pedeapsă pentru atacul neurotoxic care l-a vizat pe un fost agent rus și pe fiica acestuia în orășelul britanic Salisbury. Atacul a fost descris de premierul Theresa May ca o "utilizare ilegală a forței de către statul rus împotriva Regatului Unit. Deasemenea au existat amenințările lui Trump la adresa Rusiei acesta avertizând printr-o postare pe Twitter că va bombarda Siria , adăugând că "Rusia nu ar trebui să fie partener cu un animal care își ucide oamenii". Apoi doisprezece ofițeri ai serviciilor de spionaj ruse au fost acuzați în Statele Unite pentru implicarea lor în timpul alegerilor prezidențiale din 2016.
O decizie controversata a fost si mutarea ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la fondarea statului Israel. Drept consecința palestinienii au organizat proteste violente în care 58 de palestinieni au fost uciși și peste 2400 au fost răniți de trupele israeliene.
Nu am dus lipsa nici de cutremure, inundații, taifun-uri, atentate teroriste si numeroase manifestații de amploare ca cele din tara noastră (pro si anti PSD), cele din Catalunia pentru autonomie teritoriala sau cele din Franta din ultima luna care au dus la suspendarea impozitelor pe carburanți pentru cel putin sase luni.
Cu toate acestea putem spune ca a fost si un an al premierelor mondiale mai ales în domeniul relațiilor internaționale dar si al câștigării anumitor drepturi. Astfel la deschiderea Jocurile Olimpice de iarnă de la Pyeongchang (Coreea de Sud) sportivii din Coreea de Nord și Coreea de Sud au defilat sub același drapel la ceremonia de deschidere.
Tot o premiera a fost si întâlnirea istorică de la Singapore între președintele american Donald Trump și liderul suprem al Republicii Populare Democrate Coreene, Kim Jong Un.
O alta întâlnire memorabila si uimitoare a fost cea dintre președintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, și liderul suprem al Republicii Populare Democrate Coreene, Kim Jong-un, care s-au întâlnit la summitul intercoreean și au traversat simbolic linia de demarcație dintre cele două state, linie care există încă din 1953. Mai târziu, ambii șefi de stat au declarat că susțin o "denuclearizarea completă a Peninsulei Coreene"
O alta premiera a fost clonarea în premieră mondială a doua primate din genul macac într-un laborator din China, prin aceeași metodă cu care a fost creată oaia Dolly, cu 22 de ani în urmă.
Femeile din Arabia Saudită si-au câștigat dreptul la permis de conducere - un mare pas în fata pe drumul emancipării femeii islamice.
Ca parte a procesului de modernizare, familia regală saudită acordă pentru prima dată o licență cinematografică după 35 de ani. La 18 aprilie se va deschide primul cinematograf în capitala saudită. Cinematografele au fost scoase în afara legii în anii '80 din motive religioase (fiind considerate izvoare de depravare). Totuși, în sălile cinematografice va rămâne segregația locurilor în funcție de sex.
Sonda spațială Parker lansată de NASA în august 2018 a devenit obiectul care s-a apropiat cel mai mult de Soare în întreaga istorie a omenirii, ea aflându-se la o distanță de 42,73 milioane de kilometri față de astru.
India a finalizat construcția celei mai înalte statui, numită Statuia Unității, având înălțimea de 182 m, de aproape două ori mai mult decât Statuia Libertății din SUA.
Pe de alta parte au existat si câteva descoperiri importante:
Revista National Geographic publică un articol despre un grup de cercetare americano-european care a descoperit în jungla Guatemalei ruinele de acum aproximativ 60.000 de ani ale unor structuri aparținând civilizației maya. Cercetătorii au folosit în munca lor tehnologia laserului LIDAR
Oamenii de știința au anunțat descoperirea, cu ajutorul unui instrument de tip radar aflat pe o sondă spațială de pe orbita lui Marte, a unei lac subglacial aflat la 1,5 km sub calota de gheață de la Polul Sud a planetei.
Tot renumiții cercetători au stabilit că Vorombe titan, o pasăre elefant dispărută de pe insula Madagascar, care a ajuns la greutăți de 800 kg și înălțimi de 3 m, este cea mai mare pasăre despre care se știe că a existat.
S-a descoperit cel mai vechi desen cunoscut a lui Homo sapiens, estimat a avea 73.000 de ani, mult mai devreme decât artefactele vechi de 43.000 de ani, considerate a fi cele mai vechi desene umane moderne descoperite anterior.
NASA anunță că a detectat materia organică cea mai complexă descoperită vreodată pe suprafața planetei Marte, în interiorul Craterului Gale, considerat un lac străvechi. Roverul Curiosity a descoperit probe de variații sezoniere în emanațiile de metan, relevând că acest gaz - care este adesea semn al activității biologice - provine chiar de pe planetă.
Demolarea teatrului Cressoni, din orașul Como, Italia, a dus la descoperirea unei amfore datând din secolul al V-lea, plină cu 300 de monede de aur. Deschis în 1807 și închis în 1997, Teatro Cressoni a fost situat în apropierea forumului orașului roman Novum Comum, întemeiat în secolul I î.H. de împăratul Iulius Caesar.
Tot în anul care a trecut în orașul australian Sydney s-a înregistrat cea mai ridicată temperatură din ultimii 79 de ani, termometrele înregistrând 47,3°C în timp ce în estul Statelor Unite și a Canadei s-au înregistrat temperaturi record de aproape -50°C În România, de Bobotează și de Sf. Ioan s-au înregistrat temperaturi de aproape 20°C
Dintre evenimentele negative, deși au fost mult mai multe, voi aminti doar doua ca sa nu va indispun prea mult. Pe 14 ianuarie, scufundarea petrolierului iranian MV Sanchi în marea Chinei de Est a provocat cea mai importantă scurgere de ulei din ultimii 27 de ani iar pe 19 martie "Sudan", ultimul mascul de rinocer alb nordic de pe Terra a fost eutanasiat în Kenya, într-o rezervație situată la 200 de km la nord de Nairobi, din cauza complicațiilor legate de vârsta sa înaintată (45 de ani). Decesul lui Sudan este sinonim cu stingerea acestei subspecii.
Cam acestea au fost în mare evenimentele prin care a trecut omenirea în 2018. Sa speram ca anul care vine ne va aduce doar evenimente fericite, evoluții impresionante a relațiilor interumane si politici care sa fie doar în interesul individului si a societății. Știu, pare o utopie dar chiar asta îmi doresc.
Un an nou cu sănătate, bucurii, liniște în suflete, belșug în case si tot ce va mai doriți voi!

De citit…

980cf75a6e20b73e339774420c8a915a

Una dintre cărțile citite anul acesta, care m-a impresionat si încântat în egala măsura, este „Dispara, yo ya estoy muerto” de Julia Navarra. Din păcate, cred ca deocamdată nu a fost tradusa în româna, însa chiar si asa, o recomand în speranța ca pe viitor va aparea si în librăriile din tara.

Este un amestec de istorie, suspans, drama si politica. Acțiunea începe la sfârșitul secolului al XIX-lea, în timpul etapei finale a perioadei țariste, când evreii încep sa fie persecutați si se termina cu declarația de independenta a statului Israel, în 1948.

Este descrierea unei prietenii care se extinde pe parcursul a trei generații între o familie de evrei si una de palestinieni, cu toate complicațiile familiare, sociale, si politice care apar de-a lungul timpului. Impresionanta este dragostea care leagă aceste doua familii, mai puternica decât ura interrasiala ce creste proporțional cu întoarcerea unui număr din ce în ce mai mare de evrei în tara de origine, deși la final, intoleranta si manipulările politice înving.

Cartea abunda în informații istorice si evidențiază motivele care au condus la nesfârșita lupta dintre Palestina si Israel, precum si influentele marilor puteri.

„—¿Crees que algún día árabes y judíos podremos volver a vivir juntos? —le preguntó Aya mientras se secaba las lágrimas.

—Sólo cuando haya tantos muertos que resulte insoportable una muerte más. Entonces los hombres se sentarán a hablar. ”

– Crezi ca va veni o zi în care arabi si evrei, vom putea trai din nou împreuna?- l-a întrebat Aya în timp ce-si ștergea lacrimile.

-Doar când vor muri atât de multi oameni încât va fi imposibil sa mai moara unul în plus. Atunci, bărbații se vor așeza sa vorbească.”

Julia Navarra este jurnalista si a lucrat în radio, televiziune, si presa. Autoare a numeroase cărți de actualitate politica, (Între Felipe si Aznar, Stânga care vine, Noi, tranziția) si numeroase nuvele (Sângele inocenților, Spune-mi cine sunt, Istoria unei canalii) a câștigat mai multe premii în Spania:

Premio Quéleer a la mejor novela española de 2004 por La Hermandad de la Sábana Santa

Premio Ciudad de Cartagena 2004

Premio Ciudad de Córdoba 2004

Premio Pluma de Plata de La Feria del Libro de Bilbao 2005

Premio Protagonistas 2005, categoría Literatura

Premio de los lectores de las librerías Crisol 2005

Premio Más que Música de los Libros 2006

Premio a la Mujer Más Admirada 2013 (revista Mujerhoy)

Premio CEDRO 2018

Romanele sale s-au publicat în mai mult de 30 de tari.

O sărbătoare…

bere

O sărbătoare a primăverii aici, în orașul în care trăiesc, sau mai bine zis a berii…Strazi închise, baruri cu porțile larg deschise, cu terase sau câteva mese scoase afara si oferte care te îndeamnă sa tot bei…

Tinerii, se aduna grupuri, grupuri începând de dimineața, adică pe la ora zece (cam asta înseamna dimineața aici). Vârstele cele mai fragede cred ca sunt de 15-16 ani…

Si începe distracția, asa cum o vad ei…Si beau, si beau si iarăși beau pâna spre seara când o parte din ei abia se mai țin pe picioare. Fetele, în fuste extrem de scurte, s-au așezat pe bordura fara sa le intereseze prea mult ce expun…Băieții, elimina berea pe unde apuca: pe la coltul străzii, sau în scări de bloc, cu politia lângă ei privindu-i cu indiferenta…Pe jos, nu ai unde sa pui un picior…De fapt daca ai curajul sa treci prin acel perimetru format din străzile închise circulației, calci pe sticle, mormane de hârtie, pahare de plastic si cine mai știe ce altceva…În aer plutește un miros amețitor de „iarba”…si nu pot reda aici ceea ce-ti aud urechile.  Dupa un timp, gata…Asta a fost toată distracția. Asa înțeleg tinerii sa-si exprime tumultul de sentimente pe care-l ascund în interior. Ce poezie? Ce film? Ce strângeri de mâna, flori si cuvinte frumoase? Si ce știm noi, ăștia mai trecuți, despre distracție,  epoca în care trăim si despre exprimarea sentimentelor? Noi cei care am fost privați atâta timp de libertate, cum putem sa înțelegem manifestarea ei? Fara băutura si „iarba” nu poți dezvălui frumusețea pe care o ascunzi în interior. O privire încețoșată, cuvinte abia perceptibile, un râs isteric fara un motiv anume, o percepție diferita a realității, o nevoie imperioasa de a voma sau de a urina…si cam atât…Aceasta a fost „sărbătoarea”…