12 Noiembrie

Comorile timpului le păstram cu grija în cutia cu amintiri si cu fiecare an care trece, bogăția noastră creste. Tot ce trebuie sa facem este sa adunăm cât mai multe fapte, gânduri, sentimente, oameni dragi, pentru ca la final, când vom deschide minunată cutie sa fim recunoscători pentru tot ce am trait si pentru tot ce am lăsat în urmă.

Am pornit dintr-o lume mica, dintr-un sat de pe malul Prutului dar cu oameni harnici, ospitalieri si în mare parte înțelepți. Am avut câțiva colegi, câteva prietene, părinții, si pe Mos Mitrita. Aceea era lumea mea, în ea îmi construiam visele dar si acestea se reduceau la ceea ce știam, la realitatea care ma înconjura si uneori îndrăzneau sa se extindă prin prisma cărților pe care le citeam. Acum, cu trecerea timpului îmi dau seama ca acea lume mica s-a transformat într-un Univers. Am văzut multe locuri si am cunoscut multi oameni în trecerea mea prin viată si de la fiecare am învățat câte ceva. Amintirile pe care le port în suflet cu fiecare persoana în parte sunt cea mai de preț bogăție pe care o am. De aceea nu trebuie sa privesc cu mânie înapoi. Este totuși, o viată trăita si simțita până-n măduva oaselor. Si nici regrete nu trebuie sa am chiar daca știu ca uneori m-am risipit în prea multe căutări si am avut prea multe așteptări. Probabil asa trebuia sa fie. Până la urma, din suferința se nasc cele mai profunde gânduri si cele mai puternice sentimente. Am avut de toate: îndoieli, neliniști, am iubit cu intensitate, am făcut greșeli cu nemiluita de care abia cu trecerea anilor am devenit conștienta si-mi pare rău, am rănit oameni si am fost ranita, m-am poticnit, am căzut, m-am ridicat si mi-am urmat drumul. M-au durut neputințele mele, lașitatea si neîncrederea în propria persoana dar am avut si clipe de satisfacție, de împlinire poate chiar de adevărata fericire si cred ca au fost si persoane pe care le-am ajutat în anumite momente atât cât am putut. În realitate, sunt bucuroasa si recunoscătoare Bunului Dumnezeu ca mi-a îngăduit sa ajung până aici, ca mi-a dăruit o familie si sper ca si de acum înainte sa-mi vegheze viata.

„Experiențe și experiențe de viață. Repetăm greșelile până învățăm lecțiile. Nu vârsta maturizează o persoană, ci experiențele pe care le-a avut. Tu nu mai ești cel de ieri și mâine nu vei mai fi cel de astăzi. Ca să poți fi fericit este nevoie să dai drumul lucrurilor care te fac trist. Și uneori orice rău are un beneficiu. Altfel oamenii ar renunța. Știți cum e: rău cu rău, dar mai rău fără rău! ” – Hrisostom Filipescu

6 gânduri despre „12 Noiembrie”

  1. La mulți ani! Asta am dedus, dar chiar de nu este ziua ta, o urare sinceră nu strică! Magda dragă, ai scris frumos despre viață, pentru că viața ta este aidoma cu a altora. Un plus aici, un minus dincolo, până la urmă nu contează. Fiecare am făcut ce şi cât am putut, dar mai ales ce ne-au lăsat alții să facem! E greu de crezut, nu-i aşa!?

    Apreciat de 1 persoană

  2. Frumoasa marturisire. Acest text mi aminteste de marele întelept Solomon, care printre minunatele scrieri întelepte lasate posteritatii spune:
    „Mai mult face un nume bun decât untdelemnul mirositor, şi ziua morţii decât ziua naşterii.”
    „Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui; mai bine cel bun la suflet decât cel îngâmfat.”
    „Averea luată prin silă înnebuneşte pe cel înţelept şi* mita strică inima. ”
    „Înţelepciunea preţuieşte cât o moştenire şi chiar mai mult pentru cei ce văd soarele.
    Căci ocrotire dă şi înţelepciunea, ocrotire dă şi argintul; dar un folos mai mult al ştiinţei este că înţelepciunea ţine în viaţă pe cei ce o au.”
    „În ziua fericirii, fii fericit, şi în ziua nenorocirii, gândeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una, şi pe cealaltă, pentru ca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el.”
    „Nu fi prea neprihănit şi nu te arăta prea înţelept. Pentru ce să te pierzi singur? Dar nu fi nici peste măsură de rău şi nu fi fără minte. Pentru ce vrei să mori înainte de vreme?
    Bine este să ţii la aceasta, dar nici pe cealaltă să n-o laşi din mână, căci cine se teme de Dumnezeu scapă din toate acestea. Înţelepciunea face pe cel înţelept mai tare decât zece viteji care sunt într-o cetate.
    Fiindcă pe pământ nu este niciun om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.”

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.