NU abuzului…

Am mai scris despre asta însă niciodată nu trebuie sa ne oprim din a condamna orice forma de abuz. Asa cum am mai spus, condamn cu toata puterea maltratarea fizica însă consider ca cea psihica si emoționala este la fel de periculoasa pentru ca te transforma încet, încet într-o păpușă de cârpa, te face sa te simți neputincioasa si fara valoare.

Atunci când ești supusa zilnic unui tir de injurii, când ești amenințată , intimidata si învinovățită pentru orice începi sa crezi ca din anumite motive neștiute, asa este normal sa trăiești si ca fericirea este un dar pe care tu nu-l meriti. Te retragi într-o lume a ta pentru ca nu mai ai încredere în oameni, nu spui nimănui nimic, teama pune stăpânire pe tine într-atât încât ori de câte ori auzi usa deschizându-te inima ta începe sa o ia la galop si nu știi unde sa te ascunzi chiar daca, poate nu întotdeauna ai motive. Înveți sa taci, sa nu ripostezi, sa accepți tot ceea ce ti se întâmpla. Uneori o întrebare îndrăznește sa iasă la suprafața: „cu ce am greșit?”. Dar o alungi imediat spunându-ti ca exact asta meriti, ca tu ai greșit când ai luat hotărârea de a te lega de un om ce credeai ca te iubește. Apoi încerci sa-i găsești scuze: „a avut o copilărie nefericita cu o mama care a făcut cinci copii cu trei barbati diferiți, un tata ce a fost omorât la un târg, doi bunici bețivi si e o mare minune ca nu a ajuns vreun vagabond” sau „e un om mutilat sufletește si nu stie sa-si arate sentimentele iar eu sunt singura lui mângâiere” sau ” nu ar ști sa trăiască fara mine, nu s-ar descurca”. Nicio clipa nu te gândești ca niciunul dintre aceste motive nu-i da dreptul sa-ti calce în picioare demnitatea, sa-ti lase rani pe suflet care nu se vor vindeca poate niciodată. Si te faci pe zi ce trece parca tot mai mica, si anii trec într-o suferința fara rost. Iar el te ignora (este si aceasta o forma de maltratare): nu te vede, nu te aude, nu observa ca ti-ai schimbat culoarea parului, sau ca ai o rochie noua sau ca nopțile, în loc sa dormi te plimbi prin casa plângând si întrebându-te cine ești. Uneori, ca printr-o minune îți dai seama ca trăiești un calvar si iei hotărârea sa te salvezi apoi lupți ca sa poti rupe o legatura ce considerai ca e veșnica, dar nu rupi doar asta ci si bucati din tine pe care încerci sa le îngropi într-o tacere desăvârșită si-n uitare. Procesul de vindecare e lung si anevoios. Câteodată reuseste, alteori nu dar chiar si asa, nu mai ai motiv sa tresari la orice zgomot si nici sa te întrebi: ” De ce nu ma iubește? Unde greșesc?”

Tot un abuz este si grija excesiva, îngrădirea oricărei libertati cu motivația ca el se ocupa de toate, ca dragostea lui este atât de mare încât poate acoperi toate nevoile tale. Nu, nu trebuie sa te preocupi de nimic: nici de cumpărături, nici de facturi nici de planificarea sfârșitului de săptămână, nici la ce film sa te uiți. El îți stie dorințele, îți anticipează gândurile, îți cunoaște fiecare ungher al sufletului. E drept ca ai si tu câteva obligații gen: mâncare, copii, curățenie dar chiar si la acestea tot el are ultimul cuvânt. Si de fapt toata iubirea aceasta a lui îți anihilează personalitatea într-atât încât te uiți la tine si nu știi ce ești. O marioneta. Asta devii. O jucărie în mâinile unui copil mofturos.

E greu sa ieși din astfel de relații si tocmai de aceea nu am sa dau sfaturi ci doar vreau sa îndemn fiecare persoana care sa se simte abuzata într-un fel sau altul sa înceapă sa se prețuiască pe ea însăși si sa învețe sa puna limite.