Gând de Duminica

Toate minunile pe care le-a făcut Iisus au fost precedate de întrebarea : „Crezi ca pot sa fac eu aceasta?” ceea ce arata ca întotdeauna puterea lui Dumnezeu trebuie sa se întâlnească cu credința noastră pentru ca astfel si noi sa participam la lucrarea Sa.

Si despre cât de mare ar trebui sa fie credința noastră ne vorbește Mântuitorul de atâtea ori:

„De poţi crede, toate sunt cu putință celui ce crede.”

„Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.”

„Cel ce crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. Şi cel ce Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână întuneric.”

Din pacate putini dintre noi, mai ales în timpurile acestea, mai avem o credința deplina asa cum ar trebui si tocmai de aceea, Diavolul „părintele minciunilor” care este deștept, bun teolog, șiret si nu ni se arata în zdrente, pentru ca asa l-am respinge, ci în haine strălucitoare, are putere asupra noastră.. „Își ia chip de înger” asa cum spune Apostolul Pavel. Cuvintele lui sunt mieroase, blânde si adesea par pline de înțelepciune. Cu ele ne îndeamnă: „Fiecare face aceasta! Nu poate fi rău!” iar noi cădem în ispita uitând ca binele nu este neapărat cel pe care-l fac toti. Prin vicleșug, confuzie, si fel de fel de ispite, pătrunde în sufletele noastre si pune stăpânire pe ele precum soldații germani din aceasta istorioara:

„A fost un vechi fort în Belgia, despre care odată se credea că este imposibil să fie capturat sau distrus. Zidurile lui din beton armat erau groase de aproximativ 4 metri. Ele erau pline de tunuri montate pe turele transportabile. Și, totuși, într-o zi, fortul a căzut doar la o mână de parașutiști germani. Îmbră­cați în uniforme de soldați belgieni, înaintau grăbiți spre gărzile fortului strigând: „Vin germanii!”. Cuprinse de panică, găr­zile au deschis porțile ca să-i primească. Imediat ce au intrat, ei au copleșit și au înfrânt gărzile. După aceea, au deschis larg poarta principală tovarășilor lor germani, care i-au urmat în forță. Fortul belgian a fost cucerit dinăuntru, fără ca tunurile lui să tragă vreo singură ghiulea.”

Sa credem asadar si cu fiecare zi care trece sa desăvârșim credința noastră…

Doar alte gânduri…

Sa te rușinezi de păcat, nu de pocăința; păcatul e rana, pocăința este vindecarea. Sa fii capabil sa-ti analizezi faptele, sa-ti recunoști greșelile, sa le regreți si apoi sa încerci sa le îndrepți. E un pas important catre liniștea celorlalți dar mai ales catre liniștea ta.

Si în fiecare zi sa-ti acorzi un mic răgaz: sa privești catre lume si apoi catre tine. Sa descoperi ca încă mai exista oameni adevărați care știu sa iubească, care știu sa ofere, care mai păstrează tradiții, care mai au credința, si sa te bucuri. Sa-ti împarți timpul în bucati mici ca sa poti face si ceea ce-ti încânta sufletul. Sa mergi în mijlocul naturii si sa o asculți, Sa o privești cu ochii interiori si sa te minunezi de perfecțiunea ei. Un refugiu…

De când trăiesc la sat, am uitat de lumea reala. Nu mai ascult stiri, nu mai sunt la curent cu ultimele noutăți. Cred ca e bine. Pentru prima data după ani lungi, ma simt liniștita si trăiesc fara frici. Si-n fiecare zi ma îndrăgostesc de un copac, de o floare, de un fluture, de o zambila care mi-a apărut pe neașteptate în gradina. E bine…

Un personaj…

Nu mi-a fost dat sa trăiesc într-un singur loc, în viata asta. M-am mutat de câteva ori; am văzut locuri noi si am cunoscut oameni fel de fel. Marea lor majoritate mi-au ramas cunoștințe cu care uneori schimb impresii, unii (putini) adevărați prieteni si câțiva, doar persoane de care nu vreau sa-mi amintesc însă până acum, mărturisesc cu toata sinceritatea, nu am cunoscut un personaj ca cel despre care voi scrie aceste rânduri. Spun personaj pentru ca pare plăsmuirea unui dramaturg, o întruchipare a mândriei si a egocentrismului. Un om pe care mi-as fi dorit sa nu-l cunosc dar destinul ne-a pus fata în fata si cred ca știu si de ce.

Mic de statura, cu fata rotunda si ochi ce te privesc iscoditori din spatele ochelarilor, în general, în timpul liber, se plimba cu mâinile în buzunare pe terasa imensa din fata casei imaginându-si scene si planuri de neimaginat. Pornește de la o supoziție si apoi în mintea sa paranoica regizează un film de care este convins ca este real si încearcă sa impună si celorlalți aceasta convingere. Acuza, judeca, jignește, alunga pe toti din jur, chiar si pe cei mai apropiați. Susține ca-i place singurătatea probabil pentru ca relațiile interumane presupun schimb de opinii, conversații uneori contradictorii si el nu suporta asa ceva . Nimeni nu poate avea o parere diferita de a sa, indiferent de subiect, pentru ca el a terminat facultatea cu zece si e atotștiutor.

La el totul este supradimensionat: mobila din lemn masiv, usi mari, grele de parca ar vrea sa se izoleze de lumea întreaga si un ego pe măsura. Grandoare în obiectele din jur dar sărăcie lucie în lumea lui interioara, Încăpățânat ca un catâr, perfectionist, nu e mulțumit de nimic din ce fac ceilalți. E drept ca muncește pentru familie si aduna, aduna, ca sa nu le lipsească nimic dar cere „supunere” totala. În realitate de ani buni o maltratează psihologic pe femeia care-i sta alături, pentru ca este vulnerabila si învățata sa depindă de el (încep sa cred ca suferă de sindromul Stockholm) dar nu are curajul sa ceara explicații celor pe care-i acuza de orice îi trece prin minte.

O persoana jalnica, pe care as fi vrut sa nu o cunosc niciodată…dar viata ne scoate în cale astfel de oameni poate ca sa înțelegem mai bine anumite situații si sa-i apreciem mai mult pe cei care ne oferă respectul, prietenia si dragostea lor.

Tie…

Ma refugieze în tine ori de câte ori mi-e tristă ziua. Un zâmbet de-al tău îmi luminează cele mai ascunse unghere ale sufletului.

Știu, ne limităm la cuvinte dar cuvintele vindecă…Și nu e doar asta. Gândul meu se suprapune pe al tau și emitem sentimente care se întâlnesc undeva în Univers…Forte invizibile ne unesc neîmplinirile.

Iubiri târzii.

Si dorința…sa-mi fii mie, sa-ti fiu tie.

Surpriza…

O fata frumoasa, talentata…versuri si muzica compoziție proprie. O minune. Am citit aproape toate comentariile de pe YouTube. Surpriza a fost sa constat câta sete de frumos, de pur, de adevăr, de sentiment exista, câta nevoie au oamenii de profunzime, de suflete care știu sa-si descrie povestea. Într-o lume plina de fals, de strident, de zgomot si de iluzii exista acest strigat de speranța, aceasta dorința de normalitate, de pace si de iubire.

De la una la alta…

Am vrut sa scriu despre o persoana pe care am cunoscut-o deși nu ma pricep prea bine la descrierea personajelor (dar asta în alta postare) si m-am trezit vorbind despre relații…

Tot vorbim despre dragoste dar în realitate cred ca nu mai suntem capabili sa trăim acest sentiment profund, cu tot sufletul si cu tot gândul. Nu mai știm sa construim o relație puternica care sa dureze o viată. Aceste „construcții” nu prea mai exista în ziua de azi. La cea mai mica adiere „castelul” se năruie si dispare. Poate pentru ca renunțam prea ușor la lupta cu gândul ca nu merita, ca oricând putem gasi un altul (alta) mai bun. Știu eu? Exista cineva fara defect? Omul perfect? Nu. Dar exista compatibilitate: acea uniune de idei, de dorințe, de gesturi, de tăceri. Acolo sau asta trebuie sa căutam. Apoi, poate ca, nu mai știm sa iubim cu gesturi mărunte, sa vedem dragostea în cafeaua pe care ti-o face dimineața, în grija ce i-o porti când iese pe usa, în îmbrățișarea cu care-l aștepți când se întoarce, în acel „totul va fi bine” când te simți fara vlaga, descurajata, trista, în posibilitatea de a-i spune tot ce simți, tot ce gândești, în încrederea pe care ti-o transmite atunci când te îndoiești. Si cine stie, poate ca nu suntem capabili sa-i acordam celuilalt libertatea de care are nevoie pentru ca dragostea nu trebuie sa sufoce, e nevoie si de timp petrecut împreuna dar si de timp petrecut separat: fiecare cu prietenii, cu gândurile sau cu plăcerile lui. Ma refer la micile plăceri: o carte, un meci, un film, o plimbare printr-un centru comercial.

Da, sa mentii o relație nu e ușor. Poate nu e chiar o lupta dar e nevoie de o oarecare înțelepciune, e puterea de a face compromisuri de a accepta ca si celălalt are defectele lui cu care trebuie sa înveți sa conviețuiești, e respectul pe care i-l arati chiar si atunci când te enervează, este iertarea pe care i-o acorzi si pe care ti-o acorda pentru micile greșeli, este dorința de a păstra un echilibru pentru ca relatia sa dureze si „castelul” sa nu se năruie…

Femeia si rolul ei în știința si cercetare…

Deși adesea au fost ignorate, marginalizate sau discriminate de societatea patriarhală, de-a lungul istoriei, femeile au contribuit semnificativ la progresul științific și tehnologic demonstrând că au capacitatea, inteligența și creativitatea necesare pentru a excela în domenii precum matematica, fizica, chimia, biologia, medicina, informatica, ingineria etc. Femeile au făcut descoperiri, au inventat dispozitive, au formulat teorii, au condus experimente, au publicat lucrări, au primit premii și au schimbat lumea prin știință și cercetare.

Printre cele mai renumite se numără:

Hypatia din Alexandria, prima femeie matematiciană și filosoafă din Antichitate;

Maria Skłodowska-Curie, prima femeie care a câștigat două premii Nobel, pentru fizică și chimie, și care a descoperit elementele poloniu și radiu;

Ada Lovelace, considerată prima programatoare din istorie, care a scris primul algoritm pentru mașina analitică a lui Charles Babbage;

Rosalind Franklin, care a adus contribuții importante la înțelegerea structurilor fine moleculare ale ADN-ului, ARN-ului, virusurilor, cărbunelui și grafitului ;

Grace Hopper, a fost printre primii programatori ai computerului Harvard Mark I, a dezvoltat primul compilator pentru un limbaj de programare și a contribuit la crearea limbajului COBOL;

Marie Tharp, care a realizat prima hartă a fundului oceanic și a descoperit dorsala Atlantică;

Vera Rubin, care a confirmat existența materiei întunecate în univers;

Rita Levi-Montalcini, care a descoperit factorul de creștere nervoasă și a primit premiul Nobel pentru medicină;

Jane Goodall, care a revoluționat studiul comportamentului cimpanzeilor;

Jocelyn Bell Burnell,  care a descoperit categoria radio-stelelor și primul pulsar;

Françoise Barré-Sinoussi, care a identificat virusul HIV și a primit premiul Nobel pentru medicină; Mae Jemison, prima femeie afro-americană care a călătorit în spațiu când a servit ca specialist în misiune la bordul navetei spațiale Endeavour în 1992 ;

Jennifer Doudna și Emmanuelle Charpentier, care au dezvoltat tehnica CRISPR-Cas9 pentru editarea genelor și au primit premiul Nobel pentru chimie etc.

Acestea sunt doar câteva exemple din multitudinea de femei care au marcat știința și cercetarea cu realizările lor extraordinare demonstrând că pot fi la fel de competente, inovatoare și influente ca bărbații în domeniile științifice și tehnologice, dacă li se oferă oportunitățile, resursele și recunoașterea cuvenite. Ele au dovedit ca pe lângă mama si soție, pot fi un exemplu de curaj, perseverență și excelență, care merită respectul și admirația tuturor.

La multi ani femei minunate! Sa va fie viata o eterna primăvara si un etern surâs!

Cuvinte…

Cuvinte, cuvinte, cuvinte…Suntem influențați de cuvinte si la rândul nostru influențam, formând grupuri de gânduri, de idei, de principii, de credințe si asa, ca într-un lanț ajungem sa reacționam la evenimente care ne sunt atât de departe încât nu ar trebui sa ne afecteze în vreun fel. În realitate, formând parte dintr-o rețea sociala si fiind în permanenta expuși la influenta celorlalți, pierdem o parte din obiectivitatea , din individualitatea noastră pentru ca toate deciziile pe care le luam sunt într-un oarecare procent si o caracteristica a grupului din care facem parte…Dar atât teologii, filozofii, sociologii cât si oamenii de știința susțin ca fara conexiunile sociale pline de promisiuni dar si de pericole, am trai într-o adevărata anarhie. Până la urma, care a fost adevărata pedeapsa a locuitorilor Babilonului? Singurătatea impusa prin imposibilitatea de a comunica unii cu alții si de aici anarhia si distrugerea societății.

Interconectați…Cuvinte, cuvinte, cuvinte…Zboară cuvintele în stânga si-n dreapta, în vorbirea directa sau în mediul online, la radio, la televiziune, în presa, în gând…Uneori într-o ordine ritmica, alteori în fraze bine structurate, si alteori ca un strigat disperat…

Ne rănesc, ne bucura, ne dau peste cap, ne zădărnicesc deciziile, ne influențează într-atât încât ne schimba viziunea asupra anumitor oameni sau locuri, evenimente sau chiar ideologii…

Cuvinte, cuvinte, cuvinte…Ne pot stimula sau dimpotrivă ne pot face sa regresam. Sunt imperative, dau ordine, amenința, concluzionează, sunt irevocabile si de cele mai multe ori, nu se uita. Uneori un cuvânt poate sa doară mai mult decât o palma pentru ca se impregnează acolo, în sinele tau si începe sa roada din el. Alteori , chiar si spuse la-ntâmplare, cuvintele sunt de preferat în locul unei tăceri „asurzitoare”.

Cuvinte, cuvinte, cuvinte…În egala măsura pot fi iertătoare, încurajatoare, blânde, duioase, pline de dragoste, ca o mângâiere așteptata , ca o confirmare a sentimentului ca pentru cineva poți fi lumea întreaga…

Fara cuvinte nu ne-am deosebi de lumea necuvântătoarelor…

Mărțișor…

Sau funia timpului ce marchează un nou ciclu al vieții cu cele patru anotimpuri si cele patru etape: nașterea, copilăria, maturitatea si moartea…

Mărțișor…un vestitor de muguri si flori, de lumina si zumzet, de dragostea si bucurie, de câmpii înverzite.

Alb, pur, gingaș, inocenta, mireasa…Natura se pregătește de nunta: aduna alai si culori pe care le desfășoară apoi peste tot.

Roșu, sânge, dor, iubire, foc, viată…Din dragoste rasar mugurii, se nasc, renasc…si noi odată cu ei. Sufletele înghețate se dezmorțesc si iarăși sa simtă, sa dorească, sa ceara.

Sa înflorească si în voi aceasta primăvara, sa va șoptească inimile gânduri vesele si optimiste, sa vi se lumineze zilele si anii!