Individualism

Când mergem la servici îmbrăcam (poate) o uniforma si suntem lucrători sau truditori cum îmi place mie sa spun. Când ieșim cu copii în parc sau îi însoțim la scoală, suntem părinți. Când ascultam cu atenție o persoana si o sprijinim la nevoie, suntem prieteni. Când împărțim cu altcineva toate trăirile noastre, când dăruim iubire, suntem soț/soție. Dar după ce ne dezbrăcam de toate aceste „haine”, după ce încetam sa mai jucam aceste roluri, cine suntem cu adevărat? Ce ne face unici si diferiți de ceilalți. Ne dorim o eticheta?

A fi un individ într-o masa de oameni, presupune o distincție, un statut care sa faca diferențierea de ceilalți. De aceea majoritatea persoanelor merg prin viată în căutarea acestui semn distinctiv dar în funcție de caracteristicile pe care ni le impun societatea superficiala în care trăim, putini sunt cei care găsesc ceea ce cauta – individualitatea adică acel ceva care sa-i scoată din marea masa de oameni si sa-i așeze pe un anumit strat al piramidei sau într-o poziție diferita. De ce aceasta căutare perpetua? Poate pentru ca avem nevoie de ceva care sa ne justifice existenta si consideram ca acest ceva `poate veni doar din eticheta pe care ne-o pun ceilalți. Însă de cele mai multe ne oprim la „distincțiile” materiale: cea mai buna mașina, cea mai mare casa, cele mai multe diplome, cele mai scumpe haine, etc….si lăsăm sufletul în bătaia vântului, iar conștiinței îi dam peste gura ori de câte ori vrea sa ne spună câte ceva. Uitam ca până la urma unicitatea consta în ceea ce am dăruit noi lumii si nu în ceea ce am arătat.

„Lumea sta sa se prăbușească moral, etic si spiritual. Lipiți-va de oamenii bogați spiritual! Ancorati-va în frânghiile puternice ale iubirii si credinței, în valorile neschimbate si adevărate ale vieții!” – Ovidiu Bujor

Gând de duminica…

Suntem o suma de orgolii, de mici răutăți, de momente de invidie, de răbufniri de egoism. Rar sau poate niciodată nu găsim pe cineva care sa ne mângâie sufletul, sa-l tina în palme si sa sufle peste el cu dragoste atunci când ne doare. Sau poate ca noi, în anumite momente avem impresia ca meritam mai mult decât ni se cuvine.
Întotdeauna am spus ca trebuie sa conteze faptele si nu cuvintele însă nu știu de ce, de cele mai multe ori, cuvintele rămân de parca ar fi sculptate-n stânca iar faptele se șterg de parca ar fi desenate pe nisip iar noi cerem recunoștință, dovezi de iubire de la persoane care nu le pot oferi pentru ca asa suntem construiți, asa funcționam: sa dam si sa primim. Da, viata este un troc; întotdeauna așteptam ceva în schimb. Chiar si cu Dumnezeu facem troc: suntem mai buni, mai drepți, mai iertători daca si El ne da tot ceea ce-i cerem si asa cum se întâmpla si-n relațiile cu cei din jur, de foarte multe ori uitam un cuvânt magic: „Mulțumesc!”

„O, iartă-mi, te rog, Doamne, atâtea rugăciuni
Prin care-Ți cer doar pâine și pază și minuni;
Căci am făcut adesea din Tine robul meu,
Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu.
În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta
Îți cer, Îți cer într-una să faci Tu voia mea.
Îți cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiți ce vrei
Ci să-mi slujești în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai.
Gândindu-mă că dacă Îți cânt și Te slăvesc
Am drept să-Ți cer într-una să faci tot ce doresc…

O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
Și-nvață-mă ca altfel să stau în fața Ta:
Nu tot cerându-Ți Ție să fii Tu robul meu,
Ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.
Să înțeleg că felul cel bun de-a mă ruga
E să doresc ca-n toate să fie voia Ta.”

Da Doamne bine!!!

Ma uit la știrile despre un posibil război si ma îngrozesc. Nici macar nu exista un motiv real pentru asta: reîmpărțirea sferelor de influenta spun unii, mitul non extinderii NATO care datează de 31 de ani si dorința lui Putin de a reface Rusia țarista având ca leagăn de cultura Kievul spun alții. Cert este ca Ucraina este considerata o poarta catre Europa de catre ruși si e clar ca o vor închisa. Din nou orgoliile unor persoane antrenează o lume întreaga într-o lupta periculoasa si urâta. Oricât am nega Rusia este o veche civilizație care înglobează doua continente, Europa si Asia, si se pare ca nu accepta sa se simtă umilita de întreaga lume Occidentala sau de aroganta arătata de Wendy Sherman la întâlnirea cu vice-ministrul rus de externe Serghei Ryabkov. Si chiar daca rușii neaga posibilitatea de a invada Ucraina, nu se stie ce poate urma. Între acest pericol, încălcarea drepturilor si libertăților noastre, dublarea averilor celor zece miliardari ai lumii în pandemie si sărăcirea marii majorități a populației si scumpirile la gaze si energie plus alte produse, nu e de mirare ca trăim ca în transa, incapabili de a mai reacționa în vreun fel. Prea vin toate relele din toate partile peste noi! Cu cine sa ne mai luptam si ce mai putem schimba? Căutam cu disperare un pic de frumos scotocind internetul, ca nici din casa nu mai avem curajul sa ieșim si ne rugam (sau nu!) ca ceva sa se schimbe în bine într-un viitor cât mai apropiat…

Uneori

Uneori ma simt ca într-o poveste în care arhaicul și noul si un viitor incert se întrepătrund. Vad clișee din trecut și prezentul mi se pare neverosimil. Am momente de irascibilitate, de bucurie, de teamă, de înțelepciune ( spun eu) și am momente când simt ca trec prin cele mai importante lecții ale vieții sau mai bine zis ca pe cele de acum le înțeleg cel mai bine.

Uneori Dumnezeu ne pune în situația în care au fost cei pe care i-am judecat cândva pentru a le înțelege trăirile si pentru a învata ca trebuie sa acceptam reacțiile oamenilor: de multe ori au motivații pe care nu le putem vedea. Ce lupte crunte se dau uneori în sufletul unui om între gândurile sale întunecate, haine si cele luminoase, pline de bunătate! De multe ori descoperim cu uimire ca suntem stăpâniți de tenebre dar nu arătam celorlalți decât ceea ce vrem noi sa vada. Doar un ochi experimentat poate descoperi masca si ceea ce purtam sub ea.

„Întotdeauna când am fost rebel, am căutat un nou drum si asta a fost ceva pozitiv. Însă de fiecare data când am fost arogant si am crezut ca bătrânii nu știu nimic, am încetat sa mai învăț multe lucruri.” – Paulo Coelho

Uneori nici nu suntem conștienți de faptul ca trăim o noua zi. Ne scufundam în rutina si dintr-o data se face noapte. Cu ce am ramas din orele care au trecut? Daca am trai cu intensitate fiecare clipa poate ca timpul ni s-ar parea ca sta pe loc.

Uneori, privesc cu atenție lumea din jur si sunt recunoscătoare ca am supraviețuit.

Pavel Kiseleff

Bineînțeles ca toata lume a auzit de Șoseaua Kiseleff din București care face legatura dintre Piața Victoriei si Arcul de Triumf (până în 2017 ajungea până la Piața Presei Libere). Dar de unde si până unde o strada din capitala României poarta numele unui general rus?

Contele Pavel Kiseleff s-a născut pe 8 ianuarie (19 ianuarie după calendarul vechi) 1788 în Moscova, într-o veche familie nobila rusa, însă conform spuselor sale, „a lucrat mult si greu pentru a se educa.” Până la sfârșitul vieții, în conformitate cu jurnalele pe care le-a ținut timp de mulți ani, el a fost interesat de cele mai recente lucruri din literatura politică, filosofică și artistică.
Kiseleff s-a înrolat cadet la arhivele din Moscova ale Ministerului Afacerilor Externe (1805) si a participat la 26 de lupte ale războiului din 1812, după care începe ascensiunea sa în funcții până ajunge la grad de șef al Statului Major al Armatei a 2a.
Între 1829 și 1834 a condus administrația militară rusească a Țării Românești. A fost președinte plenipotențiar al divanurilor Moldovei și Țării Românești în timpul administrației militare ruse. A contribuit la reorganizarea administrativă a celor două principate și la întocmirea Regulamentelor organice, care de fapt au fost primele Constituții din istoria celor două principate române. Aceste regulamente organice au fost introduse în Țara Românească în 1831 și în Moldova în 1832. Ca ambasador al Rusiei la Paris în perioada 1856-1862, a sprijinit unirea Principatelor Române.

Când guvernarea rusă s-a terminat, boierii au hotărât să-l onoreze pe Kiseleff prin oferirea de moșii, avere, statui sau chiar naturalizarea lui. El a refuzat, dar a spus că de banii respectivi să fie folosiți la dezvoltarea infrastructurii si a unei plantații de copaci punând bazale Parcului Kiseleff de astăzi. De altfel în timpul scurtei sale guvernări, a fost emis „Regulamentul de înfrumusețare a orașului”. Tot el a hotărât înfiinţarea oraşului Turnu Severin, cu ocazia unei vizite în regiune, în primăvara lui 1833.

Si tot în acea perioada de cinci ani cât a fost la guvernare, s-a întâmplat ca holera sa ajungă la Iasi (1831), motiv pentru care s-a înființat un spital cu 25 de paturi; 20 pentru creștini și 5 pentru evrei si s-au luat masuri de carantinare prin săparea de șanțuri în jurul localităților molipsite si angajarea de străji care sa interzică trecerea. Se angajează căruțe care sa duca morții, ciocli si supraveghetori.

Generalul a dat porunca poporului:

„Noi guvernatorul principatelor Moldo-Valahia, general adjutant Kiseleff poruncim, și la a noastră poruncă, nu suferim crâcneală sau șovăire în aducerea la îndeplinire a tuturor celor citate aici:

1. Povața cea mai mare este curățenia ce trebuie să o păstrăm asupra trupului cât și a gospodăriei noastre. Nu mânca până nu-ți speli mâinile cu oțet; nu te culca până nu-ți cureți trupul cu apă caldă și cu săpun.
2. Nu se mai admite ca cetățeanul să-și facă nevoile ori unde îi va veni; sapă o groapă cât mai adâncă și folosește- te de ea. Nu o lăsa a da pe dinafară; când o vezi că este aproape a se umple, alături de ea fă alta, și cu pământul din aceasta astupă pe cea veche. Nu uitați a turna peste ea și zeamă de var.
3. Nu se mai admite a se arunca zoaiele (lăturile) pe uliță, sau a se scurge pe sub porți în șanțul drumului. Se va face gropi anume pentru zoaie; asemenea fiecare cetățean va curăți atât șanțul din fața casei sale și mătura porțiunea cât îi ține casa.
4. Cuprinsul casei din năuntru va fi fumegat cel puțin odată pe săptămână, cu fum de ardei și la găsire, cu pucioasă; lucrurile din casă în fiecare zi, pernele, vor fi scoase la privirea soarelui;
5. Feriți-vă a mânca bolbotini și poame crude, totul trebuie bine fiert și bine coapte. Beți din când în când câte puțin oțet, plămădit cu usturoi.
6. De simțiți dureri de pântece, nu-i rău a face o turtă cu puțină miere și cu ismă și puneți-o pe burtă.”

Surse: Wikipedia, Historia si Româniatv.

Au trecut Regii…

Prin Spania, Mos Nicolae, nu stiu de ce, nu calca iar Mos Craciun abia daca îsi face simtita prezenta. În schimb cu multa dragoste si iluzie sun asteptati Regii Magi: Baltazar, Melchir si Gaspar.

Festivalul comemorează Epifanía – din cuvântul grecesc epipháneia, „a arăta” sau „a face vizibil” – se refera la faptul ca Isus a fost prezentat lumii pe 6 ianuarie, anul 1 d.Hr. C., la câteva zile după nașterea sa, conform credinței catolice. Catolicismul a identificat ziua Bobotezei cu sosirea Regilor, ceea ce explică de ce tradiția este stabilită în țările catolice din Europa și America Latină, și mai ales în Spania.

Ca și alte tradiții creștine, cum ar fi Crăciunul, legenda Magilor are origini parțial păgâne. Epifanía a fost introdusă în Imperiul Bizantin în secolul al IV-lea, când creștinii au adaptat sărbătorile păgâne care sărbătoreau sfârșitul iernii. Pe 6 ianuarie, grecii din Alexandria se închinau zeului Aion, iar vechii egipteni comemorau sarcina lui Isis ca mama lui Horus. Cele două tradiții sărbătoreau nașterea Soarelui după cea mai lungă noapte a anului și-i aduceau ofrande. Creștinii au înlocuit cultul zeului solar cu cel al lui Iisus Hristos, pe care l-au numit „lumina lumii”.

Adorația regilor apare cu greu în Biblie. Evanghelia după Matei vorbește despre sosirea „magilor care au venit din Răsărit” pentru a se închina nou-născutului și a-i oferi aur ca simbol al regalității sale, tămâie pentru caracterul său divin și smirnă pentru omul muritor. Textul folosește cuvântul grecesc magòi pentru a se referi la magi, făcând aluzie la preoții înțelepți ai profetului persan Zarathustra. Dar termenul era folosit si pentru vrăjitori, șarlatani, așa că, pentru a evita această conotație negativă, creștinii i-au identificat pe Magi cu regii din psalmul biblic care profețește vizita regilor îndepărtați pentru a se închina lui Mesia.

Cu toate acestea, Evanghelia după Matei nu clarifică numele, originea sau numărul magilor. Legenda a fost construită datorită evangheliilor apocrife din secolul al II-lea, care descriu hainele în stil persan și culoarea închisă a pielii regilor. Numărul lor a fost stabilit la trei datorită celor trei daruri pe care le-au adus, deși cifra ascunde și simboluri creștine. Principala dogmă catolică este cea a Treimii, prin care Dumnezeu este o ființă unică cu trei reprezentări: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Trei sunt și liniile lui Noe, care populează cele trei regiuni cunoscute atunci: Asia, Europa și Africa, reprezentate de Magi. Numărul trei ar putea simboliza și calitățile lui Isus ca rege, zeu și om, sau cele trei vârste ale omului: tinerețea, maturitatea și bătrânețea.

Amestecul de tradiții a dat naștere la diferite nume, vârste, origine, aspect fizic și număr de magicieni. Trăsăturile lor s-au consolidat însă din Evul Mediu prin artă. De exemplu, în mozaicul bizantin al Sfântului Apolinar cel Nou de la Ravenna (Italia), din secolul al VI-lea, ei apar cu haine orientale și numele lor actuale: Melchior, Gaspar și Baltasar.

Sursa: Wikipedia

Pictorul italian renascentist Andrea Mantegna a fost primul care a pictat un rege negru în tripticul Uffizi din 1460, ca parte a efortului Vaticanului de a răspândi creștinismul în Africa.”

traducere din https://elordenmundial.com/por-que-los-reyes-magos-llegan-el-6-de-enero/

Obiceiul spaniol de a da cadouri pe 6 ianuarie a apărut în secolul al XVI-lea, când Biserica a interzis dăruirea de jucării în ziua de Crăciun din cauza originii păgâne a acestei tradiții. În ziua de 5 ianuarie, copii scriu scrisori pentru Regii Magi pe care le pun lângă ghetuțele pline de dulciuri sau fructe pentru cămila, elefantul si calul care-i aduc pe cei trei regi, apoi plini de iluzii si neliniști încep sa aștepte până îi cuprinde somnul. În dimineața zilei de 6 ianuarie, când năzdravanii se trezesc, fug repede la ghetuțe unde în loc de bomboanele puse de ei găsesc darurile cerute. În așteptarea Magilor se mănâncă „roscón de reyes”, pâine dulce în forma de coroana, umpluta cu frisca sau crema de ciocolata si decorata cu fructe caramelizate ce reprezintă bijuteriile de pe hainele si tiarele regilor.

Tot în seara zilei de 5 ianuarie în aproape toate localitățile Spaniei se organizează plimbarea celor trei regi, însoțiți de care alegorice din care ajutoarele lor (diferite personaje de poveste) arunca bomboane copiilor, trupe de dans, personaje din desene animate iubite de copii, dragoni, etc. Întregul alai, parcurge mai multe strazi ale orașului până ajunge acolo unde este reprezentata nașterea lui Iisus (de regula în fata primăriei) unde regii lasa darurile pentru prunc : aur, smirna si tămâie, bineînțeles simbolic. Prima defilare de acest fel este documentata în 1866 când s-a organizat „la cabalgata de Alcoy„.

Arhiva personala

Arhiva personala

Arhiva personala

Arhiva personala

Arhiva personala

Din cartea lui Savatie Bastovoi – Diavolul este politic corect

„Reducerea numărului populaţiei este un bine necesar pentru dezvoltarea lumii.”

„Până acum războiul n-a avut un efect prea mare asupra creşterii populaţiei, care a continuat pe parcursul a două războaie mondiale. Poate că războiul bacteriologic ar fi mai eficient. Dacă la fiecare generaţie s-ar răspândi în lume o ciuma neagră, supravieţuitorii ar putea să procreeze liber fără ca, totuşi, să populeze prea mult planeta. Poate că această stare de lucruri este neplăcută, dar ce dacă? Persoanele cu adevărat nobile sânt indiferente la fericire, în special a celorlalţi.”

„În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte până când vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negândită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mânca carne de oaie.”

„Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la vârstă foarte timpurie, să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic.”

„Populaţia nu va cunoaşte felul în care i se inoculează convingerile. Când tehnica se va fi perfectat, fiecare guvern care a educat generaţii de oameni în acest fel va putea să controleze întreaga populaţie în mod eficient şi sigur, fără a fi nevoie de armate sau poliţie… Propaganda educaţională, cu ajutorul guvernului, va putea să obţină rezultate într-o singură generaţie. Există însă două puternice forţe care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealaltă este patriotismul…O societate ştiinţifică nu poate fi stabilă decât sub conducerea unui guvern mondial.”

„Sfîrşitul lumii nu-l va aduce un cataclism, aşa cum greşit îşi închipuie mulţi, ci dorinţa demonică de a ucide, care începe să pună stăpânire pe tot mai multă
lume. Răutatea îi va face pe oameni să se autodistrugă. Atunci când ultimul om
capabil să iubească va fi ucis, viaţa pe pământ îşi va pierde adevăratul şi singurul
său sens, acela de a iubi, şi Dumnezeu va pune capăt răutăţii. Atunci când dragostea va dispărea din lume, oamenii vor muri cu zile, deoarece Diavolul, a cărui supremă plăcere este aceea de a ucide, punând stăpânire deplină asupra lor, îi va pierde pe toţi.”

Părintele Savatie Bastovoi, s-a născut pe 4 august 1976 în Chisinau si este un cunoscut eseist, poet, romancier, teolog și scriitor român din Republica Moldova. A crescut într-o familie de intelectuali cu un tata ateu, care mereu gasea un motiv pentru a contesta scrierile biblice (pe care de altfel le cunoștea foarte bine). El îi spunea atunci când întâlnea preoți: „Îi vezi? Ăștia sunt dintre acei banditi cu fusta care l-au ars pe rug pe Giordano Bruno!” Sau despre Sfânta Scriptura comenta: „Cum putea Noe sa faca o corabie atât de mare încât sa încapă toate fiarele pământului într-însa? Povesti, asta-i imposibil!” Sau: „Iaca deștepți, sa-mi spună ei mie ca Iona a fost înghițit de o balena, ca a stat în stomacul acesteia trei zile si înca s-a si rugat acolo si ca, la urma, jivina l-a aruncat afara din ea?! Povesti pentru prosti. Pai, fiziologic asa ceva nu este posibil! Pentru ca balena are o „gatita” subțire si nu poate înghiți ceva de dimensiunile unui om, fie el si prooroc.”.

Si totuși Savatie, pe numele sau adevărat Stefan, pleacă la Bălti pentru a-si face pașaport cu câteva zile înainte de nunta si se întoarce peste doi ani călugăr, ascultând mai curând de cuvintele M`ântuitorului: „Oricine voiește sa vina după Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa Ma urmeze” decât de cele alte tatălui: „Erai băiet ca toti băieții, beai votca, fumai, umblai cu femei, dar acum ai tâmpit! Daca vrei sa mai vii la mine, scoate-ti fusta si fii cel care ai fost, altfel nu-mi ești fecior”

Diavolul este politic corect, carte apăruta în 2011- este o distopie sociala, un regim totalitar proiectat în viitor ce are ca idee principala reducerea numărului populației prin eutanasierea persoanelor care împlinesc 65 de ani, care pune în antiteza doua organisme de baza ale societății: statul si biserica. Ideea se parea ca a venit de la o opinie a lui Jacques Attali, fost consilier al președintelui francez François Mitterrand: „Eutanasierea va fi unul dintre instrumentele esențiale ale viitoarelor noastre societăți în toate cazurile. Într-o logică socialistă, pentru început, problema este următoarea: logica socialistă este libertatea și libertatea fundamentală este sinuciderea; în consecință, dreptul la sinucidere directă sau indirectă este o valoare absolută în acest tip de societate. Într-o societate capitalistă, aparatele de ucidere, dispozitivele care vor face posibilă eliminarea vieții atunci când este prea insuportabilă sau din punct de vedere economic prea costisitor, vor apărea și va fi o practică obișnuită. Prin urmare, cred că eutanasierea, fie că este o valoare a libertății sau o marfă, va fi una dintre regulile societății viitoare.”

Va las pe voi sa descoperiți mai multe.

An Nou…

Nu voi face o retrospectiva a anului ce tocmai a trecut pentru ca în ce ma privește pe mine a fost un pic ciudat, destul de trist deși nu am avut în familie evenimente tragice ca în 2018 de exemplu, un pic sters fara nimic care sa-mi rămână ca amintire. Probabil si acesta va fi uitat ca atâția alții. E curios cum mintea noastră arhivează doar ceea ce-i convine. Chiar noaptea trecuta, pentru ca nu am putut sa dorm am încercat sa fac un efort si sa-mi amintesc în amănunt o anumita etapa din viata care mi-a fost draga. Din pacate, au fost doar secvențe. Probabil amănuntele erau lipsite de importanta.

În sfârșit, pentru omenire, nici 2021 nu a fost tocmai bun: limitare de libertati, restricții, persoane dragi care au părăsit aceasta lume, revolte fara cap si fara coada, creșteri de preturi, amenințări la granite, tot felul de fenomene climatice ciudate si legi aberante. Un an în care a fost atacata familia care incontestabil este, o demonstrează istoria, celula de baza a societății (vezi condiționarea accesului la banii UE prin constrângeri referitoare la instituția familiei) biserica, națiunea însăși.

Un an în care este ales cel mai bătrân președinte din istoria SUA si-n care are loc tot pentru prima oara în istoria acestei tari, atacul asupra Capitoliului ce arata un stat american destul de fragil. Si pe lângă o alegere o înlăturare, tot în premiera, a celui mai longeviv prim ministru al Israelului (șef de guvern si șef executiv) Benjamín Netanyahu. Tot o premiera este si plecarea „D-nei de fier a Europei”, Angela Merkel după un mandat de 17 ani, timp în care a construit o economie care a germanizat Europa si în care a trecut prin crize greu de imaginat. Cam acesta e tabloul general.

Nu știu ce ne aduce anul care tocmai a început dar cred ca e important sa ne încărcam motoarele cu speranța si sa pornim cu toata încrederea înainte. Nu trebuie sa si acceleram prea mult. Nu vrem ca si acesta sa treacă pe nerăsuflate ci sa ne lase puțin răgaz sa ne putem bucura de priveliștile pe care le vom întâlni în călătoria noastră. Eu sper ca acest An Nou va aduce multa sănătate, multe bucurii, multe realizări, dragoste, credința, pace în lume si o mare schimbare în bine! Sa va dea Dumnezeu la toti numai întâmplări minunate, gânduri bune, înțelepciune si toate dorințele sa vi le împlinească!

23 decembrie

Chiar dacă nu există acea magie și acea perfecțiune cu care ne-au obișnuit filmele americane trebuie sa ne bucurăm de fiecare clipă petrecută alături de cei dragi și să uitam măcar în aceste zile de tot ce înseamnă pandemie, de toate informațiile alarmante cu care suntem bombardați, de politica absurdă pe care o fac guvernanții noștri, de bârfele vecinilor si de micile răutăți ale colegilor. Sa ne bucurăm. Sa ne lăsăm sufletul sa fie cuprins de euforia sărbătorilor.

Văd multe postări în care oamenii se plâng ca nu mai simt atmosfera Crăciunului de altădată dar eu ma întreb: oare nu idealizam prea mult acea perioadă doar pentru ca aparține copilăriei noastre care era lipsită de griji? Oare părinții noștri erau cu adevărat fericiți sau se simțeau si ei împovărați, obosiți, triști ca nu ne puteau oferi prea multe?

Oricum, nu de lamentări avem nevoie ci de fapte bune, de empatie, de iertare. Avem nevoie sa ne adunăm cu toții în jurul mesei si să ne oferim unii altora iubire, dar nu una fățarnica pe care sa o afișăm doar în aceste zile ci una profundă, smerită care sa dureze o veșnicie.

Sărbători cu bine și cu adevărat fericite sa aveți!

21 Decembrie

Guvernați de egoism si mândrie, uitam ca dragostea înseamnă acceptare, respect , libertate, încredere . Poate asa am fost educați, crescuți, îndoctrinați …cu acest concept, ca dragostea pune condiții, ca nu poți fi iubit nici chiar de Dumnezeu daca nu respecți anumite principii si atunci din teama de a nu deveni pera vulnerabili si noi dăruim iubirea condiționat, uitând de esența ei pura. Teama este sentimentul care ne guvernează pentru ca după ce îndrăznim sa ne arătam sentimentele ne este frica ca nu ni se va răspunde la fel iar daca ni se va răspunde ne este frica ca am putea pierde ceea ce tocmai am câștigat si atunci acțiunile noastre se întorc împotriva celor pe care-i iubim. Vrem sa-i dominam , sa-i stăpânim, sa-i determinam sa gândească ca noi si tot din teama de a nu deveni prea îngăduitori, nu-i mai ascultam si nu-i mai înțelegem. Si totuși, adevărata dragoste, asa cum e descrisa si în Biblie, e altceva…Dragostea mângâie, iartă, eliberează, împarte cu alții, vindeca, nu judeca si nu cere recompense. Dragostea este esența vieții noastre. La ea ne raportam si nu ne dorim altceva decât sa o trăim ca experiența iar si iar, până la sfârșit. Sa nu uitam de adevărata ei semnificație! Zile pline de dragoste sa aveti!