Scrisoare catre mine

Draga Magda,
Cred ca, de te-as întâlni acum, as avea multe sfaturi sa-ti dau deși asa cum te știu încăpățânată si chiar un pic aroganta, cu siguranța nu le-ai asculta.

Si primul dintre ele chiar acesta ar fi: sa acorzi mai multa importanta celor mai în vârsta. Opiniile lor te vor feri de multe experiențe nefericite si de multe decizii greșite. Oricât ai nega, va veni o vreme în care vei înțelege ca ai putea fi pentru alții o călăuza daca aceștia ti-ar accepta ajutorul pentru ca tot învățând si învățând din fiecare trăire, din fiecare întâmplare ajungi la o anumita înțelepciune. Nu degeaba se spune ca „cine nu are un bătrân sa-si cumpere”.

Apoi ti-as spune sa ai mai multa încredere în forțele proprii, în capacitatile tale. Până la urma ai demonstrat ca ești o luptătoare pentru ca ai trecut prin toate vicisitudinile vieții fara sa te plângi deși primele lovituri ti-au produs multa durere. Astăzi iei lucrurile asa cum vin. Știi ca este un alt examen pe care nu ai voie sa-l ratezi. Tot exact asa cum sunt accepți si oamenii fara sa-i judeci prea mult. Cu unii te înțelegi, ti-s dragi si-i, tii lângă suflet, iar fata de alții păstrezi o distanta considerabila pentru ca ești conștienta ca niciodată nu veti putea fi decât simple cunoștințe.
Cred ca te-as îndemna sa înveți mai mult, sa te străduiește pentru ca poti fi mai mult decât ceea ce ești acum si cu timpul, nevoia ta de cunoaștere va creste si cu cât vei afla mai multe cu atât vei conștientiza ca în realitate, știi foarte puține.
Ti-as mai spune ca atunci când ai de luat decizii importante, când te afli la o răscruce, sa-ti asculți instinctul, vocea interioara. Aceasta nu greșește niciodată. Logica poate fi uneori eronata pentru ca este influențata adesea de prea multi factori circumstanțiali. Si daca ceva nu iese asa cum ti-ai dori, nu forța lucrurile. Probabil exista un anumit motiv, pe care la momentul respectiv nu-l vezi dar pe care-l vei afla în viitor.
As vrea sa-ti mai spun sa mai lași sentimentalismele si sa devii un pic mai pragmatica. Lumea romantica în care trăiești, plina de vise si de perfecțiune îți va aduce multa suferința pentru ca realitatea este foarte diferita. Si nu mai pune atâta preț pe părerile altora. N-ai sa poti fi niciodată pe placul tuturor si ai sa descoperi cu stupoare ca anumite persoane care credeai ca te respecta si te apreciază de fapt te disprețuiau. Nu suportau ambiția ta, dorința ta de perfecțiune si nici nevoia ta de ai înțelege pe toti.
Apoi, cel mai important, ti-as spune sa nu renunți la prima dragoste orice s-ar întâmpla. Omul acela, bărbatul acela este jumătatea ta cea buna si daca nu-l vei păstra vei trece prin viată fara sa mai afli vreodată ce înseamnă dragostea adevărata. Si fara iubire sufletul se închide, se împietrește. Nimic din ceea ce vei face nu va putea suplini aceasta lipsa însă vei merge mai departe conștienta fiind ca niciodată nu te vei mai putea întoarce la momentul acela în care trebuia sa faci alegerea corecta.

Si desigur, ti-as spune sa nu pleci niciodată de lângă părinții tai, de lângă familia ta. Toata aceasta călătorie în căutarea fericirii si a bunăstării, toata aceasta goana permanenta după ceva, nu poate suplini suferința pierderii celor dragi si mai ales sentimentul de vinovăție pentru ca nu ai fost acolo când au avut mai mare nevoie de tine.

Sper sa iei în considerație macar câteva dintre aceste sfaturi. Si unul ar fi de ajuns. Cu siguranța, ar schimba tot cursul vieții tale…

Provocare

Am găsit pe o pagina de internet acest exercițiu de scriere:
„Începe să scrii o poveste, fiecare propoziție începând cu o literă diferită a alfabetului. Trebuie să folosești toate cele 26 de litere de la A la Z. Poți să scrii în ordinea literelor alfabetului sau în ce ordine ți-e mai comod.”
M-am gândit sa-l practic si sa va provoc si pe voi sa o faceti. Cred ca este mai distractiv daca folosim primul cuvânt ce ne vine în minte cu litera respectiva.
A– Ascult șoaptele inimii mele. Îmi spun ca înțelepciunea se dobândește greu, ca e nevoie sa urci catre ea pe scara vieții si ca fiecare treapta reprezintă o experiența prin care treci.
B– Bulgare de lumina este dragostea noastră catre ceilalți. Dăruind iubire ne îmbogățim atât pe noi cât si pe cei din jurul nostru.
C– Clipele de fericire, multe sau puține, sunt cele pentru care ne străduim sa trăim pentru ca doar atunci ne simțim sufletul cuprins de o stare ce nu poate fi descrisa în cuvinte. Bucurie e prea puțin spus.
D – Durerea sapa adânc în sufletul nostru si lasa urme pe care cu greu le mai putem șterge însă din durere s-au născut cele mai mari creații. Noi înșine ne naștem prin durere.
E- Echilibru în viată este dat de puterea de a ne concentra pe a face bine, de puterea de a ne controla impulsurile si de știința ascultării
F – Făurim lucruri mărețe sau trăim o viată limitata si ștearsa. Depinde de cum știm sa luptam pentru împlinirea năzuințelor noastre.
G – Gravitam de multe ori în jurul unei persoane fara a ne putea desprinde de ea chiar daca știm ca acea persoana nu va înceta niciodată sa ne provoace neîncredere, umilința, durere.
H-Hoinărim prin timp cu gândul ori de câte ori avem o clipa de răgaz; ne întoarcem în trecut pentru a retrai momente sau mergem în viitor pentru a stabili obiective.
I– Iubirile se nasc si mor cu multa ușurința în ziua de astăzi pentru ca nu ne mai străduim sa luptam ca sa construim o relație si la cel mai mic obstacol dam bir cu fugiții.
Î – Îndemnul meu este sa punem mai mult preț pe spirit decât pe materie. Materia poate fi distrusa oricând însă spiritul nu moare niciodată.
J – Jocurile copilăriei sunt printre cele mai fericite amintiri din viata mea.
K – Kenoglosia este boala de care suferim toti la un moment dat.
L– Limitele care ni se impun par a fi trecute pe neobservate si ceea ce în alte situații era considerat ca fiind o încălcare grava a libertății noastre acum devine ceva normal si acceptabil. Ce repede poate fi supus omul!!!
M – Mâinile care muncesc aduc bunăstare iar cele care îmbrățișează aduc fericire.
N – Noi nu suntem stăpânii acestei lumi. Nimic nu ne aparține. E doar un loc de popas, o etapa catre o alta dimensiune spirituala.
O – Orașul e căzut în amorțire. Aceasta zapada neașteptată a oprit orice activitate. Nasuri turtite de geam si mașini de deszăpezire e tot ce poti vedea acum în jur.
P – Prietenia este necesara. Nu putem trai singuri. Avem nevoie de legături, de poduri de la suflet la suflet, avem nevoie de cineva care sa ne confirme uneori ca decizia pe care urmează sa o luam va fi buna, avem nevoie de cineva care sa suporte cu stoicism jalea noastră.
Q – Quinoa este o planta cultivata în America Centrala, cu semințe foarte nutritive
R – Ridicam ziduri în jurul nostru atunci când ne simțim neînțeleși sau atunci când suntem dezamăgiți.
S – Sorele ne surâde binevoitor si trimite caldura sa pământului înghețat. Natura se trezește încet, încet la viată.
S – Salul cel gros si uzat al bunicii, acoperea acum umerii mamei mele care se leagănă pe balansoarul din fata casei. Cred ca prin fata ochilor ei se perinda anii trecuți prea repede si prea zbuciumați.
T – Tinerețea pare ca îți da toate drepturile interzise la maturitate. Chiar si acela de a parea ridicol uneori.
T – Tara aceasta ar putea fi un adevărat rai daca am avea conducători care s-o iubească îndeajuns.
U – Uitarea este adesea pansament pentru inimile ranite.
V – Vine o vreme când îți pasa atât de puțin de părerea celorlalți încât îți permiți sa fii cinic.
W – Weekendul acesta am simțit nevoia sa fiu doar eu si cu mine deși nu s-a întâmplat asa. Uneori ne dorim momentele de singurătatea pentru a ne explora sinele si a face o balanța cu bunele si relele din ultima perioada.
X – Xenofobia vine probabil dintr-un simt al proprietății exacerbat sau din teama ca altcineva din alt neam ar putea sa ne deposedeze de toate tradițiile si obiceiurile noastre.
Y – Yucca este o planta ce am primit-o cadou de la prietena mea. Are o tulpina scurta, lemnoasa si flori roz. Am aflat ca fibrele extrase din frunzele acestei plante sunt folosite la confecționarea de rogojini, centuri şi rucsacuri.
Z – Zilele par mult mai scurte. Poate chiar asa este sau poate goana noastră nebuna după ceva ne da impresia ca timpul se scurge mai repede. Apoi mai este așteptarea: așteptam sa vina sfârșitul săptămânii, așteptam ziua de salar, așteptam nunta copilului, așteptam sa avansam în cariera sau cine stie ce altceva.

Nu uiți…

Nu uiți. Nimic din ceea ce ti se întâmpla nu uiți. Încerci doar sa mergi mai departe. Uneori ai nopți nedormite, alteori te surprinzi ca lacrimile îți inunda obrajii din orice si rareori te simți fericita fara motiv. Dar nu uiți. Nimic din ceea ce ai trait, ai simțit la un moment dat nu poti îngropa sub noianul de amintiri. Vine o zi când toate durerile, toate experiențele îți invadează viata: le retrăiești, le analizezi dintr-o alta perspectiva, si încerci sa mai remediezi ceva daca este posibil. Daca nu, duci cu tine până la final povara unor greșeli si nu poti sa nu te întrebi: „Dar daca în momentul cutare as fi luat o alta hotărâre? Oare nu cumva întreaga mea viata ar fi fost altfel? Posibil însă nimic nu se mai poate schimba. Exista o consolare: întotdeauna trebuie sa te gândești ca s-a întâmplat într-un anume fel pentru ca altfel ar fi putut fi mai rău. Si important este sa nu regreți, sa înțelegi ca tot ceea ce ai trait te-a ajutat sa fii omul care ești azi…Poate mai bun, poate mai tolerant, poate mai iertător…Nu este acesta telul nostru în viată?

Eu nu regret. M-am trezit peste noapte cu trei copii în loc de unul si chiar daca doi erau deja trecuți de adolescenta, mi-a fost greu sa ma adaptez, sa fac fata situației, dar am mers mai departe cu bune si rele. Trebuia. Era o responsabilitate pe care mi-am asumat-o singura. Au fost discuții, îndoieli, situații dificile însă azi ne întâlnim cu toții în jurul mesei, acolo unde se spun adevăruri incomode sau unde se stabilesc noi strategii, acolo unde se râde sau se plânge la unison si ori de câte ori se întâmpla asta, ma simt fericita, împlinita. Prea multe nopți în lacrimi am avut cândva pentru ca nu puteam avea un copil. Uite ca Dumnezeu, în mare mila Sa mi-a dăruit trei deodată pentru ca în sfârșit sa ma simt bogata.

Dar nimic din ceea ce ti se întâmpla nu uiți…

Toamna…

Parcul ca paleta unui pictor.

Frunza căzute, ani trecuți…Miresme de gutui, castane si struguri…Vals de toamna.

Vii desfrunzite, alei îngălbenite, tâmple cernite…Suflete în armonie cu natura…Melancolie.

Vântul sufla ușor peste dealuri, peste păduri, peste gânduri…si împrăștie culori: galben, arămiu, maro, portocaliu…Nostalgie.

Zile mai scurte, un soare blând, revin amintiri. Tăcere…

Vers: „Niciodată toamna nu fu mai frumoasa!” Bucurie.

Undeva, în cea mai depărtata amintire tata savurează aroma vinului nou si spune povesti de pe front. Dor.

Nori ce picura lacrimi de cristal, rotocoale de fum, zare cenușie. Rece.

Miros de pâine abia scoasa din cuptor, un fus sfârâind ușor, senzația de iubire nesfârșită. Mama.

Si o întrebare: Cum poate fi atât de frumoasa natura când moare? Uimire.

„Ziua Internațională a Non-Violenței”

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat în unanimitate rezoluția ce declară 2 octombrie drept „Ziua Internațională a Non-Violenței” în onoarea celui care era clasificat al doilea după Albert Einstein pe lista „Personalităților Secolului” la sfârșitul lui 1999.

Mohandas Karamchand Gandhi, cunoscut lumii ca Mahatma nume ce i-a fost dat de poetul indian Rabindranath Tagore si care în sanscrita înseamnă „suflet mare”, a venit pe lume la 2 octombrie 1869, în vestul Indiei (Porbandar, Gujarat), într-o familie ce aparținea castei negustorilor. În India i se mai spune si Bāpu adică „tata” în dialectul guyaratí.

Din povestea vieții sale, „Povestea experimentelor mele cu adevărul”, aflam ca a fost un copil timid si nu a excelat la scoală. S-a căsătorit însă la vârsta de 13 ani Kasturba, în urma unor aranjamente ale părinţilor săi. După absolvirea Universitatii din Ahmadabad si a University College London, devine avocat si lucrează o perioada scurta în Bombay. În timpul studenției, la Londra, a încercat sa adopte un stil de dandy cumpărând-si costume noi, luând lecții de vioara si de dans, învățând franceza, însă după trei luni a constatat că felul acela de a trai era o pierdere de timp si a hotărât sa se concentreze pe un studiu profund şi pe o viată cât se poate de simpla.

În anul 1893, primeşte un post de consilier juridic al unei firme indiene, în Africa de Sud, ţară în care va petrece următorii 21 de ani timp în care are posibilitatea să cunoască realitatea trăită de mii de imigranți indieni, care erau victime ale segregației rasiale. Astfel el devine o voce din ce în ce mai puternică pentru recunoașterea drepturilor compatrioților săi si începând cu anul 1906, lansează la nivelul maselor conceptul de revoltă bazată pe rezistență pașnică, denumită Satyagraha, o formă de refuz radical al oricărei colaborări cu autoritățile britanice.

În urma acestui protest guvernul sud-african admite adoptarea unor reforme în favoarea muncitorilor indieni, printre măsuri aflându-se anularea unora din legile discriminatorii, recunoașterea drepturilor civile pentru imigranți și recunoaşterea căsătoriilor religioase.

Revenit în India, Mahatma Gandhi, își începe activitatea anticoloniala inițiind prima campanie importanta Satyagraha de nesupunere civilă, care presupunea boicotul mărfurilor englezești și refuzul plății impozitelor, motiv pentru care este arestat si condamnat la câteva luni de închisoare.

În anul 1926, la Conferința de la Londra pe tema problemei indiene, cerând explicit independența țării sale.

Lupta sa a fost continua si de-a lungul timpului este arestat de mai multe ori, însă aceasta a determinat în cele din urmă, retragerea britanică și crearea statului indian independent, la 15 august 1947.

„Viaţa noastră este o lungă şi nesfârşită căutare a Adevărului.”

„Pământul ne oferă cele necesare pentru a satisface nevoile tuturor, nu şi avariţia tuturor.”

„A fost întotdeauna un mister pentru mine cum oamenii se pot simţi onoraţi prin umilirea altor fiinţe umane.”

„Poţi să mă încătuşezi, poţi să mă torturezi, poţi chiar să-mi distrugi acest trup, dar nu-mi vei întemniţa nicicând mintea.”

„Ei nu ne pot lua demnitatea noastră dacă nu le-o dăm noi.”

„Iubirea nu cere nimic, ea oferă. Iubirea suferă, ei nu-i pare niciodată rău de nimic şi nu se răzbună.”

„Dacă urli te aud toţi. Dacă şopteşti te aude doar cine e aproape de tine. Dacă stai în linişte te aude doar cine te iubeşte.”

„Nu este înţelept să fii sigur asupra propriei tale înţelepciuni. Este sănătos să ţi se aducă aminte că şi cel puternic poate slăbi, iar cel înţelept poate greşi.”

„Opoziţia civilă este un drept înnăscut al tuturor cetăţenilor. Când cineva se dezice de acest drept, acesta nu mai poate fi considerat o fiinţă umană.”

„Ascultaţi vocea marii tăceri din noi. Dacă suntem pregătiţi să ascultăm, radioul divin emite fără încetare în noi, dar fără tăcere este imposibil să-l auzim.”

„Un lucru a săpat rădăcini adânci în sufletul meu: credinţa că morala stă la baza tuturor lucrurilor şi că adevărul este substanţa întregii moralităţi. Astfel că adevărul a devenit singurul meu scop. El a devenit din ce în ce mai important pentru mine, iar sensurile pe care i le-am dat au devenit din ce în ce mai largi.”

„Deplina împlinire o ai atunci când ce gândeşti, ce spui şi ce faci sunt într-o perfectă armonie.”

„Rugăciunea nu este o cerere. Ea este dorul unui suflet. E recunoaşterea zilnică a propriei slăbiciuni. Este mai bine să ai o inimă fără cuvinte, decât cuvinte fără inimă.”

„

Mă opun violenţei pentru că şi atunci când pare să facă bine, binele e doar temporar. Răul pe care îl produce e permanent.”

Lecții

Uneori amintirile năpădesc sufletele noastre. Primele iubiri, tumultul sentimentelor din adolescenta, încăpățânarea, tendința de a susține ca tu le știi pe toate deși ești încă tânăr si neexperimentat…Îmi privesc fiul. E la vârsta căutărilor, a incertitudinilor, a cunoașterii de sine. Începe definirea lui ca persoana si ma sperie uneori reacțiile pe care le are. Înțeleg ca din dorința de a se simți liber deja se crede capabil sa ia propriile decizii si uneori nu știu cum sa-l las dar sa-l si țin în același timp, cum sa-i pun limite fara a-i știrbi însă din încredere.

Îmi amintesc, cu ani în urma, când mama încă exista, un sfârșit de iulie si cuibul de berze din curtea vecinii în care locuiau un el o ea si doi pui. Mama îi tot urmarea pentru ca o lăsaseră puterile si cum nu mai reușea sa repare, sa curețe, sa adune, sa lumineze curtea, casa, gradina, adesea, se așeza pe un scăunel si povestea cu pasările din jur. Lor le spunea toate regretele pe care le acumulase de-a lungul timpului sau toate speranțele legate de noi fetele ei sau de nepoți sau de lumea aceasta pe care si-o dorea mai buna, mai plina de frumos. Într-o zi, într-un moment de relaxare mi-a arătat cuibul din curtea vecinii si mi-a spus ca îi place sa se uite cum părinții aduc mâncare si apa puilor. Am început si eu sa privesc în fiecare zi viețuitoarele care-si duceau traiul în stilul lor. După un timp, puii erau deja mărișori si berzele încercau sa-i învețe sa zboare. Unul dintre pui care era probabil mai curajos a reușit sa dea de câteva ori din aripi dar s-a întors imediat în locul în care se simțea în siguranța. Berzele tot dădeau roata în jurul cuibului si clămpăneau din plisc certându-i sau poate încurajându-i pe limba lor. Puii se ridicau, își desfăceau aripile, își priveau părinții dar nu îndrăzneau sa sara în necunoscut. Azi asa, mâine asa până într-o zi când berzele nu au mai apărut. Nu le-au mai adus nici apa nici mâncare. Mama alarmata a început sa spună ca-s păsări nesimțite, egoiste si rele, pentru ca si-au abandonat puii si ca aceștia vor muri de foame însă eu le vedeam cum se învârteau în jurul cuibului apoi se așezau pe un alt stâlp si începeau sa-si strige odraslele. Au trecut asa vreo trei zile. Mama deja suferea cu gândul la chinul bieților pui ce tot ridicau gâtul si așteptau sa apara de undeva mâncarea pe care erau obișnuiți sa o primească fara niciun efort. Văzând însă ca timpul trece si ca nu mai primesc nimic, au înțeles ca nu au alta opțiune decât sa se înarmeze de curaj si sa-si ia zborul. Ceea ce au si făcut. Întâi câteva rotocoale în jurul „casei părintești”, apoi până la primul stâlp unde îi așteptau mama apoi până la altul mai îndepărtat unde-i așteptau tata. Cu fiecare zi zborul lor era mai lung, si mai aventuros. Deja nu mai știam pe unde poposeau însă cred ca învățau sa-si procure singuri hrana necesara.

Văzând finalul fericit, mama a răsuflat usurata si mulțumita ca berzele, atât cele mari cât si cele mai mici, erau pregătite de lunga călătorie pe care o planificau deja. Cred ca în acea vara am primit o lecție importanta despre cum îți poti educa copii si în același timp m-am gândit ca acele păsări trăiesc într-un an cât noi într-o viată: se unesc cu perechea potrivita, construiesc o casa, procreează, își educa puii, pornesc într-o lunga călătorie, se odihnesc, apoi revin la același cuib pentru a o lua de la capăt. Tot în acea vara am înțeles ca atunci când nu mai ai alternative este nevoie de masuri radicale pentru a obține cel mai bun rezultat.

Avem multe de învățat de la natura. Trebuie doar sa ne facem timp sa o observam cu atenție.

Mi-am legat sufletul

Mi-am legat sufletul de casa părinteasca. Am suferit când mi-am urmat drumul în viată si am suferit si mai mult când am găsit-o goala.

Mi-am legat sufletul de prietenii din copilărie însă fiecare am pornit în căutarea propriei fericiri si copilăria a ramas doar o plăcută amintire.

Mi-am legat sufletul de colegii cu care am lucrat. Pe vremea aceea nicio clipa nu mi-am imaginat ca după un timp voi ajunge sa trăiesc la mii de kilometri distanta de ei si ca încet, încet vom descoperi ca nu mai avem nimic în comun.

Mi-am legat sufletul de lucrurile mărunte, de anumite obiecte, de mașina pe care o conduc însă toate au termen de valabilitate si într-o buna zi va trebui sa le arunc la gunoi.

I-am dăruit sufletul unui om care l-a luat si l-a umilit, l-a mototolit, l-a calcat în picioare dar chiar si asa mi-a fost greu sa rup ceea ce credeam eu ca ne unește. Si mai greu mi-a fost sa-mi iau sufletul înapoi si sa-l peticesc, sa-l curat, sa-l arat din nou altei persoane. De dăruit nu, n-am mai fost în stare sa-l dăruiesc decât propriului copil dar probabil ca v-a veni o zi când si el îl va mai șterge de praful uitării doar din când în când.

Tot ce-mi rămâne este sa ma rog Bunului Dumnezeu sa-mi arate calea prin care sa-mi leg sufletul de veșnicie caci de acolo vine si acolo trebuie sa se întoarcă.

„Dumnezeu e veşnic nou în sufletul bietului om. Deodată cu Dumnezeu se pierde şi liniştea sufletului, şi sufletul pe urmă se chinuieşte şi se zdrobeşte fără reazim în vâltorile vieţii şi bâjbâie în beznă, întocmai ca un copilaş care ar porni singur în lumea largă, în miez de noapte.” Liviu Rebreanu

De suflet…

Vers si muzica…

„S-au întâlnit pe-un colț de gând,
„Suflet frumos” cu „suflet blând”.
Și se plimbau mergând la pas,
Prin toamna ce le-a mai rămas.
Aveau atâtea să își spună,
Câte în soare și în lună,
Dar ei doar se plimbau duios,
Sufletul blând și cel frumos.
Ei își spuneau în sinea lor,
În doi e totul mai ușor,
Dacă mereu sunt gând la gând,
Suflet frumos și suflet blând.
Într-un târziu suflet frumos,
Privind la frunze ce cad jos,
Pe suflet blând îl întreba,
Nedumerit în sinea sa:
-Cum poți să fii atât de blând,
Când peste tot sunt nori și vânt?
Dar suflet blând dar curajos,
Îi spuse lui suflet frumos:
-Eu nu am fost atât de blând ,
De când cutreier pe pământ,
Dar viața m-a făcut sa fiu
Blând, răbdător, dar totuși, viu.
Dar tu? Cum ești așa frumos?
Când toate parcă-ți sunt pe dos.
Mereu lovit cu vorbe grele,
Însingurat sub cer cu stele.
-Eu sunt frumos fiindcă iubesc,
Tot ce e simplu și firesc,
Iubesc și câmpul plin cu flori,
Și ploaia care cade-n zori.
Și-așa frumos își povesteau,
Câte pe suflet ei aveau,
Pribegi prin vise și prin gând,
Suflet frumos și suflet blând.”

Silviu Marius Muntean

---

Între aici si acolo…

Trăiesc într-o tara care nu mi-a plăcut de când am pus prima oara piciorul pe pământul ei si nu-mi place nici acum. Nu aceasta mi-am dorit sa fie destinația finala dar drumurile întortocheate ale destinului m-au adus aici. La început am crezut ca va fi doar pentru un an sau doi însă timpul a trecut si iată s-au împlinit deja 14 iar eu tot cu gând de duc sunt. Poate nu m-am simțit împlinita, poate nu m-am identificat cu spiritul si cultura acestui popor sau poate pur si simplu, asa cum se întâmpla deseori într-un mariaj, este o nepotrivire de caractere. Este posibil sa fi avut si ghinionul de a întâlni oameni de o valoare îndoielnica (cu mici excepții) însă nu-mi place caldura torida din sezonul estival, pământul galben si iarba arsa de soare, nu-mi plac coridele si nici bătaia cu roșii. Nu-mi place perversitatea sufletului. Pe mine m-a șocat mereu sa constat ca cineva este decis sa faca un rău cu buna știința sau ca-i țâșnește prin toti porii dorința de răzbunare. Din pacate aici am întâlnit asta uneori, si contrar opiniei generale, nu la români. Printre compatrioti (nu spun ca sunt toti de pus la rana) am găsit mereu o mâna întinsa atunci când am avut nevoie. Si eu la rândul meu am ajutat ori de câte ori am putut, necondiționat. Cel mai mult ma deranjează ca toata lumea pare binevoitoare, amabila, drăguța dar când întorci spatele, daca asculți cu atenție, de multe ori auzi remarci rasiste. În plus nu ti se oferă ocazia de a evolua nici ca persoana si nici profesional. În general, străinii nu prea sunt acceptați pe postul care li s-ar cuveni conform studiilor si în realitate, societatea pierde astfel niște oameni valorosi care ar putea aduce un plus acolo unde își desfășoară activitatea. Cunosc destui fosti ingineri, fosti profesori care aici sunt simpli truditori dar munca nu este o rușine indiferent de natura ei. Nu pot însă sa nu ma duc cu gândul la Petrini care din profesor universitar a ajuns la deratizare. Știu, vor fi unii care ma vor apostrofa spunându-mi ca cei care nu au reușit sa-si regăsească drumul pe scara sociala într-o alta societate sunt de fapt oameni care nu știu sa lupte si sa profite de oportunități (daca le au). Probabil asa este însă eu tot cred ca în ochii lor, noi străinii, nu putem fi mai mult decât ni se permite sa fim….

În sfârșit, poate mi-am format eu o parere eronata de care nu mai pot scapă si poate tocmai de aceea atrag doar persoane pe care nu mi-as dori sa le cunosc. Aici… Când merg în tara, acasă, efectul e invers. Acolo am norocul (contrar opiniei generale) sa întâlnesc doar oameni binevoitori precum cei doi angajați de la DSP datorita cărora, pentru ca depășisem doar cu o zi cele șase luni de la infectarea cu Coronavirus, nu am stat în carantina, sau ca d-na de la politie care auzind ca mai am doar patru zile până la plecare, m-a pus sa completez o cerere pentru urgenta si în doua zile am primit buletinul (nu m-a costat decât un „Mulțumesc!” si „sunteți foarte amabila”), sau ca angajata de la aeroport care deși aveam patru kg. în plus la bagaj mi-a cerut sa plătesc doar doua. Ce sa mai spun de vecinii mei, oameni săritori si binevoitori, care au tot venit sa-mi aducă ba oua, ba roșii, ba țuica…:). Si ce sa mai spun de atâta verde cât au văzut ochii mei de jur împrejur, si de toata frumusețea naturii cu care mi-am încărcat sufletul (sper sa-mi ajungă pentru încă un an de zile).

Cine stie, poate toate acestea sunt semne ca șederea noastră pe aceste meleaguri ar trebui sa se apropie de sfârșit si sa ne întoarcem acolo unde ne este locul, la vatra părinteasca…

Bine v-am regăsit pe toti!

Nehotărâre

Si totuși, va las un gând chiar daca nu-mi aparține.

Nehotărâre – Ana Blandiana
Fiecare trăim doua, trei sau chiar patru vieti deodată,
Ne naștem, Doamne, atât de tineri, încât
Din miile de vieti posibile
Nu ni se poate pretinde
Sa știm alege doar una.
Animalele unei vieti vânează animalele celorlalte,
Peștii vieții mai mari înghit peștii vieții mai mici,
Crengile arborilor își sunt dușmane si se usucă-n hotare,
Soarele vieții a patra întuneca
Soarele-al treilea, soarele-al doilea,
Soarele prim.
Contrare, viețile se anulează una pe alta
Si, nehotărâți încă, si nematuri, murim.