Personalitatea zile, Elena Vacarescu

Pe 21 septembrie 1864, se naște la Bucuresti Elena Văcărescu, nepoata a lui Iancu Văcărescu, scriitoare premiata de doua ori de către Academia Franceza pentru activitatea sa literara si pentru traduceri din operele unor renumiți scriitori români precum Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Octavian Goga, George Topîrceanu, Ion Minulescu y Ion Vinea.
A studiat literartura engleza si franceza la Paris, unde a cunoscut renumiti scriitori cum ar fi Victor Hugo,  Anatole France sau Leconte de Lisle. Participa la cursurile de filozofie, istorie si arta poetica ale lui Sully Prudhomme, poet si filozof ce în 1901 a câstigat Premiul Nobel pentru Literatura.

In 1888 revine în țară si este invitata sa facă parte din suita Reginei Elisabeta, ca domnișoară de onoare.

Neconsolata după moartea fiicei Mărioara, tragedie ce-i va marca întreaga existenta, Regina, ea însăși mare iubitoare de frumos si cuvânt, cunoscuta în literatura sub pseudonimul de Carmen Sylva, își va revărsa afecțiunea asupra Elenei. Cele doua devin tot mai apropiate, mai ales în contextul în care Elena încurajează încercările disperate ale Reginei de a lua contact cu spiritul fetei sale dispărute, ședințele lor de spiritism devenind bine-cunoscute la Curtea Regala.

Ferdinand vede in Elena – care nu era o frumusețe răvășitoare, dar avea acel „nu știu ce” al femeii tinere, cultivate, rafinate, misterioase – ființa care i-ar putea oferi dragostea visata și i-ar înțelege neliniștile.
Amănuntele intime ale iubirii tinerilor, notate de Regina în jurnalul sau privat, au fost copiate de una dintre cameristele sale. Asa au ajuns nu doar la Regele Carol I, ci si în presa româneasca, fiind preluate apoi de publicațiile europene. Un întreg scandal, cu conotații internaționale, se declanșase căci statutul Casei Regale nu admitea o căsătorie a lui Ferdinand decât cu o femeie aparținând unei case domnitoare din Europa.
În 1892 Ferdinand se va căsători cu Maria de Edinburgh, nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii. Elena fiind exilata în Franta, îsi dedica viata înclinațiilor sale literare si filozofice , ajungând o figura marcanta culturii românesti si franceze.Devine membru al delegației romane la Conferința de Pace de la Paris, ce a urmat Primului Razboi Mondial, apoi al comitetului de conducere al Comisiei de Cooperare Intelectuala din cadrul Societatii Natiunilor, viitoarea ONU.

  În 1925 este primita în rândurile Academiei Romane, fiind prima femeie care beneficiază de aceasta onoare iar doi ani mai târziu este decorata cu Legiunea de Onoare de către președintele Franței.
Nu s-a căsătorit niciodată.

Traian…

Câteva cuvinte despre Traian, cel care se face vinovat de asa zisa colonizare si anexare a Dacie.

S-a născut pe 18 septembrie 53 în orasul Italica din provincia Baetica, actuala Andalucia din Spania.În timpul domniei lui Domitian s-a remarcat ca un bun soldat si un bun strateg urcând repede în ierarhia armatei romane. Următorul împărat, Nerva, l-a adoptat pe Traian si la numit succesor la tron, obținând astfel sprijinul legiunilor. Traian a preluat domnia după moartea lui Nerva fără incidente.

Se spune ca la moartea împăratului Nerva, în ianuarie 98 d.Hr, deşi era succesor legal, Traian  nu s-a grăbit la Roma să-şi ia tronul în primire, această grabă putând fi considerată nedemnă din partea lui. Si-a început domnia cu o hotărâre înțeleaptă făcând mai întâi un tur de inspecție al trupelor care păzeau frontierele de la Rin si de la Dunăre, fapt ce i-a consolidat sprijinul în rândul legiunilor pe care le comandase în campaniile împăratului Domiţian. Intrarea lui Traian in Roma, în anul 99 d.Hr, a fost un adevărat triumf.  Noul împărat a intrat în oraş pe jos, a îmbrățișat pe fiecare dintre senatori şi chiar a umblat printre oameni obișnuiți.

A redus la minim curtea imperiala, a dat dreptul guvernatorilor provinciilor să ia decizii,a continuat măsurile populare care-i pedepsea pe delatori (informatori) pentru partea lor de vină în crearea dezordinii administrative, a redus puterea gărzii pretoriene și a reformat sistemul instanțelor de judecată,a continuat si perfectionat sistemul de asistență socială cunoscut sub numele de Aliment. Toate acestea au demonstrat ca era nu doar un bun strateg ci si un bun politician si i-au adus renumele de Optimus.

Dupa cucerirea Daciei a primit si numele de Dacicus Maximus. Cu banii din marea comoara a dacilor, obținuți ca prada de război a inițiat un amplu program de construcții publice, care a remodelat Roma şi a lăsat repere durabile, cum sunt Forumul lui Traian (107-117 d.Hr.) şi Columna lui Traian (107-113 d.Hr.), capodopere ale arhitectului Apollodor din Damasc. A dispus drenarea Mlaştinilor Pontine, a construit un nou port la Ostia, a construit foarte multe drumuri, poduri si apeducte.

  Traian a fost considerat cel mai mare dintre toți împărații Romei. În timpul său, imperiul roman a cunoscut cea mai mare întindere teritorială. După moartea sa, noii împărați erau onorați de Senatul Romei cu urarea”felicios Augusto, melior Traiano”, care înseamnă ”să fie mai norocos decât Augustus și mai bun decât Traian”. În Divina Comedie a lui Dante, Traian este singurul împărat căruia i se permite accesul în rai.

Surse:  – Wikipedia

          – http://www.historia.ro/

         – http://www.istorie-pe-scurt.ro/

Despre Fefeleaga

Născut pe 12 septembrie 1882 în satul Cenade din judetul Alba, Ion Agârbiceanu moștenește dragostea de carte de la tatăl sau si darul povestirii precum si dragostea pentru natura de la mama sa. Debutează la vârsta de 18 ani în ziarul Unirea din Blaj, cu schița, În postul pastelui. Începe sa scrie influențat fiind de „stilul nou,fraged de tinerețe, viu si colorat, cu mare putere de a descrie natura si aspectul extern al oamenilor – tocmai ceea ce păstram si eu mai adânc în suflet, în chip inconștient din prima copilărie …” (Mărturisiri), înscriindu-se în curentul literar al semanatorismului.

Studiază teologia la Seminarul teologic al Universitatii din Budapesta si în 1906, este hirotonit si numit preot în satul Bucium – Sasa, aproape de Abrud. Începe sa scrie mai multe nuvele ce descriu viata oamenilor ce trăiesc în acele locuri, majoritatea mineri la minele de aur. În toată viata sa asista si participa, deținând si mai multe funcții politice, la evenimente istorice marcante ca unirea din 1918, cele doua războaie mondiale, apariția partidelor politice pe care le denumește „sectariste” ce lupta pentru „o noua căpătuire”. Toate acestea se reflecta în activitatea sa literara, romanele de referință fiind „Vâltoarea”, „Sectarii”, „Frământări”, volumul „File din cartea naturii” din care fac parte mai multe schițe si povestiri.

Azi, văzând ca se împlinesc 133 de ani de la moartea lui Agârbiceanu, mi-am amintit de Fefeleaga, nuvela pe care am învățat-o în clasele primare si m-am hotărât sa o recitesc.

Inițial este prezentata ca o femeie dârza ce după moartea soțului se lupta cu greutățile vieții si muncește din greu pentru a le asigura traiul zilnic celor cinci copii.  În ei îsi pune speranța si chiar dacă munca pe care o face este foarte grea (cară pietre cu calul Bator din zori până seara) nu-i pasa pentru ca are un scop. Cu timpul însa copii mor unul câte unul si cu fiecare moarte Fefeleaga se transforma într-o femeie care se resemnează si îsi accepta soarta fără a mai schița nici un gest. Afirma ca nu mai crede în Dumnezeu de când i-a murit bărbatul dar credea în „fapta si răsplată” căci atunci când „bogătașii” nu o plăteau le spunea:

-„Ce-s eu? Nimic! Da pe mine nu ma blastama, nime nu zice sa ma bata Dumnezeu, pe când pe dumneata tot satul te blastama.”

În plus se tot repeta de-a lungul nuvelei ca nu mergea la biserica pentru ca Duminica era zi de plata si ea trebuia sa stea sa-si ia banii pentru o saptamâna de lucru, ca si cum Fefeleaga ar fi simtit nevoia de a  justifica  absenta ei de la slujba religioasa. Refuza toate sfaturile si ajutorul celor din jur, conștientă fiind ca nu poate aștepta prea multe de la oameni dar îsi pune toată încrederea în calul sau Bator pentru ca este singurul pe care știe ca se poate baza până la sfârșit si în timp acesta devine singurul sau prieten. La final, o data cu moartea ultimei fete îl vinde  pe Bator pentru a-si îngropa copila asa cum se cuvine, ceea ce înseamna ca asa cum a presupus, acesta i-a oferit ajutor până în ultima clipa. Impresionează dimensiunea singurătății ce o înconjoară după ce ultimul copil a fost îngropat si calul a fost vândut.

Tot cautând pe internet nuvela, am dat peste o informație pe care nu o știam si anume ca personajul principal chiar a existat, ca ar exista chiar si un strănepot pe nume Gheorghe Dinu si ca s-a făcut un film inspirat din viata femeii, numit „Nunta de piatra”.

Ipocrizia…

Nu am nimic cu ei, sunt oameni ca si noi. Merita sa traiască decent, în pace, sa aibă vise si posibilitate de ale împlini. Dar da, am ceva cu extremismul lor, cu modul lor de viata, cu felul cum înțeleg familia si relațiile dintre ei. Daca cei din lumea lor nu-i primesc spunând ca sunt diferiți, de ce trebuie sa-i primim noi? Sau nu am putea primi doar femeile si copii   iar bărbații sa stea si sa lupte pentru drepturile lor, pentru pământul lor? Nu asa ar fi normal? Ei nu au respect pentru nevestele si fiicele lor: le mutilează sau chiar le omoară dacă se dovedește ca si-au dezonorat soțul sau ca-si permit sa adopte o alta credință. De ce ar avea pentru noi, care suntem „occidentalii cei păcătoși” ?

Exista voluntari care ajuta la construirea adăposturilor pentru refugiați??? Nu pot sa cred…Câți voluntari au participat la reconstruirea unor case pentru familiile de români care din varii motive, (nu ma refer la lene si băutura) s-au văzut fără un acoperiș deasupra capului??? Acești voluntari sunt conștienți ca asa zișii refugiați, după un timp, vor trebui întreținuți de cei care muncesc (banii europeni nu vor veni la nesfârșit) ?

Si ca sa merg si mai departe, cu câteva luni în urma, mai exact prin ianuarie, toată Europa era oripilata de atacul terorist din Franța  internetul fiind plin de mesaje precum ” Eu sunt Charlie!!” Omorați pentru ca si-au permis sa fie sarcastici…Oare nu e prea mult??? Acum aceeași Europa îi primește cu bratele deschise…

Ia sa vedem câte alte atacuri au fost până acum:

Cele mai sângeroase atentate teroriste din istoria omenirii

http://www.agerpres.ro/externe/2015/01/07/cele-mai-grave-atentate-teroriste-din-europa-incepand-din-1995-cronologie–17-54-30

Fiului meu

Peste câteva zile vei începe adevăratul drum al vieții. Știu ca încă nu poți fi conștient de ceea ce urmează dar mi-as dori sa faci acești primi pași cu încredere și speranță.
M-am străduit până acum sa te învăț cum sa deosebești binele de rău, sa iubești fiecare vietate, sa nu te împiedici de diferențe, sa respecți credințele și apartenențele celor din jur, sa accepți ca fiecare are nevoie de libertatea de a alege, dar mi-e teama ca nu te-am pregătit suficient pentru dezamăgirile ce ar putea sa apară, pentru regretele pe care s-ar putea sa le ai. Obstacolele le vei trece pentru ca toți reușim într-un târziu sa le trecem însa dezamăgirile sunt dureroase și lasă răni ce se vindeca greu.
Daca te-as putea face sa înțelegi ca poți iubi oamenii asa cum sunt fără a încerca sa-i schimbi sau sa-i încadrezi în niște șabloane, ca poți dărui fără sa aștepți și sa ceri nimic în schimb (sa-ti fie asta un mod de viata), atunci probabil nu ai cunoaște sensul cuvântului dezamăgire, dar e ceva ce din păcate se învață doar cu trecerea timpului sau nu se învață deloc.
Nu-ti voi cere niciodată sa realizezi ceea ce eu nu am fost capabila sa realizez  ci doar sa-ti urmezi visele, sa crezi în ele si sa le împlinești. Nu-ti voi cere niciodată sa-mi urmezi principiile si modul de viata ci doar sa-ti construiești propriul sistem de valori si sa fii conștient ca fiecare decizie pe care o vei lua va fi urmata de consecințe, bune sau rele.
Nu-ti voi cere niciodată sa-mi asculți orbește sfaturile ci doar sa le analizezi si sa-ți asculți sufletul, pentru ca sufletul nu te minte niciodată. Viata nu trebuie sa o trăiești ca pe o teorema ci ca pe o poveste.
Recunosc ca mi-e teama când ma gândesc la ce ti-ar putea oferi viitorul pentru ca din păcate trăim într-o lume în care nu mai suntem nici măcar stăpânii propriilor noastre gânduri, o lume în care stam si privim cu indiferenta cum minciuna, hoția, ura, lașitatea, etc. au ajuns la rang de virtuți. Ma consolez însa cu speranța ca generația ta, va fi capabila sa ajungă la un alt nivel de percepție a vieții, al Universului si va putea sa transforme haosul de acum în ceea ce-i cerem constant lui Dumnezeu – „precum în cer asa si pe pământ.”
Încă mai am timp sa ma bucur de tine, dar va veni o zi în care vei hotărî ca trebuie sa continui singur si atunci voi rămâne doar cu dorul, așteptarea si amintirile de acum…
Pentru ca exiști am sufletul plin de iluzii.
Te iubesc asa cum doar o mama își iubește copilul.

Fraze…

Daca nu încerci, nu vei ști niciodată cum ar putea sa se sfârșească…
Uneori chiar și furia îți da forța de a trai…
Oamenii  uita adesea tot ceea ce ai făcut pentru ei si isi amintesc mereu doar greșelile tale…
Exista lacrimi despre care nimeni nu știe si nu va ști nimeni niciodată….
Gesturile frumoase sunt acelea neașteptate care îți readuc zâmbetul pe buze atunci când ai mai multa nevoie…
Exista persoane care numai prin faptul ca exista iți pot face viata minunata…
Nu are importanta ceea ce gândesc alții despre tine, important este cum știi tu sa fii…
Valoarea unei persoane consta în capacitatea ei de a dărui și nu în cea de a primi….
EXISTA PERSOANE CARE TE ÎMBRĂȚIȘEAZĂ FĂRĂ SA TE ATINGĂ CHIAR ȘI DIN DEPĂRTARE PENTRU CA SUNT ÎN INIMA TA…
Lucrurile bune vin atunci când încetezi sa le mai cauți…
Nimic nu poate fi mai sincer ca o privire…Ochii știu sa spună ceea ce gura nu poate…

Exista…

Exista probabil momente pe care ar trebui sa le memoram si sa le aprofundam. Cine știe ce puncte de plecare spre altceva ar putea fi…Asa cum exista momente de care trebuie sa fim conștienți ca reprezinta o bucurie si pentru care trebuie sa fim recunoscători…

Gânduri pentru mine…

Am descoperit orizontul larg al unei noi vieți, al unui nou început? Nu. Sunt tot atât de crispata în neputința mea de  a ma detasa de toate ca si până acum. Sunt tot cea de ieri si de mâine, aceeași femeie care a învățat sa trăiască cu gândul în alta parte, cu dragostea păstrata ca o taina a sufletului ei.
Am vrut sa înalt slava iubirii…Am vrut, într-o clipa de inconștienta, sa o readuc în viata mea, uitând ca pentru mine nu poate fi decât o himera, ca pot doar sa o simt nu si sa o trăiesc. Dar m-am obișnuit cu asta. Am o lunga experiența în a-mi reprima sentimentele, în a le lasa sa se existe doar în imaginația mea.
Iubirea ne ridica si ne coboară, ne poate face sa simțim  ca plutim pe culmile cele mai înalte ale fericirii, ne da curaj si cutezanța. Iubirea ne face mai buni, mai iertători si poate uneori mai înțelepți. Iubirea adevărata nu așteaptă niciodată nimic în schimb. Înseamnă dăruire totala, uitare de sine.”Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândrește. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de rău. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. Iubirea nu încetează niciodată” (13,4-8). Iubirea este dansul si cântecul neîntrerupt a  doua inimi, dar atunci când celălalt e prea departe cântecul se transforma într-un strigat de dor si o eterna chemare.
Pentru mine iubirea a fost si este interzisa, imposibila. Nu am voie sa o ating, sa o îmbrățișez…Nu am voie sa-i sărut tâmplele, buzele, ochii triști ce privesc în gol si chipul răvășit. Nu-mi este permis sa-i spun „Sunt aici, lângă tine. Acum visele noastre s-au împlinit.” Pot doar sa o iau cu mine în gând si acolo sa ma abandonez ei, dezbrăcata de toate convențiile banale ale acestei lumi. Acolo, în imaginația mea îi pot spune „Sa nu uiți ca dincolo de realitățile ce ne înconjoară eu îți aparțin ție si tu îmi aparții mie. Si daca de o veșnicie lumea aceasta se împarte la doi, noi suntem doi, o pereche perfecta.”

Revenire…

M-am reîntors…Cu mai puține întrebări si mai multe răspunsuri, cu mai puține nelămuriri si mai multe certitudini, cu mai puține regrete si poate…sper…mai multa înțelepciune. A mai ramas unul…Doar un regret…Poate vor trece iar ani pâna ce îl voi șterge definitiv sau poate se va amplifica si-l voi lua cu mine în eternitate. E greu de trăit cu el….

Ce simplu ar fi