Cersetorul

cerse

Îl vedeam zilnic, în drumul meu spre casa, stând la aceeași intersecție. Nu spunea nimic. Nu avea nici o plăcuța legata de gât pe care sa scrie vreun mesaj care inspira mila, nu-i lipsea nici o mâna, nici un picior, nu plângea, nu cânta, nu dansa…Avea doar câțiva bănuți  la picioarele sale, pe care unii trecători, îi aruncau în graba mănați de iluzia unei fapte bune și a unor păcate iertate.

El privea tăcut oamenii, iar chipul sau era imobil. Nici măcar nu știam dacă poate auzi, vorbi…O vreme nici nu l-am observat; făcea parte din peisaj. Apoi într-o zi privirea mea s-a întâlnit cu a lui si de atunci n-am mai putut sa-l ignor. Pe cât de inexpresiv îi era chipul, pe atât de expresivi îi erau ochii. Un întreg amalgam de emoții se citea în ei. O viata…Care îi era oare povestea? De multe ori am simțit impulsul de a ma opri și de ai vorbi dar îmi era teama de reacția sa. Au trecut zile, săptămâni…El era tot acolo. cu același chip inexpresiv. Dar eu aruncasem o privire în suflet…Curiozitatea mea nu a mai rezistat mult. M-am oprit în fata lui si l-am întrebat dacă I-as putea oferi ceva: o cafea, un ceai, o băutură, poate ceva de mâncare, si i-am arătat cu degetul barul din fata. Pe moment nu mi-a răspuns dar un zâmbet ironic i-a apărut pe chip.

-Ai curaj sa intri alături de mine într-un bar? m-a întrebat într-un târziu.

-Am, i-am răspuns. As vrea sa te cunosc

-De ce?

-Nu știu…Poate pur si simplu vreau sa înțeleg de ce ești  azi si-n toate zilele, aici.

-E un loc pe care l-am ales ca sa pot vedea oamenii ce vin din toate direcțiile. Când te afli la o intersecție de drumuri ai mai multe șanse sa alegi ceva…chiar dacă alegerile sunt de cele mai multe ori dificile.

-Dar de ce?

-Uneori nu știm de ce se întâmpla anumite lucruri. Nici măcar nu suntem conștienți ca toate au un „de ce”. O cauza si un efect. Nu ne punem întrebări, nu analizam, nu cautam soluții…Luam ceea ce ni se da si atât. Dar eu am ales sa fiu liber.

-Nu ești. Depinzi de bănuțul pe care-l primești.

-Întotdeauna exista un suflet bun care ma ajuta sa-mi cumpăr o pâine.”Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.”  Nu vă îngrijorați dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” spune Isus.

-Si ce s-ar întâmpla dacă majoritatea oamenilor ar cerși?

-Dar ce s-ar întâmpla dacă fiecare s-ar mulțumi cu pâinea pe care o are pe masa, dacă nu ar râvni, dacă nu si-ar însuși ceea ce nu-i aparține, dacă nu am fi atât de mândri, de orgolioși???

-Am trai într-o lume perfecta.

-Exact.

-Tu vrei sa fii un exemplu?

-Eu vreau sa fiu liber…

-Descrie-mi libertatea ta!

-Eu nu depind decât de voia lui Dumnezeu.Nu sânt sclavul nimănui: nici al banului, nici al muncii, nici al vreunei iubiri neîmplinite, nici al dorinței de a da ordine si de a poseda, nici al modei sau al ultimelor tendințe în tehnologie. Voi trăiți mereu cu teama de a nu pierde ceva si cu dorința nestăpânita de a avea ceea ce are celalalt. Voi trăiți într-o lume în care unii, (putini), stabilesc norme si ceilalți le urmează comentând si revoltându-se uneori, crezând astfel ca sunt liberi. E o iluzie… Libertatea este posibilitatea de a alege fără a fi condiționat de nimic altceva decât de propria dorință. Crezi ca sânt sărac? Saraci sunteți voi. Vad asta pe fiecare chip care se apropie grăbit de mine. Vad crisparea, îngrijorarea, suferința, lipsa…Rareori vad un zâmbet. Eu nu alerg după nimic. Am timp sa fiu cu mine si cu Dumnezeu.

L-am privit în tăcere. N-am știut ce sa-i răspund. Știam ca într-un fel avea dreptate dar știam si ca viata ne-a fost data sa o experimentam si nu sa o trăim ca pe o permanenta introspecție. Fara acele crispări, dureri, temeri, lumea noastră interioara ar deveni cumplit de săraca si n-am mai avea ce explora în momentele de singurătate.

Ne-am despărțit promițându-i ca ma voi mai opri din când în când sa vorbim. Timpul a demonstrat ca si el depindea de ceva: de opririle mele…

Amintiri…

batran1

Covor de frunze țesut în toate culorile toamnei,așternut peste alei…Pomi despuiați,rușinați parca de goliciunea lor si un soare blând care nu mai arde ci doar încălzește….Natura moare dar nu este o tristețe pentru ca moartea sa înseamnă renaștere,speranța de viata noua și de primăvara….
Pe o banca singuratica,coborâți parca dintr-un tablou,stau doi bătrâni ce privesc liniștiți depărtarea de parca acolo, în zare ar mai putea găsi un crâmpei de tinerețe. Chipurile lor,brăzdate de trecerea timpului,doua surâsuri tainice întoarse peste ani,sunt luminate încă,de cel mai dorit,cel mai cautat sentiment de pe pământ: dragostea.Nu este iubirea aceea exuberanta a tinereții ca o zvâcnire continua de aripi,ci una calma,a maturității depline,ca un zbor lin,neobosit.E iubirea clipelor trăite,a dorințelor împlinite,a amintirilor…
Glasul lui blând,murmurul unui izvor de gânduri aduse de vremuri îndepărtate,străpunge liniștea ce-i înconjoară..
-Îți amintești?Aici,în parcul acesta,ne-am plimbat prima data:suflete îmbrățișate,mâini împreunate,priviri ascunse de voalul genelor,furișate.
Oamenii din jur ne priveau cu mirare nedisimulata,cu zâmbetul celor ce au cunoscut cândva gustul dulce sau amar al dragostei.Imaginea noastră de eterni îndrăgostiți,ii întorcea și pe ei în timp la clipele magice ale iubiri…poate pierdute,poate păstrate…
-Aici,pe banca aceasta m-ai așezat ca pe-o copila lângă tine,și am stat așteptând cuminte primul tău gest,tremurându-mi tăcut teama ca ceva te-ar putea îndepărta,reprimindu-mi dorința de a te cuprinde cu bratele și de a te respira posesiv
-Te vad și acum în fata mea,cu obrajii ca doi maci infloriți,cu pleoapele coborâte ca petalele unei flori ce se închid la cea mai mica atingere.Timiditatea aceea a ta de fetita ce nu mai vrea sa urce pe scena chiar înainte de începerea spectacolului
a sădit în mine sentimente noi și necunoscute,dorința de a te proteja,de a te alinta,de a te transforma în femeie….a mea. Într-un târziu,când ai îndrăznit sa ma privești,am văzut în ochii tai doua ferestre deschise spre inima ta-locul unde se adăpostea dragostea și atunci,plăcerea de a trai alături de tine,de a te însoți pe drumul vieții,de a te avea alături la nesfârșit a devenit dominatoare,mi-a invadat sufletul și mi s-a părut o adevărată binecuvântare. Acolo,sub hohotul de raze al soarelui,în mijlocul tabloului feeric al naturii,sub privirile nedumerite ale trecătorilor,ți-am dat primul sărut,prima îmbrățișare..
Universul parca s-a oprit în loc ținându-și răsuflarea pentru o clipa lunga cit o eternitate.

-Apoi? Ce urmat apoi? întrebă el,de parca i se părea nefiresc sa-și mai amintească. Prima contopire a sufletelor noastre-doua viori pe care dragostea cu degetele ei delicate le făcea sa vibreze în aceleași acorduri la nesfârșit,un amestec de culori și lumini scânteietoare,o explorare neîncetata în descoperirea a mii și mii de senzații noi,covârșitoare….
-Apoi? Nu a fost atât de simplu cum credeam…A trebuit sa învățam sa trăim unul cu altul,sa ne acceptam asa cum eram,sa facem mici compromisuri,sa ne satisfacem pe rând capriciile. Amândoi eram putin încăpățânați,putin orgolioși și putin geloși dar,cu toate acestea,în fiecare zi descopeream noi valente dragostei și alte motive pentru a rămâne împreuna. Mai târziu,a bătut la ușa noastră un înger și ne-a adus un dar neprețuit,un dar mult așteptat pe care nu credeam ca o sa-l mai primesc vreodată. A apărut Mirona ca o împlinire,ca o desăvârșire și a umplut cu strălucirea ei viețile noastre. Primul copil…
-Da….am traversat oceanul vieții în lung și-n lat,au trecut furtuni dar barca noastră ne-a salvat;au fost și zile triste,au căzut si lacrimi dar a învins iubirea căci de fiecare data marea inimilor noastre s-a adunat la mal. Si uite asa au trecut 30 de ani.
Am demonstrat lumii si noua înșine ca dragostea poate dăinui în timp și poate înlătura orice obstacol.
-Ar trebui sa ne întoarcem acasă căci mai am unele lucruri de făcut. Sper ca nu ai uitat: diseară vin copii și nepoții sa sărbătorească odată cu noi împlinirea unui vis ce uneori părea irealizabil.
Bătrânul o privi o clipa tăcut,apoi îi lua obrajii în mâini și o sărută cu blândețe,cu duioșie,cu toată dragostea celor 30 de ani trecuți peste ei. Apoi au pornit agale spre casa, mâna-n mâna,asa cum au mers toată viata,răscolind cu pașii lor covorul de frunze moarte.Degetele tremurânde ale unui vânt tomnatic le mângâie parul albit dar sufletele lor,mereu tinere,cânta încă,același cântec de dragoste.

Fiului meu

copil

Peste câteva zile vei începe adevăratul drum al vieții. Știu ca încă nu poți fi conștient de ceea ce urmează dar mi-as dori sa faci acești primi pași cu încredere și speranță.
M-am străduit până acum sa te învăț cum sa deosebești binele de rău, sa iubești fiecare vietate, sa nu te împiedici de diferențe, sa respecți credințele și apartenențele celor din jur, sa accepți ca fiecare are nevoie de libertatea de a alege, dar mi-e teama ca nu te-am pregătit suficient pentru dezamăgirile ce ar putea sa apară, pentru regretele pe care s-ar putea sa le ai. Obstacolele le vei trece pentru ca toți reușim într-un târziu sa le trecem însa dezamăgirile sunt dureroase și lasă răni ce se vindeca greu.
Daca te-as putea face sa înțelegi ca poți iubi oamenii asa cum sunt fără a încerca sa-i schimbi sau sa-i încadrezi în niște șabloane, ca poți dărui fără sa aștepți și sa ceri nimic în schimb (sa-ti fie asta un mod de viata), atunci probabil nu ai cunoaște sensul cuvântului dezamăgire, dar e ceva ce din păcate se învață doar cu trecerea timpului sau nu se învață deloc.
Nu-ti voi cere niciodată sa realizezi ceea ce eu nu am fost capabila sa realizez  ci doar sa-ti urmezi visele, sa crezi în ele si sa le împlinești. Nu-ti voi cere niciodată sa-mi urmezi principiile si modul de viata ci doar sa-ti construiești propriul sistem de valori si sa fii conștient ca fiecare decizie pe care o vei lua va fi urmata de consecințe, bune sau rele.
Nu-ti voi cere niciodată sa-mi asculți orbește sfaturile ci doar sa le analizezi si sa-ți asculți sufletul, pentru ca sufletul nu te minte niciodată. Viata nu trebuie sa o trăiești ca pe o teorema ci ca pe o poveste.
Recunosc ca mi-e teama când ma gândesc la ce ti-ar putea oferi viitorul pentru ca din păcate trăim într-o lume în care nu mai suntem nici măcar stăpânii propriilor noastre gânduri, o lume în care stam si privim cu indiferenta cum minciuna, hoția, ura, lașitatea, etc. au ajuns la rang de virtuți. Ma consolez însa cu speranța ca generația ta, va fi capabila sa ajungă la un alt nivel de percepție a vieții, al Universului si va putea sa transforme haosul de acum în ceea ce-i cerem constant lui Dumnezeu – „precum în cer asa si pe pământ.”
Încă mai am timp sa ma bucur de tine, dar va veni o zi în care vei hotărî ca trebuie sa continui singur si atunci voi rămâne doar cu dorul, așteptarea si amintirile de acum…
Pentru ca exiști am sufletul plin de iluzii.
Te iubesc asa cum doar o mama își iubește copilul.

Doar gânduri…

images (36)

Ar trebui sa trecem prin viata încercând sa ne înălțam spiritual,sa  cultivam dorința de adevăr și dreptate,sa dam lumii din jur partea cea mai frumoasa a EU-lui nostru…
Ar trebui sa uitam de ura,dispreț si de prea multe orgolii,sa ne creștem copii cu credință în suflet și respect pentru valorile morale….
Ar trebui sa învățam sa iubim,sa dăruim,sa ne bucuram zi de zi ca trăim căci viata este cel mai minunat dar al lui Dumnezeu.Dar noi nu știm sa prețuim ceea ce avem.Ne dorim mereu sa acumulam tot mai multe obiecte fără valoare,ne dorim bani,puterea de a fi deasupra celorlalți,de a stăpâni.Nimic nu ne mulțumește pe deplin.Exista mereu altceva la care râvnim cu orice preț uitând ca la final nimic din toate acestea nu mai contează,ca suntem, doar simpli muritori și atât…

                                                         ––––––––––-

Lacrimi,griji,teama,nehotărâre și iar lacrimi….Zâmbete puține de parca mi-ar fi teama sa ma bucur sa fiu fericita…Cred ca omul trăiește asa cum s-a obișnuit: ori crispat,pesimist ori zâmbitor și optimist…
E chinuitor,istovitor sa aștepți ceva și sa plutești în incertitudine, știind ca așteptarea ta e fără rost.”Daca n-ar exista fericirea altora nu ne-am sinchisi de nefericirea noastră” -un adevăr cumplit de dureros.
Zilele vin și pleacă cu o rapiditate uimitoare sau poate viata aceasta trepidanta pe care o trăim ne da senzația ca timpul se scurge mult mai repede decât ar trebui.Fiecare clipa aduce altceva:o noua bucurie sau o noua tristețe….Aștepți momentele bune cu nerăbdare și poate tocmai aceasta așteptare e măsura timpului care trece…
–––––––––––

Un alt sfârșit și un alt început…Uitare pentru tot ce-a fost, speranță pentru ce va fi.Timpul trece,se scurge nemilos clădind clipa de clipa o viata cu lecții pe care uneori nu le înveți.
Important este ceea ce simți,visele care se împlinesc,idealurile care-ti călăuzesc pașii. Daca nu simți,nu dorești și nu realizezi nu reprezinți nimic.
Dezamăgirile vin și pleacă,iubirile se aprind și poate nu se sting niciodată,bucuriile se pierd repede în negura timpului,durerile rămân și sapa adânc în suflet ca-ntr-o stânca. SPERANȚA este singura care te menține în viata și-ți da curajul de a privi înainte….

Fraze…

2.2.4

Daca nu încerci, nu vei ști niciodată cum ar putea sa se sfârșească…
Uneori chiar și furia îți da forța de a trai…
Oamenii  uita adesea tot ceea ce ai făcut pentru ei si isi amintesc mereu doar greșelile tale…
Exista lacrimi despre care nimeni nu știe si nu va ști nimeni niciodată….
Gesturile frumoase sunt acelea neașteptate care îți readuc zâmbetul pe buze atunci când ai mai multa nevoie…
Exista persoane care numai prin faptul ca exista iți pot face viata minunata…
Nu are importanta ceea ce gândesc alții despre tine, important este cum știi tu sa fii…
Valoarea unei persoane consta în capacitatea ei de a dărui și nu în cea de a primi….
EXISTA PERSOANE CARE TE ÎMBRĂȚIȘEAZĂ FĂRĂ SA TE ATINGĂ CHIAR ȘI DIN DEPĂRTARE PENTRU CA SUNT ÎN INIMA TA…
Lucrurile bune vin atunci când încetezi sa le mai cauți…
Nimic nu poate fi mai sincer ca o privire…Ochii știu sa spună ceea ce gura nu poate…

Dor…

rec 2

Duc cu mine povara anilor pe care nu i-am trait, pe care n-am stiut sa-i traiesc…

Mi-e dor de o dragoste târzie, înteleapta, care sa aduca sinceritate, care sa stie sa asculte si sa înteleaga ceea ce spune un zâmbet, o privire, ceea ce spun tacerile, clipele petrecute împreuna fara cuvinte…Azi stiu ca n-ai fi fost o greseala. Ce târziu aflam adevaruri care dor!!! Atât de târziu ca nici macar regretele nu mai au rost…

Gânduri pentru mine…

Osokin-1

Am descoperit orizontul larg al unei noi vieți, al unui nou început? Nu. Sânt tot atât de crispata în neputința mea de  a ma detasa de toate ca si pâna acum. Sânt tot cea de ieri si de mâine, aceeași femeie care a învățat sa traiască cu gândul în alta parte, cu dragostea păstrata ca o taina a sufletului ei.
Am vrut sa înalt slava iubirii…Am vrut, într-o clipa de inconștienta, sa o readuc in viata mea, uitând ca pentru mine nu poate fi decât o himera, ca pot doar sa o simt nu si sa o trăiesc. Dar m-am obișnuit cu asta. Am o lunga experiența în a-mi reprima sentimentele, în a le lasa sa se exprime doar în imaginația mea.
Iubirea ne ridica si ne coboară, ne poate face sa simțim  ca plutim pe culmile cele mai înalte ale fericirii, ne da curaj si cutezanța. Iubirea ne face mai buni, mai iertători si poate uneori mai înțelepți. Iubirea adevărata nu așteaptă niciodată nimic în schimb. Înseamnă dăruire totala, uitare de sine.”Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândrește. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de rău. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. Iubirea nu încetează niciodată” (13,4-8). Iubirea este dansul si cântecul neîntrerupt a  doua inimi, dar atunci când celalalt e prea departe cântecul se transforma într-un strigat de dor si o eterna chemare.
Pentru mine iubirea a fost si este interzisa, imposibila. Nu am voie sa o ating, sa o îmbrățișez…Nu am voie sa-i sărut tâmplele, buzele, ochii triști ce privesc in gol si chipul răvășit. Nu-mi este permis sa-i spun „Sânt aici, lânga tine.Acum visele noastre s-au împlinit.” Pot doar sa o iau cu mine în gând si acolo sa ma abandonez ei,dezbrăcata de toate convențiile banale ale acestei lumi. Acolo, în imaginația mea îi pot spune „Sa nu uiți ca dincolo de realitățile ce ne înconjoară eu îți aparțin ție si tu îmi aparții mie. Si daca de o veșnicie lumea aceasta se împarte la doi, noi suntem doi, o pereche perfecta.”

Noapte alba…

a mea

Adie un vânt racoros ce misca perdelele si prin mine curge muzica lui Ernesto Cortazar. Nu aud nici un zgomot din cauza castilor…nici macar gândurile nu mi le aud…

Insomnii si sentimente ciudate…Un foc mocnit ce nu vrea sa se stinga, o iubire ce nu asculta de ratiune, o dorinta reprimata si ascunsa bine…

Exista alegeri pe care nu le mai poti face…Doar daca… te mai întâlnesti o data cu momentul acela important, în care trebuie sa decizi… Si ce-ai facut sa meriti asta, o a doua sansa…?

Între mine si tine…tari, orase, munti si ape, oamenii si povestile lor, gânduri nenumarate, alti oameni ce ne sunt prea aproape,doruri, restrictii, vise…mai ales dorinte.

Între mine si tine e viata pe care nu o pot trai decât asa…

Revenire…

M-am reîntors…Cu mai puține întrebări si mai multe răspunsuri, cu mai puține nelămuriri si mai multe certitudini, cu mai puține regrete si poate…sper…mai multa înțelepciune. A mai ramas unul…Doar un regret…Poate vor trece iar ani pâna ce îl voi șterge definitiv sau poate se va amplifica si-l voi lua cu mine în eternitate. E greu de trăit cu el….