Da Doamne bine!!!

Ma uit la știrile despre un posibil război si ma îngrozesc. Nici macar nu exista un motiv real pentru asta: reîmpărțirea sferelor de influenta spun unii, mitul non extinderii NATO care datează de 31 de ani si dorința lui Putin de a reface Rusia țarista având ca leagăn de cultura Kievul spun alții. Cert este ca Ucraina este considerata o poarta catre Europa de catre ruși si e clar ca o vor închisa. Din nou orgoliile unor persoane antrenează o lume întreaga într-o lupta periculoasa si urâta. Oricât am nega Rusia este o veche civilizație care înglobează doua continente, Europa si Asia, si se pare ca nu accepta sa se simtă umilita de întreaga lume Occidentala sau de aroganta arătata de Wendy Sherman la întâlnirea cu vice-ministrul rus de externe Serghei Ryabkov. Si chiar daca rușii neaga posibilitatea de a invada Ucraina, nu se stie ce poate urma. Între acest pericol, încălcarea drepturilor si libertăților noastre, dublarea averilor celor zece miliardari ai lumii în pandemie si sărăcirea marii majorități a populației si scumpirile la gaze si energie plus alte produse, nu e de mirare ca trăim ca în transa, incapabili de a mai reacționa în vreun fel. Prea vin toate relele din toate partile peste noi! Cu cine sa ne mai luptam si ce mai putem schimba? Căutam cu disperare un pic de frumos scotocind internetul, ca nici din casa nu mai avem curajul sa ieșim si ne rugam (sau nu!) ca ceva sa se schimbe în bine într-un viitor cât mai apropiat…

Uneori

Uneori ma simt ca într-o poveste în care arhaicul și noul si un viitor incert se întrepătrund. Vad clișee din trecut și prezentul mi se pare neverosimil. Am momente de irascibilitate, de bucurie, de teamă, de înțelepciune ( spun eu) și am momente când simt ca trec prin cele mai importante lecții ale vieții sau mai bine zis ca pe cele de acum le înțeleg cel mai bine.

Uneori Dumnezeu ne pune în situația în care au fost cei pe care i-am judecat cândva pentru a le înțelege trăirile si pentru a învata ca trebuie sa acceptam reacțiile oamenilor: de multe ori au motivații pe care nu le putem vedea. Ce lupte crunte se dau uneori în sufletul unui om între gândurile sale întunecate, haine si cele luminoase, pline de bunătate! De multe ori descoperim cu uimire ca suntem stăpâniți de tenebre dar nu arătam celorlalți decât ceea ce vrem noi sa vada. Doar un ochi experimentat poate descoperi masca si ceea ce purtam sub ea.

„Întotdeauna când am fost rebel, am căutat un nou drum si asta a fost ceva pozitiv. Însă de fiecare data când am fost arogant si am crezut ca bătrânii nu știu nimic, am încetat sa mai învăț multe lucruri.” – Paulo Coelho

Uneori nici nu suntem conștienți de faptul ca trăim o noua zi. Ne scufundam în rutina si dintr-o data se face noapte. Cu ce am ramas din orele care au trecut? Daca am trai cu intensitate fiecare clipa poate ca timpul ni s-ar parea ca sta pe loc.

Uneori, privesc cu atenție lumea din jur si sunt recunoscătoare ca am supraviețuit.

Au trecut Regii…

Prin Spania, Mos Nicolae, nu stiu de ce, nu calca iar Mos Craciun abia daca îsi face simtita prezenta. În schimb cu multa dragoste si iluzie sun asteptati Regii Magi: Baltazar, Melchir si Gaspar.

Festivalul comemorează Epifanía – din cuvântul grecesc epipháneia, „a arăta” sau „a face vizibil” – se refera la faptul ca Isus a fost prezentat lumii pe 6 ianuarie, anul 1 d.Hr. C., la câteva zile după nașterea sa, conform credinței catolice. Catolicismul a identificat ziua Bobotezei cu sosirea Regilor, ceea ce explică de ce tradiția este stabilită în țările catolice din Europa și America Latină, și mai ales în Spania.

Ca și alte tradiții creștine, cum ar fi Crăciunul, legenda Magilor are origini parțial păgâne. Epifanía a fost introdusă în Imperiul Bizantin în secolul al IV-lea, când creștinii au adaptat sărbătorile păgâne care sărbătoreau sfârșitul iernii. Pe 6 ianuarie, grecii din Alexandria se închinau zeului Aion, iar vechii egipteni comemorau sarcina lui Isis ca mama lui Horus. Cele două tradiții sărbătoreau nașterea Soarelui după cea mai lungă noapte a anului și-i aduceau ofrande. Creștinii au înlocuit cultul zeului solar cu cel al lui Iisus Hristos, pe care l-au numit „lumina lumii”.

Adorația regilor apare cu greu în Biblie. Evanghelia după Matei vorbește despre sosirea „magilor care au venit din Răsărit” pentru a se închina nou-născutului și a-i oferi aur ca simbol al regalității sale, tămâie pentru caracterul său divin și smirnă pentru omul muritor. Textul folosește cuvântul grecesc magòi pentru a se referi la magi, făcând aluzie la preoții înțelepți ai profetului persan Zarathustra. Dar termenul era folosit si pentru vrăjitori, șarlatani, așa că, pentru a evita această conotație negativă, creștinii i-au identificat pe Magi cu regii din psalmul biblic care profețește vizita regilor îndepărtați pentru a se închina lui Mesia.

Cu toate acestea, Evanghelia după Matei nu clarifică numele, originea sau numărul magilor. Legenda a fost construită datorită evangheliilor apocrife din secolul al II-lea, care descriu hainele în stil persan și culoarea închisă a pielii regilor. Numărul lor a fost stabilit la trei datorită celor trei daruri pe care le-au adus, deși cifra ascunde și simboluri creștine. Principala dogmă catolică este cea a Treimii, prin care Dumnezeu este o ființă unică cu trei reprezentări: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Trei sunt și liniile lui Noe, care populează cele trei regiuni cunoscute atunci: Asia, Europa și Africa, reprezentate de Magi. Numărul trei ar putea simboliza și calitățile lui Isus ca rege, zeu și om, sau cele trei vârste ale omului: tinerețea, maturitatea și bătrânețea.

Amestecul de tradiții a dat naștere la diferite nume, vârste, origine, aspect fizic și număr de magicieni. Trăsăturile lor s-au consolidat însă din Evul Mediu prin artă. De exemplu, în mozaicul bizantin al Sfântului Apolinar cel Nou de la Ravenna (Italia), din secolul al VI-lea, ei apar cu haine orientale și numele lor actuale: Melchior, Gaspar și Baltasar.

Sursa: Wikipedia

Pictorul italian renascentist Andrea Mantegna a fost primul care a pictat un rege negru în tripticul Uffizi din 1460, ca parte a efortului Vaticanului de a răspândi creștinismul în Africa.”

traducere din https://elordenmundial.com/por-que-los-reyes-magos-llegan-el-6-de-enero/

Obiceiul spaniol de a da cadouri pe 6 ianuarie a apărut în secolul al XVI-lea, când Biserica a interzis dăruirea de jucării în ziua de Crăciun din cauza originii păgâne a acestei tradiții. În ziua de 5 ianuarie, copii scriu scrisori pentru Regii Magi pe care le pun lângă ghetuțele pline de dulciuri sau fructe pentru cămila, elefantul si calul care-i aduc pe cei trei regi, apoi plini de iluzii si neliniști încep sa aștepte până îi cuprinde somnul. În dimineața zilei de 6 ianuarie, când năzdravanii se trezesc, fug repede la ghetuțe unde în loc de bomboanele puse de ei găsesc darurile cerute. În așteptarea Magilor se mănâncă „roscón de reyes”, pâine dulce în forma de coroana, umpluta cu frisca sau crema de ciocolata si decorata cu fructe caramelizate ce reprezintă bijuteriile de pe hainele si tiarele regilor.

Tot în seara zilei de 5 ianuarie în aproape toate localitățile Spaniei se organizează plimbarea celor trei regi, însoțiți de care alegorice din care ajutoarele lor (diferite personaje de poveste) arunca bomboane copiilor, trupe de dans, personaje din desene animate iubite de copii, dragoni, etc. Întregul alai, parcurge mai multe strazi ale orașului până ajunge acolo unde este reprezentata nașterea lui Iisus (de regula în fata primăriei) unde regii lasa darurile pentru prunc : aur, smirna si tămâie, bineînțeles simbolic. Prima defilare de acest fel este documentata în 1866 când s-a organizat „la cabalgata de Alcoy„.

Arhiva personala
Arhiva personala
Arhiva personala
Arhiva personala
Arhiva personala

Din cartea lui Savatie Bastovoi – Diavolul este politic corect

„Reducerea numărului populaţiei este un bine necesar pentru dezvoltarea lumii.”

„Până acum războiul n-a avut un efect prea mare asupra creşterii populaţiei, care a continuat pe parcursul a două războaie mondiale. Poate că războiul bacteriologic ar fi mai eficient. Dacă la fiecare generaţie s-ar răspândi în lume o ciuma neagră, supravieţuitorii ar putea să procreeze liber fără ca, totuşi, să populeze prea mult planeta. Poate că această stare de lucruri este neplăcută, dar ce dacă? Persoanele cu adevărat nobile sânt indiferente la fericire, în special a celorlalţi.”

„În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte până când vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negândită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mânca carne de oaie.”

„Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la vârstă foarte timpurie, să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic.”

„Populaţia nu va cunoaşte felul în care i se inoculează convingerile. Când tehnica se va fi perfectat, fiecare guvern care a educat generaţii de oameni în acest fel va putea să controleze întreaga populaţie în mod eficient şi sigur, fără a fi nevoie de armate sau poliţie… Propaganda educaţională, cu ajutorul guvernului, va putea să obţină rezultate într-o singură generaţie. Există însă două puternice forţe care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealaltă este patriotismul…O societate ştiinţifică nu poate fi stabilă decât sub conducerea unui guvern mondial.”

„Sfîrşitul lumii nu-l va aduce un cataclism, aşa cum greşit îşi închipuie mulţi, ci dorinţa demonică de a ucide, care începe să pună stăpânire pe tot mai multă
lume. Răutatea îi va face pe oameni să se autodistrugă. Atunci când ultimul om
capabil să iubească va fi ucis, viaţa pe pământ îşi va pierde adevăratul şi singurul
său sens, acela de a iubi, şi Dumnezeu va pune capăt răutăţii. Atunci când dragostea va dispărea din lume, oamenii vor muri cu zile, deoarece Diavolul, a cărui supremă plăcere este aceea de a ucide, punând stăpânire deplină asupra lor, îi va pierde pe toţi.”

Părintele Savatie Bastovoi, s-a născut pe 4 august 1976 în Chisinau si este un cunoscut eseist, poet, romancier, teolog și scriitor român din Republica Moldova. A crescut într-o familie de intelectuali cu un tata ateu, care mereu gasea un motiv pentru a contesta scrierile biblice (pe care de altfel le cunoștea foarte bine). El îi spunea atunci când întâlnea preoți: „Îi vezi? Ăștia sunt dintre acei banditi cu fusta care l-au ars pe rug pe Giordano Bruno!” Sau despre Sfânta Scriptura comenta: „Cum putea Noe sa faca o corabie atât de mare încât sa încapă toate fiarele pământului într-însa? Povesti, asta-i imposibil!” Sau: „Iaca deștepți, sa-mi spună ei mie ca Iona a fost înghițit de o balena, ca a stat în stomacul acesteia trei zile si înca s-a si rugat acolo si ca, la urma, jivina l-a aruncat afara din ea?! Povesti pentru prosti. Pai, fiziologic asa ceva nu este posibil! Pentru ca balena are o „gatita” subțire si nu poate înghiți ceva de dimensiunile unui om, fie el si prooroc.”.

Si totuși Savatie, pe numele sau adevărat Stefan, pleacă la Bălti pentru a-si face pașaport cu câteva zile înainte de nunta si se întoarce peste doi ani călugăr, ascultând mai curând de cuvintele M`ântuitorului: „Oricine voiește sa vina după Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa Ma urmeze” decât de cele alte tatălui: „Erai băiet ca toti băieții, beai votca, fumai, umblai cu femei, dar acum ai tâmpit! Daca vrei sa mai vii la mine, scoate-ti fusta si fii cel care ai fost, altfel nu-mi ești fecior”

Diavolul este politic corect, carte apăruta în 2011- este o distopie sociala, un regim totalitar proiectat în viitor ce are ca idee principala reducerea numărului populației prin eutanasierea persoanelor care împlinesc 65 de ani, care pune în antiteza doua organisme de baza ale societății: statul si biserica. Ideea se parea ca a venit de la o opinie a lui Jacques Attali, fost consilier al președintelui francez François Mitterrand: „Eutanasierea va fi unul dintre instrumentele esențiale ale viitoarelor noastre societăți în toate cazurile. Într-o logică socialistă, pentru început, problema este următoarea: logica socialistă este libertatea și libertatea fundamentală este sinuciderea; în consecință, dreptul la sinucidere directă sau indirectă este o valoare absolută în acest tip de societate. Într-o societate capitalistă, aparatele de ucidere, dispozitivele care vor face posibilă eliminarea vieții atunci când este prea insuportabilă sau din punct de vedere economic prea costisitor, vor apărea și va fi o practică obișnuită. Prin urmare, cred că eutanasierea, fie că este o valoare a libertății sau o marfă, va fi una dintre regulile societății viitoare.”

Va las pe voi sa descoperiți mai multe.

An Nou…

Nu voi face o retrospectiva a anului ce tocmai a trecut pentru ca în ce ma privește pe mine a fost un pic ciudat, destul de trist deși nu am avut în familie evenimente tragice ca în 2018 de exemplu, un pic sters fara nimic care sa-mi rămână ca amintire. Probabil si acesta va fi uitat ca atâția alții. E curios cum mintea noastră arhivează doar ceea ce-i convine. Chiar noaptea trecuta, pentru ca nu am putut sa dorm am încercat sa fac un efort si sa-mi amintesc în amănunt o anumita etapa din viata care mi-a fost draga. Din pacate, au fost doar secvențe. Probabil amănuntele erau lipsite de importanta.

În sfârșit, pentru omenire, nici 2021 nu a fost tocmai bun: limitare de libertati, restricții, persoane dragi care au părăsit aceasta lume, revolte fara cap si fara coada, creșteri de preturi, amenințări la granite, tot felul de fenomene climatice ciudate si legi aberante. Un an în care a fost atacata familia care incontestabil este, o demonstrează istoria, celula de baza a societății (vezi condiționarea accesului la banii UE prin constrângeri referitoare la instituția familiei) biserica, națiunea însăși.

Un an în care este ales cel mai bătrân președinte din istoria SUA si-n care are loc tot pentru prima oara în istoria acestei tari, atacul asupra Capitoliului ce arata un stat american destul de fragil. Si pe lângă o alegere o înlăturare, tot în premiera, a celui mai longeviv prim ministru al Israelului (șef de guvern si șef executiv) Benjamín Netanyahu. Tot o premiera este si plecarea „D-nei de fier a Europei”, Angela Merkel după un mandat de 17 ani, timp în care a construit o economie care a germanizat Europa si în care a trecut prin crize greu de imaginat. Cam acesta e tabloul general.

Nu știu ce ne aduce anul care tocmai a început dar cred ca e important sa ne încărcam motoarele cu speranța si sa pornim cu toata încrederea înainte. Nu trebuie sa si acceleram prea mult. Nu vrem ca si acesta sa treacă pe nerăsuflate ci sa ne lase puțin răgaz sa ne putem bucura de priveliștile pe care le vom întâlni în călătoria noastră. Eu sper ca acest An Nou va aduce multa sănătate, multe bucurii, multe realizări, dragoste, credința, pace în lume si o mare schimbare în bine! Sa va dea Dumnezeu la toti numai întâmplări minunate, gânduri bune, înțelepciune si toate dorințele sa vi le împlinească!

Fara titlu…

Nu, nu simt nicio bucurie ca vin sărbătorile. Ca în fiecare an, în preajma Crăciunului sufletul mi se umple de dor si ochii de lacrimi mai mult decât în celelalte zile în care nu am timp sa ma gândesc la cine sunt sau ce simt.
S-au luminat străzile de beculete si steluțe dar nu sunt atât de strălucitoare ca acasă. Dintr-o fotografie ochii mamei ma privesc cum împodobesc bradul fara prea mare tragere de inima. Poate îmi revin si-l pregătesc si pe cel de la intrarea în scara blocului. Deja, vecinii s-au obișnuit sa-l vada acolo în aceasta perioada. Am cumpărat si o parte din cadouri deși cu siguranța copiii nu vor fi atât de bucuroși când le vor primi cum eram noi odată.

-Mama de ce-i păcălești pe cei mici, zicându-le ca vine Mosul când de fapt darurile le cumperi tu, m-a întrebat fiul meu

-Pentru ca toata magia sta în aceasta minciuna, i-am răspuns. Tu mai deschizi cadourile cu aceeași emoție ca atunci când credeai în Mos Crăciun?

-Nu, nu mai simt aceeași bucurie.

-Vezi? Vreau sa prelungesc cât mai mult aceasta magie. Si poate ca nu e chiar o minciuna. Poate ceva tot ne aduce. Poate ne îndeplinește dorințe si noi nici macar nu ne dam seama.

Ascult colinde…”Timpul trece, trece viata
E rândul lucrurilor toate
Ca si roua dimineața
Oameni dragi se duc departe
Doamne, da-mi putere acum
Sa nu ma opresc din drum
Viată, zâmbet, lacrimi, moarte
E rândul lucrurilor toate
Hai, mai stai
Tu suflet drag în viata mea
Cobori din Rai sa-mi imprima inima
Hai, mai stai
Ca-s vremuri grele, lumea-i rea
Putere-mi dai sa nu-mi frâng inima”

Ziua internaționala a drepturilor omului

La data de 10 decembrie, în 1948 la Paris, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului prin care se stipula că toți oamenii s-au născut cu drepturi egale, inalienabile și cu libertăți fundamentale. Declarația a fost adoptată de 58 de state membre ale Adunării Generale a ONU, existând mai multe țări care s-au abținut: URSS, țările din Europa de Est, Africa de Sud și Arabia Saudită. Redactarea ei a avut la baza „declarația drepturilor omului și ale cetățeanului” (în franceză Déclaration des Droits de l’Homme et du Citoyen), carta fundamentală prin care la data de 26 august 1789 au fost puse, în Franța, bazele democrației moderne.

Printre drepturile garantate de declarație sunt:

  • drepturi civile – dreptul la viață, libertatea și securitatea persoanei, viață privată și de familie, inviolabilitatea locuinței, secretul corespondenței, onoare și demnitate, libera circulație, căsătorie și întemeierea familiei, întrunire pașnică;
  • drepturi politice – dreptul la azil, cetățenie, alegeri;
  • drepturi economice – dreptul la proprietate, retribuție egală pentru munca egală;
  • drepturi procedurale – dreptul de a fi un subiect de drept, dreptul la recurs efectiv, la un proces echitabil;
  • drepturi sociale – asigurări sociale, muncă, dreptul de a înființa sindicate, dreptul la odihnă și timp liber, la un nivel de trai decent, asigurare în caz de boală, șomaj, văduvie, bătrânețe, dreptul la educație.

Nu pot sa nu ma întreb câte din aceste drepturi ne sunt încălcate astăzi cu motivația ca toate masurile care se iau sunt spre binele nostru. Putem afirma cu tărie ca mesajele si opiniile noastre nu sunt verificate din când în când, sau ca putem circula liberi, sau ca ni se respecta onoarea si demnitatea? Putem spune ca exista o retribuție egala pentru munca egala sau ca beneficiem cu toții de un trai decent? Dar cel mai grav este ca marea majoritate nu suntem conștienți de faptul ca devenim niște marionete în mâinile unor păpușari care se distrează copios. Cred ca suntem de mult supuși unor experimente sociale care ne-au condus la ceea ce trăim astăzi iar noi, în goana noastră după consumism am acceptat tot mai docili tot ceea ce ni s-a servit. Prea ocupați pentru a ne fauri o viată comoda si de firma nu am mai fost atenți la detalii si am ajuns sa pierdem încet, încet drepturi fundamentale.

Am o imaginea jalnica pe care nu pot sa mi-o scot din minte: a stăpânului cu masca si a patrupedului cu botnița. Oare nu s-a ajuns totuși prea departe?

Sfântul Nicolae

Ne apropiem de un alt sfârșit de an. Timpul este o mașina care merge cu viteza din ce în ce mai mare. Toate se accelerează inclusiv viețile noastre. Poate de aceea mor prea multi oameni. Viețile noastre accelerate, produc accidente.
Toti purtam pe umeri câte o povara care ne gârbovește însă nu toti îl întâlnim pe Hristos care fara sa ne întrebe nimic, ar putea sa ne salveze, sa ne despovăreze. Unii pentru ca nu-l căutam iar alții pentru ca cine stie din ce motive, nu meritam ajutorul Lui.
Ne rămâne speranța si ne rămân micile bucurii din zilele de sărbătoare deși am uneori senzația ca si acestea sunt din ce în ce mai șterse. Sa fim fericiți ca ne mai putem încă așeza toti în jurul mesei si încă mai putem pune mici cadouri în ghetuțe.

Știți cine a fost Sfântul Nicolae? Un episcop al orașului maritim antic grecesc Mira din Asia Mică (azi Demre din Turcia), cunoscut si ca Nicolae de Bari sau ca Nicolae făcătorul de minuni. Multe dintre relatările despre viata sa sunt legende si acestea i-au determinat pe oameni sa-l considere ca patronul: marinarilor, negustorilor, arcașilor, hoților care regretă, copiilor și studenților din diverse orașe și țări din Europa.
Povestea care face din el un Mos ce aduce daruri la copii, spune ca într-o zi, a aflat Sfântul Nicolae despre un tata din cetatea Mira care avea trei fete şi care fusese, probabil, bogat, dar ajunsese într-o situaţie economică delicată. Soluţia ieşirii din această situaţie era să-şi ofere fetele spre desfrânare. Se spune că seara, ori de câte ori gândul acesta îi revenea omului respectiv, Sfântul Nicolae, care era episcopul locului, arunca, în taină, o pungă cu galbeni în curtea omului, astfel încât să aibă cu ce să trăiască şi să nu dea fetele spre pierzare.
O alta minune este legată de împăratul Constantin şi trei tineri, cărora li se spuneau voievozi. Erau un fel de guvernatori locali care au fost acuzaţi pe nedrept de complot împotriva împăratului. Erau închişi şi urmau să fie decapitaţi. Dar seara, Sf. Nicolae i-a apărut în vis împăratului, spunându-i că sunt nevinovaţi. Înspăimântat de această viziune, împăratul i-a eliberat.
În ce privește nuielușa care se pune în ghetuțele copiilor obraznici se spune ca Sfântul a făcut multe fapte bune si a ajutat multe văduve si copii dar si ca era destul de sever cu cei care se abăteau de la dreapta credinţă, lovindu-i cu nuiaua peste mâini. O alta legenda spune ca , în anul 325, Sfântul Nicolae a participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, eveniment în cadrul căruia Arie, un preot din Alexandria, a susţinut că Iisus Hristos nu este de aceeaşi natură cu Dumnezeu Tatăl. Deranjat de această afirmaţie, Sfântul Nicolae i-a dat o palmă ereticului.
În colindele romanești se canta, în plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar. Daca ne întrebam de ce , trebuie sa știm ca bătrânii nostri spuneau ca acea joarda a Sfântului Nicolae era una de mar, iar daca aceasta, pusa în apa, înflorea până la Nașterea Domnului, însemna ca sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i s-a dat în dar nuielușa.
După cum știți, Mos Nicolae nu este chiar atât de bogat însă eu îl rog sa lase în ghetuțele voastre sănătate, multe bucurii, si o stare permanenta de mulțumire sufleteasca!

La multi ani, românilor!

Îmi amintesc ca i-am spus odata mamei, vorbind cu ea la telefon:

-„Îmi este atâta de dor de casa, de tine, de toate. Chiar si de firul de iarba mi-e dor.”

-„Doamne, fata mea, mi-a răspuns ea. Cum poti sa spui ca ti-e dor de un fir de iarba? Cum, simți asta?

-„Îi simt mirosul acela de verde amestecat cu pământ reavăn. Îmi imaginez ca-l rup si ținând-l între dinți îi simt gustul. Aici nu este iarba, mama. Înțelegi? Si chiar daca ar fi, firul ei nu ar semana cu cel de acasă. Firul de aici îmi este indiferent. Pe cel de acasă îl iubesc.”

Nu, nu sunt o fățarnica. Eu chiar iubesc din tot sufletul casa, satul si tara în care m-am născut. Iubesc si oamenii din ea. Nu suntem nici mai buni dar nici mai rai decât alții chiar daca noi între noi ne criticam destul de mult. Uneori e bine; critica poate si trebuie sa fie constructiva daca e atât cât trebuie si atunci când trebuie. Ce e în exces strica, devine o obișnuita si nu se mai construiește nimic.

Dar, dragostea de patrie nu poate fi o minciuna pentru ca este legata de tot ce ai cunoscut de când ai deschis ochii si pâna acum, de tot ce ai iubit.
Dragostea de patrie e dragostea de casa în care ai crescut, de iernile încărcate de zapada când alergai în casa la gura sobei, de nucul de la poarta, de vremea colindelor.
Dragostea de patrie e dragostea de chipul si glasul părinților, de poveștile bunicilor, de culesul holdelor si al viilor.
Dragostea de patrie e dragostea de obiceiurile si tradițiile cu care ai crescut si nu, nu sunt ipocrita, iubesc tara în care m-am născut si sper sa ma întorc cât de curând acasă.

Unii spun despre noi ca suntem hoți, rai, invidiosi, needucați, (nu prea am auzit pe niciun străin sa spună ca suntem leneși) sau ca venim dintr-o tara înapoiata ignoranti).

Iar alții ne vad asa: „Acabo de regresar de Rumanía y no sería justo no agradecer a todos los que en su día me aconsejaron y me animaron a vivir esta experiencia e impregnarme de la belleza, cultura, historia, tradiciones, costumbres y gastronomía de este país.
Me voy encantado de todo lo que he vivido y aprendido de esta gente, pero con la pena de no poder haber organizado mi viaje para mucho más tiempo. A los que no hayan estado, ¡creedme! Rumanía es un paraíso, y vayas por donde vayas o visites lo que visites, no te va a dejar indiferente. 8 días son realmente poco.
Algunos me advirtieron que ir solo, a la aventura, era una locura. ¡Para nada! Si ya son hospitalarios, imaginaos lo que pueden hacer con una persona que va sola. Me he topado con algún antipático, pero eso es algo inevitable en cada país. Por lo general, la mayoría de las personas son maravillosas. Eso si! Tenéis que ir con algo de inglés, al menos. De Rumanía vengo enamorado, ¿qué os voy a contar? „David López

Tocmai m-am întors din România și nu ar fi corect să nu le mulțumesc tuturor celor care la un moment dat m-au sfătuit și m-au încurajat să trăiesc această experiență și să mă las cuprins de frumusețea, cultura, istoria, tradițiile, obiceiurile și gastronomia acestei țări.
Sunt încântat de tot ce am trăit și am învățat de la acești oameni, si ma doare ca nu putut sa planific călătoria pentru mai mult timp. Celor care nu au fost, credeți-mă! România este un paradis și oriunde ai merge sau orice ai vizita, nu te va lăsa indiferent. 8 zile au trecut repede.
Unii m-au avertizat că a merge singur, într-o asemenea aventură, era o nebunie. Deloc! Dacă sunt deja primitori, imaginați-vă ce pot face cu o persoană care merge singură. Am întâlnit si câteva figuri neprietenoase, dar asta este ceva inevitabil în fiecare țară. În general, majoritatea oamenilor sunt minunați. Da, întra-devăr, trebuie să mergi știind engleză cel puțin. M-am întors îndrăgostit de România, ce sa va spun? „David López

Am ales si câteva poezii, care mi s-au părut mai…interesante, sa spunem.

În tara mea

În ţara mea sunt văi şi munţi şi flori,
Şi diamante,
Şi sunt sticleţi atât de mulţi în capete savante!…
Poeţii ritmului sărac slăvesc albastrul zării,
Şi creşte-atât de mult spanac pe lanurile ţării.
În ţara mea sunt tei şi plopi,
Şi zarea-i diafană,
Şi-n ţara mea jandarmi şi popi iau lefuri de pomană;
Şi-n ţara mea sunt flori de myrt,
Principiu sau idee,
Sunt vorbe de păstrat în spirt, expuse prin muzee.
Din larg de crânguri vin zefiri şi tuturor dau veste
Că-n ţara mea sunt trandafiri şi fete
Că-n poveste,
Idile nasc şi se desfac subt luminiş de lună,
În ţara mea onoarea-i fleac şi dragostea
Minciună.
Şi-n ţara mea sunt mulţi părinţi ce plâng morminte
Multe…
Şi pribegesc scrâşniri din dinţi…
Dar cine să le-asculte,
Când e minciuna pe amvon şi nedreptatea-i lege,
Când guvernanţii-s de carton
Şi nepăsarea Rege? – Ion Pribeagu din Vârfuri de spadă (1915)

Dacă este ţara mea…
Vasăzică, dumneata
Ai venit în ţara mea;
Zor-nevoie plac-nu-plac,
Să mă-nveţi tu ce să fac?
Zor – nevoie vreau – nu vreau,
Să mă-nveţi pe un’ s-o iau?
Ca să fac ce nu e bine,
Ca s-ajung slugă la tine?!
Apăi dacă este ţara mea,
Ce te-amesteci tu în ea?!
Păi… nu-i aşa?! – Constantin Tanase

Dor de ţară în ţara mea
Un bătrân călător pe drum de seară
Trecea străin pe strada mea.
Îl tot vedeam şi-am îndrăznit a-l întreba:

-De unde vii şi cine eşti, bătrâne?
Era-ntristat şi suspina.
Cu glasul stins el mi-a răspuns:

– De unde vin? Nu întreba
Plecat am fost din ţara mea
Dar peste tot unde-am umblat
În suflet ţara mi-am păstrat
Şi m-am întors
Aici, unde-i pământul sfânt
Unit cu el prin legământ.
Cu glasul blând şi coborât

O, Doamne – se rugă bătrânul –
Mai ţine-mă în viaţă cât
S-apuc să văd zâmbind românul! – Autor necunoscut

Iaşii în carnaval

Într-a păpuşilor ţară,
Din hotare, la hotară,
Am vazut şi buni şi răi,
Şi cu duh, şi nătărăi.

Unii mândri şi-ngânfaţi,
Ca beşici cu vânt umflaţi!
În cea lume cât trăiesc,
La tot vântul se-nvârtesc.

Alţii vrednici patrioţi,
Dar mai vrednici patri-hoţi,
Latră, urlă furios
Pân’ce-apucă câte-un os.

Într-a păpuşilor ţară
La mulţi cinstea-i chiar de ceară
Cât ruşfetul se inveşte
Cinstea-ndată se topeşte

În cea ţară de păpuşi
Tâlharii poartă mănuşi
Şi se jură pe dreptate,
Că li-s mâinile curate. – Vasile Alecsandri

Ardealul, starea mea de spirit

Ardealul, starea mea de spirit
Cu care mă gândesc la ţară,
De parc-aş respira lumină
Şi existenţă milenară.

La orice pas îţi râde-o floare,
Sub orice pas e un mormânt,
Ardealul întregind o roată
Sub care Horia s-a frânt.

Aud un clopot sus pe-o cruce,
Bătând cu limba-n ideal,
Ca-ntr-o Duminică a ţării
Vin la biserică-n Ardeal. – Marin Sorescu

LA MULTI ANI DRAGI ROMÂNI ORIUNDE V_ATI AFLA!!!

Cum poate fi stăpânita lumea…

Fara comentarii din partea mea. Pot sa spun doar atât: e de ajuns sa privim cu luciditate realitatea din jur si vom vedea ca la fiecare minut suntem mințiți si manipulați cu nerușinare.

CELE 8 CRITERII ALE TORTURII PSIHOLOGICE DIN TABELUL LUI BIDERMAN

  1. Izolarea victimei: privarea persoanei de sprijinul și legăturile sociale care i-ar da capacitatea de a rezista. Dezvoltarea unei anxietăți intense față de propria persoană în cazul victimei. A face victima dependentă de autoritate
  2. Monopolizarea percepției: concentrarea atenției victimei asupra unei situații dificile și urgente, forțarea introspecției. Eliminarea informațiilor care le contrazic pe cele ale autorității. Sancționarea tuturor acțiunilor insubordonate.
  3. Inducerea epuizării: slăbirea voinței de a rezista, fie ea fizică sau mentală.
  4. Prezentarea amenințărilor: cultivarea anxietății, a stresului și a disperării.
  5. Arătarea indulgențelor ocazionale: oferirea unei motivații pentru a respecta ordinele, a asculta și a se supune. Evitarea, de asemenea, a dependenței de privațiunile impuse.
  6. Demonstrarea omnipotenței puterii: sugerarea inutilității și zădărniciei rezistenței la autoritate.
  7. Degradarea victimei: a face ca prețul rezistenței să pară mai dăunător pentru stima de sine decât capitularea. Reducerea victimei la nivelul de supraviețuire a animalelor.
  8. Cererea de acțiuni stupide și fără sens: dezvoltarea obiceiurilor de supunere față de autoritate, chiar și în cazul unor ordine total stupide, inutile și nefondate. Distrugerea liberului arbitru și a capacității de judecată a victimei.

CELE 10 PRINCIPII PENTRU MANIPULAREA MASELOR DUPĂ NOAM CHOMSKY

  1. Să distragi permanent atenția de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte minore, dar cu mare impact emoțional. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui reale.
  2. Să creezi probleme grave, care angajează masiv opinia publică și tot tu să vii cu soluții. Un exemplu: să favorizezi violența urbană și apoi să vii tot tu cu soluția, cu o guvernare providențială care salvează națiunea în temeiul legilor represive cerute de popor, cu prețul limitării libertăților democratice.
  3. Să aplici treptat toate măsurile dure. Ceea ce ar duce la mișcări populare, dacă s-ar aplica deodată, devine suportabil dacă ar fi aplicat treptat și progresiv, conform unui program anunțat.
  4. Să obții acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor. Omul se obișnuiește cu ideea si acceptă tot, dacă e prevenit și amânat.
  5. Să te adresezi mulțimilor ca și cum toți oamenii au o gândire infantilă. În felul acesta, îndrepți mulțimile spre o gândire minimalistă, atrofiind discernământul pentru a nu face legătura dintre cauză și efect.
  6. Să faci tot timpul apel la sentimente și la reacții viscerale, instinctuale nu la rațiune. Să încurajezi reacțiile emoționale, pentru că sunt cel mai ușor de manevrat.
  7. Să ții poporul în ignoranță și în preocupări superficiale, dar multe. Un sistem de învățământ corupt și nefuncțional este instrumentul ideal de a duce lumea în ignoranță si a o controla.
  8. Să încurajezi financiar media, aceea care îndobitocește publicul și-l ține legat de emisiuni și de seriale vulgare care trag inteligența în jos.
  9. Să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputință. Omul care nu mai simte nevoia să se revolte, se identifică cu turma și e ușor de controlat.
  10. Să apelezi la toate cuceririle științelor pentru a cunoaște punctele slabe din psihologia individului și a mulțimilor. În același timp să le discreditezi prin media, astfel ca poporul să nu creadă în mijloacele și în strategiile statale de manipulare.

Albert D. Biderman , un om de știință socială din cadrul Forțelor Aeriene ale SUA , a fost însărcinat să cerceteze motivul pentru care mulți prizonieri de război americani capturați de forțele comuniste în timpul războiului din Coreea au cooperat. După mai multe studii el a concluzionat ca în spatele interogatoriilor comuniste se aflau trei elemente majore: „dependența, slăbiciunea și spaima”. Biderman și-a rezumat constatările într-un grafic publicat pentru prima dată în ziarul Communist Attempts to Elicit False Confessions From Air Force Prisoners of War într-un număr din 1957 al Buletinului Academiei de Medicină din New York.

Avram Noam Chomsky este filozof, om politic, profesor emerit în lingvistică la Massachusetts Institute of Technology, cunoscut pentru teoria gramaticii generativ-transformaționale și pentru contribuțiile sale în domeniul lingvisticii teoretice (gramatica universală). Este cunoscut în toata lumea pentru activitatea sa politică și pentru critica sa la adresa politicii externe a Statelor Unite, dar și a altor guverne. În opinia filozofului, „pentru prima oară în istoria speciei umane, ne-am dezvoltat capacitatea de a ne distruge pe noi înșine. Este perfect valabil din 1945 încoace.”

Dar, ca sa închei într-o nota cât de cât optimista, tot Chomsky spune:

„Nu se pune problema că nu am avea alternative. Pur şi simplu, alternativele nu sunt luate în considerare. Acest lucru este, de fapt, periculos. Dacă te întrebi cum va arăta lumea, perspectiva nu este una luminoasă dacă oamenii nu vor lua atitudine. Şi mereu mai avem timp să facem ceva”