Cu ceva timp în urma vorbeam de renaștere, de speranța, însă de câțiva ani, primăvara nu mai aduce bucuria de viată noua ci tristeți, pandemii, războaie, cutremure, revolte, multa neliniște si multe temeri…O noua criza financiara își arata colții si alte scene de lupta se deschid pe harta lumii. Da, trăim vremuri tulburi si viitorul este plin de incertitudini. Nici macar nu știm daca e bine sa ascultam avalanșa de informații negative sau sa facem abstracție si sa ne trăim viată de zi cu zi ca si cum nimic nu s-ar întâmpla…
Dar nu ar trebui sa scriu despre asta, mai ales astăzi când lumea întreaga se presupune ca sărbătorește „Ziua fericirii” stabilita de catre Adunarea Generală a ONU la data de 28 iunie 2012.
Motivarea pentru a se sărbători aceasta zi ar fi următoarea:
„Căutarea fericirii e treabă serioasă. Fericirea întregii familii a omenirii este unul dintre țelurile principale ale Națiunilor Unite. Pace, prosperitate, demnitate în viețile tuturor – asta ne dorim. Vrem ca toți bărbații, femeile și copiii să se bucure de toate drepturile omului. Vrem ca toate țările să cunoască plăcerea păcii. Vrem ca atât oamenii, cât și planeta să fie binecuvântați cu dezvoltare durabilă și să fie scutiți de impactul catastrofal al schimbărilor climatice. Hai să mulțumim oricărui lucru care ne face fericiți. Și să ne concentrăm eforturile pe a răspândi fericire în lume”…afirma Ban Ki-moon Secretarul General al ONU
Însă fericirea nu poate exista fara iubire si nu vad ca acest sentiment sa înflorească în sufletele noastre…Fericirea înseamnă pacea mintii, pacea sufletului, macar pentru o clipa si nu ne putem bucura astăzi nici macar de pacea lumii. Fericirea nu ne-o dăruiește cineva anume: nici Dumnezeu, nici Universul, nici cel de lângă noi, Fericirea ne-o dăruim singuri în interior si apoi, putem sa o dăruim si celorlalți. Da e greu în aceasta lume nebuna, avida de rău, sa mai avem puterea de a ne bucura de un răsărit de soare de exemplu însă istoria ne demonstrează, ca prin nu știu ce miracole, suntem capabili sa trăim clipa chiar si în mijlocul celor mai teribile nenorociri.
Așadar, astăzi, de „Ziua fericirii”, va doresc sa găsiți fericirea în fiecare zi si când simțiți ca nu mai puteți, sa va amintiți ca ea nu e permanenta ci apare asa uneori mai des, alteori mai rar, însă exista mereu în adâncul sufletelor.
Si închei cu un citat din scrierile unui cunoscut dramaturg suedez, Henrik Johan Ibsen, de la nașterea căruia se împlinesc astăzi 195 de ani:
„Mi-am lăsat fericirea sa zboare, sa-mi arate ea de la înălțime, tot ce mi se întâmpla.”
Bună dimineața, Magda ! 🙂
Din păcate , din 28 iunie 2012 și până ieri, 20 martie , 2023,
”Ziua Fericirii ” ,
în lumea întreagă s-au întâmplat multe ,
iar ceea ce se întâmplă acum , nu poate genera FERICIRE !!! 😦 😦 😦
Mulțumesc pentru cele sus postate 🙂
dar și pentru cele postate pe
http://aliosapopovici.wordpress.com/2023/03/20/
Din toată inima și cu toată sinceritatea , îți doresc o PRIMĂVARĂ FERICITĂ 🙂 și binecuvântată de DUMNEZEU 🙂
singurul care mai poate aduce astăzi OMENIRII clipe de FERICIRE !!! 🙂 🙂 🙂
Cu respect ,
Alioșa .
ApreciazăApreciat de 1 persoană