Gânduri…mama

Prima mea întâlnire cu un înger a fost când am știut cine este mama. Un înger mai rustic asa, cu basma si pestelca. Cu obrajii arsi de soare si parul aproape alb. Nu, nu avea aripi. Avea doua mâini cu care făcea de toate si cu care ma îmbrățișa pe mine si toata lumea mea mica.

Cu câțiva ani înainte de a muri m-a luat de mâna si m-a dus în fata dulapului cu lucruri făcute de ea: ștergare țesute, brodate, cu dantela, covoare, fete de masa…M-a pus sa le scot si apoi sa le așez la loc cu eticheta. Doua pentru sfeșnice, patru pentru gropari, unul la preot, altul la dascăl si asa mai departe. Știu, pare sinistru dar pentru o femeie bătrâna, de la tara, sta în ordinea fireasca a lucrurilor sa le lase pe toate pregătite din timp. Apoi i-am promis ca îi voi cumpăra un costum frumos din Spania. Si încercând sa ma țin de promisiune, am tot căutat, prin magazine, prin centre comerciale si până la urma am ajuns într-o piața la o femeie care avea propria croitorie. I-am spus eu asa în mare cam pentru ce-mi trebuie si a început sa-mi scoată tot felul de costume în diverse culori: albastru ca cerul, galben ca florile câmpului, roșu ca macul si toate cu fuste deasupra genunchiului. Degeaba îi tot spuneam eu ca are peste 80 de ani si ca e o femeie simpla de la tara, ea o ținea una si buna ca si bătrâna tot tinerește ar trebui sa se îmbrace. Până la urma am găsit o rochie care i s-a potrivit si a fost pe placul ei însă am tot încercat sa mi-o imaginez îmbrăcata în costumele pe care mi le arătase croitoreasa si n-am reușit nicicum. Ea era…ca într-o pictura de Grigorescu.

Bătrâna cârpind – Nicolae Grigorescu – Royalart.ro

Mama a fost un înger fara aripi care mi-a vegheat nu doar copilăria ci viata toata. Care încă ma veghează…doar ca acum, cu siguranța, i-au crescut aripi.

Publicitate