Gând de Duminica

 Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belşug țarina. Și el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo toate roadele mele și bunătățile mele; și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te. Însă Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori pentru sine însuși și nu se îmbogățește în Dumnezeu. – Luca 12, 16-21

Parabola aceasta vine ca răspuns la cererea unui iudeu care se cearta cu fratele sau pentru moștenire. În vremea ceea fratele cel mare primea doua treimi din avere în schimbul îngrijirii părinților iar cel mic doar o treime. Însă acesta din urma, pentru ca iubea banul, nu poate accepta aceasta lege si-i cere lui IIsus sa faca împărțeala dreapta: „Învățătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moș­tenirea” (Luca 12, 13). Iisus îi răspunde mustrându-l: „Omule, cine m-a pus pe mine judecător sau împărțitor peste voi?” si apoi adresându-se mulțimii: „„Luați seama și păziți-vă de toată lăcomia, căci viața cuiva nu stă în prisosul avuțiilor sale” (Luca 12, 15). Apoi spune pilda de mai sus…

Omul bogat probabil este harnic, întreprinzător, si merita ca pământul sa fie darnic cu el si ca Dumnezeu sa-i răsplătească efortul însă prin ceea ce gândește nu da dovada de recunoștință si nici ca ar vrea sa împartă din bogăția sa si altora mai puțin norocoși. Dimpotrivă, preocuparea sa este cum sa-si strângă, sa-si păstreze averea mai bine, ceea ce nu este neapărat rău daca nu ar vedea în asta singura bucurie a sufletului si daca macar o clipa ar lua în considerare posibilitatea de a ajuta si pe alții. El vorbește cu propriul suflet referindu-se doar la plăcerile lumești: odihna, mâncare, băutură, veselie uitând sau neștiind ca acesta are nevoie si de o alta hrana, cea spirituala si ca în orice clipa l-ar putea pierde. Deci, omul nostru, pe lângă calitățile enumerate mai sus are si doua mare defecte, egoismul accentuat de repetarea pronumelui posesiv „ale mele” si lăcomia, dragostea de „arginti”. Ori Mântuitorul are o altfel de ierarhizare a priorităților: omul trebuie să se ocupe întâi de toate de suflet, de mântuire, de dobândirea Împărăției și apoi de cele materiale caci cele materiale nu-ti aduc neapărat si fericirea sufletului. Apoi poti sa tot aduni , sa muncești neîncetat si la sfârșit sa nu te bucuri de avuția ta pe care oricum o poti pierde la un moment dat pentru ca pentru niciunul dintre noi viata nu e o linie dreapta de la început si până la sfârșit. Area meandre, obstacole, suișuri si coborâșuri…

În toate trebuie sa fie un echilibru: sa ai dar sa si dai, sa muncești dar sa te si odihnești, sa prețuiești bunurile dar si pe cei de lângă tine etc.

„Gândește-te, omule, la Cel ce ți-a dat bogăția! Adu-ți aminte de tine însuți, cine ești, ce administrezi, de la cine ai luat bogă­țiile tale și pentru ce ai fost preferat multor oameni! Ești slujitorul Bunului Dumnezeu, iconomul semenilor tăi! Să nu-ți închipui că toate bunurile ce le ai au fost pregătite numai pentru pântecele tău!”. – Sfântul Vasile cel Mare

Publicitate

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.