Gând de Duminica – Samarineanul milostiv

Luca 10, 25 -37

În vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de lege, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Dar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea? Iar el, răspunzând, a zis: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi”. Atunci Iisus i-a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptăţească pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat lăsându-l aproape mort. Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc, venind şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin; apoi, punându-l pe asinul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Deci, care dintre aceştia trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a răspuns: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea.

O adevărata lecție de viată găsim în aceasta pilda cu privire la comportamentul fata de semenii nostri si implicit la relația cu sinele interior. Spun implicit pentru ca tot raul sau binele pe care-l facem celorlalți, noua ni le facem.

Sunt surprinse trei atitudini:

-răutatea poate gratuita, poate din răzbunare, poate din invidie (nu ni se specifica). Răutatea aceea făcută cu buna știința care vine din tenebrele unor suflete ce nu știu sa conviețuiască nici cu ei înșiși nici cu cei din jur, care nu au liniște si nici bucurii pentru ca sunt mereu stăpânite de ura si înverșunare.

– indiferenta, trecerea omului pe lângă om, atât de actuala. Nu doar indiferenta fata de un omul căzut la pământ ci si fata de suferința aproapelui. Si cel mai impresionant e ca tocmai cei ce se cred mai credincioși dau dovada de cele mai multe ori de lipsa de empatie si de bunăvoință. Nu știu daca chiar asta vrea sa scoată în evidenta având în vedere ca exista o lege a Vechiului Testament în care se spunea ca preoții nu aveau voie sa se atingă de un mort pentru ca erau considerati necurați si nu mai aveau voie sa slujească o perioada de timp. Poate de aceea specificarea „lăsându-l aproape mort” dar chiar si asa un om si viata sa ar trebui sa fie mai presus decât orice precepte. Împlinirea poruncilor nu trebuie sa fie mecanica ci întotdeauna însoțita de iubire si înțelegere.

-bunătatea, omul în ajutorul altui om, care în cazul acesta nu are legatura cu credința ci cu dragostea fata de semeni. Sa nu uitam ca samarinenii erau considerati de catre evrei ca „cei decăzuți din rasa umana” mai ales pentru ca Samaria devenise un loc de refugiu pentru oamenii certați cu legea din Iudeea. Si iată ca tocmai unul dintre acești oameni decăzuți a privit cu mila catre cel ce se afla la pământ si nu doar ca l-a ajutat dar i-a si asigurat cazarea si îngrijirea medicala până la refacerea sa completa.

Apoi, faptul ca samarineanul este asociat cu mila nu cred ca este întâmplătoare ci vrea sa evidențieze tendința noastră de a judeca după niște criterii de cele mai multe ori eronate, predispoziția noastră catre desconsiderare si intoleranta. De câte ori nu catalogam o persoana după aparente fara a avea răbdarea de a o cunoaște, fara a o asculta si ai afla povestea?

Oare noi în care dintre aceste trei ipostaze ne aflam adesea?

Publicitate