Alegeri…

Am zile când aleg sa ma rup cu totul de realitate, sa trăiesc clipa chiar daca aceasta este ca o matrița: orice ai pune în ea capata aceeași forma, chiar daca aceasta este o serie nesfârșită a unei secvențe, a unei zile, de fapt. Exista totuși si mici excepții, mici devieri de la rutina uneori nefericite (brațul rupta al dragului meu fiu) sau ceva mai vesela precum sărbătoarea orașului în care trăiesc. Însă nici aceasta din urma nu a mai fost ca în trecut: nici pregătirea pe măsura așteptărilor (ca si cum cei doi ani de absenta au sters cumva „știința” unei asemenea organizări) si nici participarea oamenilor nu a mai fost atât de plina de verva (ca si cum cineva le-a anihilat definitiv dorința de a se bucura de viată). În alti ani, exista seara bătrânilor de exemplu, în care perechi, perechi se lansau în ritm de dans catre ringul improvizat în mijlocul străzii. Si era o încântare sa-i privești. Îmi imaginam părinții si bunicii mei la balurile de altădată. Aceasta parte a dispărut din program. Nici seara invitatului surpriza (de obicei un cântăreț cunoscut) nu a mai existat. A ramas corida, asa-zisul bâlci cu tot felul de instalații pentru copii, un mic târg cu tarabe de la care nu prea ai avut ce sa cumperi si faimoasa discoteca de la miezul nopții până dimineața, timp în care s-au auzit bubuiturile tobelor în tot orașul. M-am trezit pe la 3 noaptea întrebându-mă cum poate sa danseze cineva pe o astfel de muzica. Apoi am adormit iar spunându-mi ca probabil cu trecerea timpului devin tot mai intransigenta cu manifestările tineretului de azi.

Apoi, am zile când îmi spun ca e cazul sa-mi dau un „refresh” (sa fiu si eu în rând cu lumea cu englezismele) si sa ma pun la zi cu ultimele stiri. Din pacate, după jumătate de ora de „actualizare” deja simt semnele depresiei si parca as vrea sa fug însă ceva, ca o forța nevăzuta, ma atrage catre mrejele informațiilor de tot felul: războiul, declarațiile controversate ale diferitelor „personalități” care ne conduc, Davos, planul pe 10 ani elaborat de mințile „strălucite” ale acestei lumi, planul strategic al OMS de acțiune în cazul unei pandemii, variola maimuței, criza economica, al treilea război mondial, etc si încet, încet panica pune stăpânire pe mine. Unii încă mai cred ca sunt doar teorii ale conspirației. Eu spun ca de vreo trei ani încoace am tot urmărit aceste asa zise teorii în paralel cu evenimentele si s-a dovedit ca ceea ce parea imposibil (o teorie) a devenit posibil. Paradoxal este ca acum nici macar nu se mai încearcă sa se ascundă ceva dar lumea tot nu vede. Si mai paradoxal este ca o mâna de dezaxați mintal reușesc sa tina în frâu, si sa manevreze ca niște adevărați păpușari opt miliarde de oameni…

Iar aleg sa nu știu nimic, sa ma bucur de clipa dar tot ma întreb: Oare cum e mai bine? Sa te surprindă ceea ce urmează sa se întâmple sau sa fii pregătit cumva (macar din punct de vedere psihologic)?

Si viata își urmează cursul ei…Viata o trăim asa cum ne-o facem noi. Asa sa fie?