O amintire despre mama

Telefonul a sunat îndelung si ma pregăteam sa închid când i-am auzit vocea draga: „Tu ești?” m-a întrebat…

„Eu sunt, i-am răspuns. Greu mai da omul de tine. Tot munca? Si iar nu ai semnal la telefon. Cum ești mama?”

„Ei, nu chiar atâta munca. Nu ma mai țin puterile draga mamei. Apoi, îs bine, da nu prea dorm nopțile. Ma foiesc, ma învârtesc. Știi tu; gândurile…

„La ce te gândești mama?” am întrebat. „Noi suntem bine. Nu-ti mai face griji.”

„Nu e asta, mi-a răspuns.  Știu ca sunteți sănătoși si ma bucur pentru ca asta e cel mai important. Mai știu si ca de aveți probleme nu-mi spuneți. Nu e asta…Parca apas pe un buton si-mi vad toată viata trecând prin fata ochilor. Un film…Regret toate greșelile, tot ce-as fi putut sa realizez si n-am realizat, toate momentele în care-as fi putut iubi si n-am iubit, toate clipele în care as fi putut fi fericita si n-am fost, toate cuvintele pe care as fi putut sa le spun si nu le-am spus…Prea îndârjita am trăit, prea riguros, prea dornica de a demonstra ca eu pot cu toate.”

Am păstrat câteva clipe de tăcere apoi am spus: „Dar tu ai fost mama perfecta”

„Dar fiica? Dar femeia? Dar soția?” m-a întrebat.

N-am știu ce sa-i răspund si n-as ști nici daca mi-as adresa mie aceste întrebări: „Dar fiica? Dar femeia? Dar soția?”…

Era prima oara când  îmi făcea astfel de mărturisiri…Cumva, în adâncul sufletului, știam ca mama se pregătea de un drum lung dar nu puteam sa ma gândesc la momentul despărțirii.

Si eu regret mama, timpul pe care nu l-am petrecut împreuna..