Valeriu Penișoara

Cu siguranța nu sunt multi acei care au auzit de acest „trubadur de tara”. Doar nostalgicii, anilor 70-80 sau ai Cenaclului Flacăra (câți or mai fi), poate știu despre cine vorbesc.

Născut la început de toamna în anul 1950, într-un sătuc (Duda- Epureni) din județul considerat cândva printre cele mai sărace din tara, Valeriu Penișoara si-a dedicat viata cântecului, satului românesc si copiilor profesia sa fiind aceea de învățător. A studiat la Liceul Pedagogic „Alexandru Vlahuță” din Bârlad, jud. Vaslui (astăzi Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Bârlad) – un liceu care a dat multe generații de educatori și învățători.

A fost unul dintre oamenii de bază ai Cenaclului Flacăra, între 1973 şi 1985, fiind cunoscut, mai ales, pentru “Cântec pentru Oltenia”, care a devenit ulterior imnul Universității Craiova. Muzica îi aparține.

Alte melodii cântate cu drag pe scenele tarii sunt: „Cuvântul lui Roată către Divan”, „Povestea eroilor”, „Bătălia de la Vaslui”, „Copii de țărani” sau „Nuntă scurtă”.

A murit la vârsta de 53 de ani, răpus de o boala necruțătoare lăsând în urma o fiica care l-a iubit nespus si un nepoțel de care nu s-a putut bucura suficient.

„Într-un apartament cochet, la etajul II al unui bloc ANL, în centrul Hușului, Valeriu Penișoară mai trăiește încă. Este viu pentru că singura fiică pe care a avut-o, Mădălina, îl simte mereu alături. Are nevoie de el pentru a trăi. I-a fost nu numai tată, ci și prietenul cel mai bun, învățătorul și sfătuitorul ei de taină. Ochii ei albaștri vorbesc despre nemulțumirile pe care le are. Să fie oare dezamăgită că parcă oamenii l-au uitat mult prea repede pe tatăl său? Eu am avut un gust amar în suflet când, aflându-mă în preajma blocurilor ANL, am întrebat doi elevi cam de clasa a VIII-a dacă știu unde locuiește fiica lui Valeriu Penișoară. I-am întrebat intenționat, parcă o parte din mine voia așa, dintr-odată, să îndrepte ceea ce am neglijat cu toții: salvarea de la uitare a lui Valeriu Penișoară. Copiii au răspuns nevinovați că nu știu cine este Valeriu Penișoară. De unde să știe, săracii, dacă nimeni nu le vorbește de el, dacă nicio stradă nu-i poartă numele în acest oraș, dacă nicio fotografie nu stă rătăcită pe vreun petec de zid?
Este luna în care, în anul 2004, toate florile l-au condus pe Valeriu Penișoară pe ultimul drum. Plec deodată spre Huși, cu o mașină de ocazie, în toiul amiezii. Găsesc în sfârșit ușa pe care fiica lui Valeriu Penișoară a lăsat-o deschisă pentru mine. Mai amabilă decât în toate întrevederile pe care le-am avut cu ea, Mădălina îmi dăruiește un zâmbet și asta spune mult. Intru în apartamentul luminos în care locuiește. Aduce bunătăți pe masă, dar nu m-ating de nimic.
Am venit aici cu intenția de a mai șterge un strat din praful care acoperă chipul lui Valeriu Penișoară. A trăit printre noi, ne-a bucurat cu melodiile sale. A fost cel mai popular și cunoscut artist din zonă și cred că a venit timpul să-i scoatem din sertare muzica, să-i popularizăm chipul și viața patriarhală pe care a dus-o la Duda Epureni. În fața mea, într-o ramă metalică ce-mi amintește de sfeșnicele din biserică, mă privește un Valeriu Penișoară cu părul aproape nins, cu o floare în piept.
“Aici tata este la nunta mea”, spune simplu, ca și cum ar respira, Mădălina.

text scris de Mihaela Manu


Madalina crede si simte ca tatal ei apare uneori în viata ei sub forma de fluture.

„În afară de faptul că atunci când merge la mormântul lui Valeriu Penișoară, un fluture apare mereu, indiferent de anotimp, a existat un prim contact al lui Călin cu bunicul său. “Când a împlinit Călin un an, după ce s-a terminat petrecerea și ne-au plecat musafirii, l-am scos pe Călin din premergător și l-am descălțat. În momentul în care i-am scos papucelul din piciorul stâng, din papucel a ieșit un future. Era în ziua de 12 februarie, era iarnă. Era un future mare, de culoare deschisă. Eu am simțit că este un semn de la tata. Doar așa a putut să-i ureze lui Călin «La mulți ani» de ziua lui”, spune Mădălina.

„Nu vom considera cã Valeriu Penisoarã a murit, ci îl vom acuza doar cã s-a retras într-o tãcere supãrãtoare, ingratã, la fel de ingratã ca moartea care l-a chemat la ea atât de devreme”, spunea Andrei Pãunescu la prima editie a festivalului folk ce poartã numele „apostolului din satele române”.

CUM O SA MORI,VALERIU PENISOARA ?
Cum o sa mori , Valeriu Penișoara ,
când tu, uimit de gustul vieții foarte,
cântai cu dragoste elementară,
Si nu știai ca mai exista moarte?
Cum o sa mori deodată, trubadure,
când te făleai, iluminat continuu,
Ca n-a putut orașul sa te fure,
legat pe veci cu pâinea si cu vinul?
Cum o sa mori neputincios, tarane,
si cum sa-ti acceptam din moarte, scuza,
când nesupus batjocurii umane,
Îi proslăveai pe Roata si pe Cuza ?
Cum o sa mori, în plina puritate,
iubite domn învățător de tara,
când tu știai ca moartea nu se poate
si credincioșii n-au de ce sa moara ?
Cum o să mori, nemuritor de Duda,
Amirosind a fluturi și a grâne
Când lui Iisus îi deveniseși ruda,
Apostolul din satele române
Cum o sa mori, când tu, moldovenește,
înduioșai si pietrele de moara,
cum o sa pleci , când vremea ta sosește ?
Răsare grâul, ultima nădejde.
RIDICA-TE ,VALERIU PENISOARA !
Poezie scrisa de Adrian Păunescu pe 11 mai , 2004, la moartea lui Valeriu Penisoara

12 gânduri despre „Valeriu Penișoara”

  1. Acum vreo doi ani, la un spectacol al grupului Vocelis, un prunc de aproximativ 8-9 ani din Râșnov, mi-a „smuls” câteva lacrimi interpretând celebrul cântec al lui Valeriu: Cuvântul lui Roată către divan.
    Momentul ăla mi-a stârnit așa, o mostalgie de nedescris, după mai bine de 35 ani, un copil mi-a amintit de unul dintre cei mai apreciați cantautori ai Cenaclului Flacără.
    Dumnezeu să-i aibă în pază pe toți!
    Mulțumesc pentru rândurile tale!
    Minunate!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Ma bucur ca si ție îți place, Sa știi ca am primit cartea ta pe care nu eu am citit-o prima ci o prietena mult mai tânără ce abia acum începe sa descopere plăcerea lecturii. Si a încântat-o. Pe mine ma așteaptă cuminte pe noptiera pentru ca sunt mereu în criza de timp. Îi vine rândul îndată.

      Apreciat de 1 persoană

      1. Frumoasă surpriză, Magda, mulțumesc! Presupun că de ultima e vorba, cea cu suvenirurile – trimit un gând bun, furișat printre filele de pe noptieră 🙂
        Tot ce ține de Cenaclu mi-a rămas pe undeva, prin mine și are o valoare strict emoțională…

        Apreciat de 1 persoană

    1. Da așa este, muzica era una dintre probele eliminatorii. Știu asta pentru ca visul meu a fost sa devin învățătoare însă știam că nu am voce si nu am îndrăznit sa ma prezint la examen deși o vară întreagă am tot țipat prin curte. Îmi spusese cineva ca așa se formează vocea.:)

      Apreciat de 1 persoană

  2. Triste realitatile poporului român contemporan…
    „Piere cel neprihanit, si nimanui nu-i pasa; se duc oamenii de bine, si nimeni nu ia aminte ca din pricina rautatii este luat cel neprihanit.
    El intra in pace in groapa lui: cel ce umbla pe drumul cel drept se odihneste in culcusul lui.”

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.