Uneori ma simt ca într-o poveste în care arhaicul și noul si un viitor incert se întrepătrund. Vad clișee din trecut și prezentul mi se pare neverosimil. Am momente de irascibilitate, de bucurie, de teamă, de înțelepciune ( spun eu) și am momente când simt ca trec prin cele mai importante lecții ale vieții sau mai bine zis ca pe cele de acum le înțeleg cel mai bine.
Uneori Dumnezeu ne pune în situația în care au fost cei pe care i-am judecat cândva pentru a le înțelege trăirile si pentru a învata ca trebuie sa acceptam reacțiile oamenilor: de multe ori au motivații pe care nu le putem vedea. Ce lupte crunte se dau uneori în sufletul unui om între gândurile sale întunecate, haine si cele luminoase, pline de bunătate! De multe ori descoperim cu uimire ca suntem stăpâniți de tenebre dar nu arătam celorlalți decât ceea ce vrem noi sa vada. Doar un ochi experimentat poate descoperi masca si ceea ce purtam sub ea.
„Întotdeauna când am fost rebel, am căutat un nou drum si asta a fost ceva pozitiv. Însă de fiecare data când am fost arogant si am crezut ca bătrânii nu știu nimic, am încetat sa mai învăț multe lucruri.” – Paulo Coelho
Uneori nici nu suntem conștienți de faptul ca trăim o noua zi. Ne scufundam în rutina si dintr-o data se face noapte. Cu ce am ramas din orele care au trecut? Daca am trai cu intensitate fiecare clipa poate ca timpul ni s-ar parea ca sta pe loc.
Uneori, privesc cu atenție lumea din jur si sunt recunoscătoare ca am supraviețuit.
I totally relate to this post, thank you dearly for sharing.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Traieste clipa (Carpe diem) de fericire ,ca si cum ar fi vesnica, iar cea de nefericire, ca pe o clipa ! 🙂
Binecuvântari supreme, perene, eterne… !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doamne ajuta!
ApreciazăApreciază