An Nou…

Nu voi face o retrospectiva a anului ce tocmai a trecut pentru ca în ce ma privește pe mine a fost un pic ciudat, destul de trist deși nu am avut în familie evenimente tragice ca în 2018 de exemplu, un pic sters fara nimic care sa-mi rămână ca amintire. Probabil si acesta va fi uitat ca atâția alții. E curios cum mintea noastră arhivează doar ceea ce-i convine. Chiar noaptea trecuta, pentru ca nu am putut sa dorm am încercat sa fac un efort si sa-mi amintesc în amănunt o anumita etapa din viata care mi-a fost draga. Din pacate, au fost doar secvențe. Probabil amănuntele erau lipsite de importanta.

În sfârșit, pentru omenire, nici 2021 nu a fost tocmai bun: limitare de libertati, restricții, persoane dragi care au părăsit aceasta lume, revolte fara cap si fara coada, creșteri de preturi, amenințări la granite, tot felul de fenomene climatice ciudate si legi aberante. Un an în care a fost atacata familia care incontestabil este, o demonstrează istoria, celula de baza a societății (vezi condiționarea accesului la banii UE prin constrângeri referitoare la instituția familiei) biserica, națiunea însăși.

Un an în care este ales cel mai bătrân președinte din istoria SUA si-n care are loc tot pentru prima oara în istoria acestei tari, atacul asupra Capitoliului ce arata un stat american destul de fragil. Si pe lângă o alegere o înlăturare, tot în premiera, a celui mai longeviv prim ministru al Israelului (șef de guvern si șef executiv) Benjamín Netanyahu. Tot o premiera este si plecarea „D-nei de fier a Europei”, Angela Merkel după un mandat de 17 ani, timp în care a construit o economie care a germanizat Europa si în care a trecut prin crize greu de imaginat. Cam acesta e tabloul general.

Nu știu ce ne aduce anul care tocmai a început dar cred ca e important sa ne încărcam motoarele cu speranța si sa pornim cu toata încrederea înainte. Nu trebuie sa si acceleram prea mult. Nu vrem ca si acesta sa treacă pe nerăsuflate ci sa ne lase puțin răgaz sa ne putem bucura de priveliștile pe care le vom întâlni în călătoria noastră. Eu sper ca acest An Nou va aduce multa sănătate, multe bucurii, multe realizări, dragoste, credința, pace în lume si o mare schimbare în bine! Sa va dea Dumnezeu la toti numai întâmplări minunate, gânduri bune, înțelepciune si toate dorințele sa vi le împlinească!

5 gânduri despre „An Nou…”

  1. Ca întotdeauna, alegerile ne apartin, iar variantele sunt doar cinci, sau pentru unii, poate chiar sase: înainte, înapoi, dreapta, stânga, jos sau sus… 🙂
    Binecuvântari si sanatate, belsug de bunatati si prosperitate în toate, draga Magda !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.