Temeri…

Scriu de cele mai multe ori făcând abstracție de ceea ce se întâmpla în jur, nu mai comentez la postări, nu exprim opinii pentru ca tot citind si auzind atâta informație contradictorie, uneori ma cuprinde o frica aproape organica si, asa cum am mai spus, nu neapărat pentru mine cât mai ales pentru viitorul acestor tineri care se prefigurează sumbru. Sau poate ca noua celor ce facem parte dintr-o anumita generație, cei ce am crescut cu anumite valori, ni se pare asa. Poate ca ei, tinerii, educati într-un anumit spirit, obișnuiți sa trăiască fara sens, fara niște obiective clare, fara sa mai aibă idealuri, supuși tehnologiei, consumismului si sistemului vor considera ca tot ceea ce trăiesc este adevărata normalitate. Si nu pot sa nu ma întreb iarăși: oare scriitori precum Orwell sau Huxley au fost niște vizionari sau au inventat niște modele sociale din care s-au inspirat cei ce ne conduc astăzi? Pentru ca spre asta se pare ca ne îndreptam, spre o lume orwelliana.
În cartea sa 1984 societatea pe care o descrie este caracterizata prin: educație în scadere, distrugerea legăturilor dintre copii si părinți (tatăl este trădat de copila de 10 ani), dintre prieteni, sau dintre colegi (nimeni nu mai are încredere în nimeni), netransmiterea ereditara a apartenentei la partid sau a unei funcții (aceasta se face numai pe baza de ideologie, de opinii si instincte perfecte) si anihilarea vocabularului, înlocuirea cestuia cu non vorba pe principiul ca nefolosirea unor cuvinte duce la uitarea lor si în consecința la ștergerea din memorie a sensului acestora.
Societatea era condusa de catre „Fratele cel Mare” care nu era un individ anume (chiar daca asa era reprezentat) ci reprezenta 2% din membrii partidului care erau necunoscuți de catre ceilalți. Ei erau cei care decideau ce trebuie sa spună lumea, ce anume din istorie si din gândire trebuie sters, ce sa mănânce, când sa doarmă, când sa iasă pe strada, cu motivația ca toate sunt spre binele tuturor. Era o societate foarte rigid structurata pentru ca cei din mijloc nu prea aveau mari sanse sa acceadă în grupul celor din vârf iar cei de jos nici macar nu puteau sa viseze la asa ceva. Iar cei din vârf se mențineau la putere pentru ca „masele nu se revolta niciodată ce de la sine putere si nu se revolta niciodată numai daca sunt oprimate” mai ales daca nu li se îngăduie sa aibă termene de comparație.
„Orice grup conducător rămâne grup conducător atâta timp cât este capabil sa-si desemneze succesorii. Partidul nu are interesul sa-si perpetueze sângele, ci sa se perpetueze pe sine însuși. Nu contează cine anume exercita puterea, atâta timp cât structura ierarhizata a societății rămâne mereu aceeași. Toate credințele, obiceiurile, gusturile, emoțiile, toate atitudinile mentale care definesc vremurile noastre au drept scop real sa susțină dogma Partidului si sa împiedice pe oricine de a înțelege adevărata natura a societății contemporane. Revolta fizica sau orice mișcare preliminara revoltei nu este posibila în prezent. Din partea proletarilor nu amenința nici o primejdie. Lăsați în voia lor, de la o generație la alta si de la un secol la altul, ei vor continua sa muncească, sa se înmulțească si sa moara, nu numai fara nici o pornire spre revolta, dar si fara puterea de a înțelege macar ca lumea ar putea arata altminteri, într-un singur caz ar putea proletarii sa devina periculoși, anume daca progresul tehnologic ar face necesari educarea lor la un nivel superior; dar, din moment ce concurenta militara si comerciala a dispărut, nivelul de educație al maselor este, de fapt, în scadere. Care este sau care nu este atitudinea maselor nu mai contează astăzi. Maselor li se poate acorda libertatea gândirii, pentru ca ele nu gândesc. Pe de alta parte, însă, de la un membru al Partidului nu poate ti tolerata nici cea mai mica deviație de opinie, nici macar asupra celei mai neimportante chestiuni.”
Am senzația ca spre ceva de genul acesta ne îndreptam. Spre un socialism global, perfecționat, sprijinit de o tehnologie ultrasofisticata prin care putem fi mult mai ușor supravegheați si manipulați. Sa dea Dumnezeu sa ma înșel.

9 gânduri despre „Temeri…”

  1. Buna dimineata, draga Magda ! Felicitari pentru superbul articol, care confirma odata în plus îngrijorarea generala care a cuprins biosfera planetara, odata cu asazisa criza mondiala, care este dpmde; o înselaciune artificiala, manipulata prin digitalizarea vietii originale, naturale de catre „Fratele cel Mare” & (Big Brother )
    „oare scriitori precum Orwell sau Huxley au fost niște vizionari sau au inventat niște modele sociale din care s-au inspirat cei ce ne conduc astăzi ?”
    NNU, nu au fost nici vizionari nici inventatori, ci, doar (2)Doi (S)pioni „vegheatori” care avertizeaza masele despre planurile malefice initiate în „taina” de „fraternitatea sarpelui” organizatie oculta raspândita în întreaga lume civilizata în 127 de state ale Noului Imperiu Babilonean.
    O minunata, luminata, binecuvântata si frumoasa toamna, draga Doamna !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.