Nu uiți…

Nu uiți. Nimic din ceea ce ti se întâmpla nu uiți. Încerci doar sa mergi mai departe. Uneori ai nopți nedormite, alteori te surprinzi ca lacrimile îți inunda obrajii din orice si rareori te simți fericita fara motiv. Dar nu uiți. Nimic din ceea ce ai trait, ai simțit la un moment dat nu poti îngropa sub noianul de amintiri. Vine o zi când toate durerile, toate experiențele îți invadează viata: le retrăiești, le analizezi dintr-o alta perspectiva, si încerci sa mai remediezi ceva daca este posibil. Daca nu, duci cu tine până la final povara unor greșeli si nu poti sa nu te întrebi: „Dar daca în momentul cutare as fi luat o alta hotărâre? Oare nu cumva întreaga mea viata ar fi fost altfel? Posibil însă nimic nu se mai poate schimba. Exista o consolare: întotdeauna trebuie sa te gândești ca s-a întâmplat într-un anume fel pentru ca altfel ar fi putut fi mai rău. Si important este sa nu regreți, sa înțelegi ca tot ceea ce ai trait te-a ajutat sa fii omul care ești azi…Poate mai bun, poate mai tolerant, poate mai iertător…Nu este acesta telul nostru în viată?

Eu nu regret. M-am trezit peste noapte cu trei copii în loc de unul si chiar daca doi erau deja trecuți de adolescenta, mi-a fost greu sa ma adaptez, sa fac fata situației, dar am mers mai departe cu bune si rele. Trebuia. Era o responsabilitate pe care mi-am asumat-o singura. Au fost discuții, îndoieli, situații dificile însă azi ne întâlnim cu toții în jurul mesei, acolo unde se spun adevăruri incomode sau unde se stabilesc noi strategii, acolo unde se râde sau se plânge la unison si ori de câte ori se întâmpla asta, ma simt fericita, împlinita. Prea multe nopți în lacrimi am avut cândva pentru ca nu puteam avea un copil. Uite ca Dumnezeu, în mare mila Sa mi-a dăruit trei deodată pentru ca în sfârșit sa ma simt bogata.

Dar nimic din ceea ce ti se întâmpla nu uiți…

6 gânduri despre „Nu uiți…”

  1. „Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte.
    Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere, căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn. Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El.
    Ca săgeţile în mâna unui războinic, aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe.
    Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei! Căci ei nu vor rămâne de ruşine când vor vorbi cu vrăjmaşii lor la poartă.
    O saptamâna minunata, în toate aspectele binecuvântata, draga Magda !

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.