Toamna…

Parcul ca paleta unui pictor.

Frunza căzute, ani trecuți…Miresme de gutui, castane si struguri…Vals de toamna.

Vii desfrunzite, alei îngălbenite, tâmple cernite…Suflete în armonie cu natura…Melancolie.

Vântul sufla ușor peste dealuri, peste păduri, peste gânduri…si împrăștie culori: galben, arămiu, maro, portocaliu…Nostalgie.

Zile mai scurte, un soare blând, revin amintiri. Tăcere…

Vers: „Niciodată toamna nu fu mai frumoasa!” Bucurie.

Undeva, în cea mai depărtata amintire tata savurează aroma vinului nou si spune povesti de pe front. Dor.

Nori ce picura lacrimi de cristal, rotocoale de fum, zare cenușie. Rece.

Miros de pâine abia scoasa din cuptor, un fus sfârâind ușor, senzația de iubire nesfârșită. Mama.

Si o întrebare: Cum poate fi atât de frumoasa natura când moare? Uimire.

3 gânduri despre „Toamna…”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.