Gânduri…, tristeți, copii, părinți.

Vine o zi când pare ca nu mai ai nimic de spus si când tot ce se întâmpla în jur nu are niciun efect asupra ta. O împietrire a sufletului ar spune unii. Poate e doar un scut de autoapărare, o metoda de a fugi de suferința, de durere. Lași totul sa treacă…Doar din când în când, câte o lacrima coboară încet pe obraz si nu știi de ce. Alteori începi sa plângi când cineva, care nici macar nu face parte din cercul tau de prieteni apropiați, îți povestește propriile trăiri sau vreo întâmplare ce-i întoarce viata cu susul în jos. Si lacrimile tale nu se stie daca sunt pentru acel cineva sau doar au găsit o fisura în carapacea sub care ti-ai ascuns sufletul…

…………………………….,,…………………….

Spun psihologii ca nu ar trebui sa ne învățam copii sa fie mereu într-o competiție cu ceilalți pentru ca asa pot deveni mândri si egoisti. Dar viata nu este o eterna competiție? Nu ar trebui sa-ti dorești în permanenta sa te autodepășești? Trecerea noastră pe pământ nu ar trebui sa fie ca un urcuș catre un pisc spiritual? Poate ca au dreptate. Poate ca întrecerea ar trebui sa se dea doar cu tine însuti…

……………………..,,……………………….

Este greu de înțeles de ce părinții refuza predarea religiei în scoli. Ar putea privi ora de religie ca pe o metoda de învățare a unor percepte morale care sa le fie copiilor ghid în viata. Oare ce părinte nu-si dorește ca fiul sau fiica sa sa nu minta, sa nu fure, sa nu faca jurăminte false? Ne opunem unor principii care ne-au călăuzit timp de doua mii de ani si acceptam ceea ce ni se impune: orele de educație sexuala. Si în timp ce noi orbecăim cuprinși de temeri si incertitudini datorita informațiilor alarmiste care ni se transmit zilnic, în America se discuta posibilitatea ca minorii sa poată opta pentru schimbarea sexului, la orice vârsta, fara a mai avea nevoie de acordul părinților.

Se produc transformări radicale în societate dar oare suntem noi, ca indivizi pregatiti pentru lumea pe care o reconfiguram? Si daca da, atunci de ce a crescut atât numărul celor care suferă de depresie, rata sinuciderilor, numărul bolnavilor de cancer sau a celor cu afecțiuni cardiovasculare? Nu este aceasta oare o consecința a faptului ca ne degradam în mod voit acest templu a lui Dumnezeu care este corpul nostru? Lumea aceasta pe care o prefiguram în care predomina satisfacția contagioasa a lucrurilor ușor de obținut, si-a pierdut simplitatea, acea normalitate în care predomina iubirea, iertarea, moralitatea, dragostea pentru natura…Cred ca avem nevoie de o resetare profunda a conștiinței noastre.