28 Martie

Unii au spus: „Cu sudoarea frunţii mele voi uda câmpul, şi acesta va fi felul meu de a-l lăuda pe Creator.” Dar a venit diavolul şi le-a şoptit cu vocea mieroasă: „Va trebui să cari stânca asta până în vârful muntelui în fiecare zi şi, când vei ajunge sus, ea se va rostogoli din nou până jos”. Iar toţi cei care credeau în diavol au spus: „Viaţa nu are nici o noimă, e repetarea aceleiaşi sarcini.” Iar cei care nu credeau în diavol au răspuns: „Atunci am să încep să iubesc piatra pe care trebuie să o car până în vârful muntelui. Astfel, fiecare clipă lângă ea va fi o clipă petrecută lângă ceea ce iubesc.” Ofranda este rugăciunea fără cuvinte. Şi, ca orice rugăciune, ea cere disciplină – dar disciplina nu este sclavie, ci alegere.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra

5 gânduri despre „28 Martie”

  1. Fiecare avem propria piatră de cărat. Dimensiunea ei nu contează, pentru că Dumnezeu nu-ți dă decât atât cât poți căra. Pentru că şi atunci când spui „nu mai pot”, tot mai poți un pic. O pui pe celălalt umăr şi continui să păşeşti. Iar tu ştii pilda cu crucea!
    Numai bine!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Minunate gânduri exprimate-n rânduri ! Felicitari sincere !

    „Tu te uitai la el, şi s-a dezlipit o piatră fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier şi de lut ale chipului şi le-a făcut bucăţi.
    Atunci, fierul, lutul, arama, argintul şi aurul s-au sfărâmat împreună şi s-au făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vântul şi nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra care sfărâmase chipul s-a făcut un munte mare şi a umplut tot pământul. ”

    „Atunci, el a luat din nou cuvântul şi mi-a zis: „Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel şi sună astfel: ‘Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu’, zice Domnul oştirilor.
    ‘Cine eşti tu, munte mare, înaintea lui Zorobabel? Te vei preface într-un loc şes. El va pune piatra cea mai însemnată în vârful Templului, în mijlocul strigătelor† de: «Îndurare, îndurare cu ea!»’”

    Isus le-a zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi că: ‘Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri’?
    De aceea vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite.
    Cine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea, iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera.”

    O saptamâna minunata, relaxanta, binecuvântata cu bucurii, pace, fericire si Iubire Sfânta, AAAE, draga Magda !

    Apreciat de 1 persoană

  3. Este adevărat că viața ne pune de multe ori în ipostaze de a executa munci sisifice , fără o finalitate clară . Dar trebuie să ni-l imaginăm pe regele Corintului fericit chiar și pentru șansa de a lua totul de la capăt . Persistența în greșeală și în păcat sunt mai dăunătoare decât munca zadarnică . A duce pe umeri povara existenței este suprema împlinire a omului . Viața este o permanentă luptă , nu este loc de lamentare . Nimic nu vine de-a gata .

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.