Copilarie…Un etern surâs

Chiar dacă basmele mi le citeam singura și jucăriile mi le inventam din cârpe și bucățile de lemn găsite prin atelierul tatei, copilaria mea a fost plina de Feti Frumosi si Ilene Cosânzene ce coborau când nici nu gândeai din vreo carte uitată pe masa sau la căpătâi. Pot spune, după atâția ani trăiți (unii destul de durerosi) ca a fost cea mai fericita perioada a vieții mele.

Crescută într-o margine de sat, într-o casa înconjurată de dealuri și vâlcele, pe malul Prutului, am trecut prin copilărie cu un etern surâs iar sentimentul care mă cuprinde când mă gândesc la acea perioada este de adevărata libertate. Ma vad ca o pasare ce putea sa zboare pâna în înaltul cerului, care putea să scruteze zările și să-și aleagă creanga pe care vrea sa se odihneasca. Niciodată, de-a lungul vieții nu m-am mai simțit atât de liberă, de fără griji, de…fericită. Acesta e cuvântul potrivit, fericită.

Fiind cea mai mica dintre cele patru surori, și apărută la mare distanță în timp fata de ele, dintr-o întâmplare (cum spunea tata) sau adusa de apele Prutului ce au inundat satul în același an al venirii mele pe lume, pot spune ca am fost o rasfatata. Pe mine nu mă punea mama sa adun iarba sau sa ajut la alte treburi pe lânga casa decât rareori, așa ca timpul mi-l petreceam colindând locuri neștiute de nimeni, făcându-mi casa cu vatra, masa și scaune într-o cariera de lut, explorând pietrele funerare din cimitirul evreiesc (acesta a fost revendicat după revoluție de Comunitatea evreilor din România și împrejmuit cu un gard înalt) și bineînțeles, jucându-ma cu copii ce locuiau la câteva sute de metri de mine. Eram cinci fete (doua Maricici, o Angela, o Mioara si eu) si trei baieti (un Ciprian, un Marin si un Duta) toti tigani. Câteodată, ne mai bateam însă de cele mai multe ori, la lăsatul serii, valea răsuna de glasurile noastre pline de veselie. Jucam „Tara, tara vrem ostași”, „Zidul”, „Ratele si vânatorii”, „De-a v-ați ascunselea” iar când am crescut mai maricei, jocul nostru preferat era „Flori, fete, filme sau băieți.”

Apoi, în vacantele de vara, la casele din jur, se mai adunau câțiva copii (veri mai depărtați) pe care, cât era ziua de lungă, îi aliniam pe prispa casei, și le dădeam teme, le puneam note, îi ascultam cum citesc sau îi verificam daca știu sa socoteasca. Era jocul meu preferat. Mama mereu se întreba cum de nu mă mai satur de ei și cum de făceau bieții copii tot ce le spuneam eu. Poate si de aceea, mai târziu, când mi-am pus întrebarea la ce liceu as vrea sa merg, prima mea opțiune a fost Liceul Pedagogic. Iar când nu făceam asta, îi duceam si pe ei prin toate ascunzișurile numai de mine știute descoperindu-le o lume pe care nu aveau cum sa o cunoască trăind la oras.

Când nu veneau verisorii, îmi petreceam zilele lungi și însorite alături de Mos Mitrita, baciul coborât parcă dintr-un tablou de Grigorescu cu fluierul și cusma lui de oaie. Alături de el, colindam dealurile, îi ascultam cântecele si visam la o viata ca-n povesti. Poate mi-ar fi plăcut sa pot spune acum, ca aveam conversatii interesante, ca-mi spunea cuvinte întelepte care sa-mi marcheze existența, însa el rareori vorbea. În schimb, la prânz, când mergeam cu oile la stâna sa se odihneasca si ele, făcea câte o mămăligă din făina furată de mine din camara mamei, o răsturna pe o bucata de lemn lustruit, punea pe masă urda, cas si mâncam pe saturate. Apoi mă lasa să dorm un pic într-un foisor construit special pentru mine. Acum, când stau sa ma gândesc la Mos Mitrita, îmi dau seama ca cel mai mult îmi plăceau tăcerile sale. Fără a fi în vreun fel cicalitor, îmi dădea timp sa-mi scult gândurile si sa-mi dezvolt imaginatia. Părinții mei au aflat mult mai târziu de aptitudinile mele de pastorita si au înțeles cu mirare ca știau foarte puține despre escapadele copilăriei mele, nu pentru că nu i-ar fi interesat ci pentru că viața lor, în acele timpuri, era extrem de ocupată.

Multe și nenumărate au fost isprăvile mele în vremea aceea dar nici eu nu mi le mai amintesc pe toate. Am rămas însă în suflet cu fericirea acelor clipe pe care am cauta-o deseori de-a lungul vieții. Singurul loc în care am mai găsit crâmpeie din ea a fost în copilăria mea…și poate de aceea, ori de câte ori m-am simțit doborâtă, m-am întors în satul natal.

„Cel ce-a avut o copilărie luminoasa și fericită, și-a adunat comoara nesecata în care-si gaseste mângâiere si-n cele mai dureroase clipe ale vieții.” – Wilhelm Wundt

LA MULȚI ANI COPILĂRIE!!!

5 gânduri despre „Copilarie…Un etern surâs”

  1. Frumoase amintirile din cpilarie ! Mi-am regasit în povestea ta, vacantele de vara de la 8 -9 ani, în care-l însoteam pe unchiul meu, pe dealurile si vaile satului natal, unde pazea turma de oi a satenilor, eu fiindu-i ajutor de „baza”, (mânam oile la strunga pentru muls 🙂 ) ) iar noaptea dormeam în coliba fara usa, cu capul afara, adormind de fiecare data numarând si urmarind stelele cazatoare, când cerul era senin, acopaniat de târâiturile magnifice ale orchestrelor de greieri, visând la povestile nemuritoare scrise de Petre Ispiresu prima carte de care m-am îndragostit ireversibil, atemporal… 🙂 ))
    O seara si o saptamâna binecuvântata cu pace, iubire si fericire adevarata, copilei & omului Magda !

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mii de multumiri! Ma bucur ca ti-am readus în memorie amintiri dragi. Eu noptile dormeam acasă dar îmi placea sa stau în curte sa privesc stelele…O saptamâna binecuvântata, cu mult bine!

      Apreciază

  2. Bună ziua, Magda ! 🙂
    Emoționantă poveste versus COPILĂRIA ta ! 🙂
    Și eu m-am NĂSCUT și CRESCUT tot într-o CASĂ de la marginea SATULUI ! 🙂
    Spre deosebire de CASA ta ce era situată pe malul PRUTULUI străbun ,
    casa mea era situată pe malul ZELETINULUI , la vreo sută și ceva de km.spre VEST …….
    Aș avea multe de spus dar………………,
    trebuie să merg la un cabinet stomatologic pentru că……………….,
    o MĂSEA nu-mi dă pace 😦
    CAPUL mă doare îngrozitor 😦
    și doar STOMATOLOGUL poate face 🙂
    să-mi dispară DUREREA din căpușor ! 🙂
    O zi BINECUVÂNTATĂ ! 🙂
    Alioșa .

    Apreciază

    1. Cred ca exista multe persoane printre noi care au stfel de amintiri…Îmi pare rau pentru durerea de masea. Stiu ca e groaznica. Si eu am suferit de multe ori din cauza dintilor…Însanatosire grabnica si numai bine

      Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.