Treptele iertării…

Oamenii ne judeca….Cel mai adesea, raportându-se la ceea ce si-ar dori de la noi, sau după cuvinte, gesturi si nu după fapte, asa cum ar trebui. Uita foarte ușor un bine ce li s-a făcut pentru ca e mai simplu sa spui o înjurătură decât un mulțumesc. Noi însa, putem da dovada de o adevărată înțelepciune daca analizam cu obiectivitate întâi greșelile noastre fata de alții si abia apoi pe ale celorlalți fata de noi. Uneori, ceea ce ni se pare o atitudine jignitoare poate fi doar o reacție la acțiunile noastre…Si fara aceasta privire în oglinda prin care în afara de chip sa ne vedem si sufletul, fara o analiza minuțioasă a fiecărui rid al acestuia din urma, nu vom putea niciodată analiza cu rigoare, relațiile noastre cu ceilalți.

Apoi, luând-o în sens invers, fiecare cuvânt, fiecare gest, pot fi iertate. Mai rar faptele…Curios este ca-i iertam mult mai greu pe cei fata de care ne socotim datori. Poate pentru ca orgoliul nostru se simte îngenuncheat în fata cuiva care si-a dovedit mărinimia, ca si cum prin asta si-ar fi arătat imensa compasiune…mila. Si mila, e greu de tolerat.

Si ma duc cu gândul la treptele fericirii ale lui Nicolae Steinhardt:

„Greșiților noștri le iertăm greu. Sau dacă iertăm, nu uităm. Și iertarea fără uitare e ca și cum n-ar fi, bătătură fără câine, gură fără dinți.

Ne iertăm și mai greu pe noi înșine. Și această ținere de minte otrăvește. Spre a dobândi pacea lăuntrică trebuie să ajungem, prin căință, dincolo de căință: la a ne ierta.

Cel mai greu ne vine a ierta pe cei cărora le-am greșit. Cine ajunge să poată ierta pe cel față de care a greșit, cu adevărat izbutește un lucru greu, cu adevărat bate un record.

Îi iubim foarte puțin pe cei care ne-au scăpat dintr-o scârbă, o belea; îi iubim însă, cu drag, pe cei cărora am avut prilejul să le venim în ajutor, să le dovedim puterea și mărinimia noastră.”

5 gânduri despre „Treptele iertării…”

  1. Discutam în urma cu ceva vremeprin skype cu mama, despre Scripturi si învataturile Domnului, si îi spuneam printre altele ca oamenii care spun rugaciunea Tatal nostru, nu realizeaza si nu constientizeaza ca se autobleastama prin afirmatia „si ne iarta noua greselile noastre precum iertam si noi celor ce ne sunt datori” . 😉
    O dupa amiaza binecuvântata, cu pace si bucurii, alaturi de cei apropiati de Sufletul tau frumos, draga Magda !

    Apreciat de 2 persoane

    1. Este foarte adevarat ceea ce spui pentru ca în realitate, îl rugam pe Dumnezeu sa ne ierte tot atât cât iertam si noi, si cum în general ne este greu sa le iertam greșiților noștri…Asa este, ca un autoblestem. Mulțumesc! O săptămână plina de bucurii duhovnicești!

      Apreciază

  2. Ca sa poti ierta pe altii,mai intai trebuie sa te ierti pe tine insuti. Iar asta e cel mai greu,cred. Nu consider un record sa iert pe cel care mi-a gresit. Consider ca am evoluat ca om si prin iertare fac dovada plusului spiritual pe care l-am dobandit.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.